Cine este iubita lui Aurel Tămaș. Partenera de viață a cântărețului de muzică populară este cu 31 de ani mai tânără decât acesta
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2019/10/Cine-este-iubita-lui-Aurel-Tămaș2-1.jpg)
Aurel Tămaș și soția lui, Marieta, sunt căsătoriți de 28 de ani și au un fiu, Antoniu, în vârstă de 18 ani. Aurel și Marieta au avut, până nu demult, una dintre cele mai frumoase, mai discrete și mai lungi relații de dragoste, până când Cupidon și-a băgat coada și și-a îndreptat săgeata către artistul de muzică populară.
O altă săgeată a fost folosită pentru colega de platou Eliza Ancău. Mai exact, Eliza a fost asistenta lui Aurel Tămaș la emisiunea 'Minunile lui Tămaş', difuzată la Look TV. Iată cine este iubita lui Aurel Tămaș.
Cine este iubita lui Aurel Tămaș
Eliza Ancău are 26 de ani, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice din Cluj și are mai multe titluri de miss în palmares. În plus, ea îl impresariază pe cântărețul de muzică populară.
Aurel Tămaș si iubita cu 31 de ani mai tânără și-au ținut relația ascunsă timp de câțiva ani și nu au dat nicio declarație pe acest subiect. Relația extraconjugală a fost confirmată chiar de către soția artistului, avocata Marieta Tămaș, pentru click.ro: „Fiecare își trăiește viața cum vrea pentru că suntem liberi. Domnișoara cu care e soțul meu e și ea o domnișoară și nu mă interesează prea mult despre ea. Nu sunt divorțată de Aurel Tămaș și îl iubesc pentru că e soțul meu„.
După cum reiese din această declarație, soția lui Aurel Tămaș a fost la curent cu faptul că soțul ei are o amantă, dar, cu eleganța care o caracterizează, a încercat să evite scandalul.
Aurel Tămaș i-a deschis iubitei o gogoșerie
A devenit o tradiție ca bărbații să-și cadorisească iubitele mai tinere cu tot felul de lucruri de preț. Aurel Tămaș i-a oferit Elizei propria afacere: o gogoșerie amplasată în centrul Clujului. „I-a deschis ceva cu gogoşi, cornuleţe şi alte chestii de patiserie, dar nu prea îi merg. Fata vine tot timpul pe acolo, se implică, însă mai are de investit. Câteodată mai vine şi Aurică pe aici, dar se feresc, nu fac exces de gesturi în public. Sunt serioşi', au declarat surse din anturajul artistului au declarat pentru click.ro.
Lucrurile au devenit foarte serioase între Aurel și Eliza, astfel încât cei doi împart acum aceeași casă. Artistul o ia cu el peste tot, la concerte, la TV, transformând-o în propriul manager. În pofida evidențelor, însă, cântărețul de muzică populară refuză să-și asume public relația: „Am alte treburi mai importante de făcut, nu să vorbesc despre viaţa mea personală. Ce treabă aveţi voi?!', le-a răspuns artistul jurnaliștilor de la click.ro.
Citeste si
Viața tumultuoasă a actriței Vasilica Tastaman. A iubit teatrul și bărbații în egală măsură
Sursa foto: facebook