Misterioasa Rugăciune a Lumânărilor Aprinse. Face miracole!
Există, mai puțin știută dar tot mai celebră, o rugăciune de o putere enormă despre care se spune că, dacă ai credință, te ajută în orice. Este Misterioasa Rugăciune a Lumânărilor Aprinse. Se spune despre că ea face miracole! Spune-o în șoaptă, în liniștea nopții, deschide-ți sufletul și inima, și lasă puterea divină a rugăciunii să ajungă acolo unde se înalță.
Rugăciunea Lumânărilor Aprinse a fost scrisă, se zice, de un duhovnic misterios, trecut de câteva veacuri la cele sfinte, a fost pierdută, regăsită din întâmplare și păstrată apoi în mare taină și dacă se respectă ritualul cerut, rostirea ei face minuni și te scăpa de orice necazuri, de pericole și de boli. Ca o mână întinsă de Fiul lui Dumnezeu asupra celui aflat în durere.
Sunt, însă, câteva condiții de respectat, în care la loc de frunte se află legătura cu un preot. Împreună cu el, trebuie aleasă o zi în care se ține post, curățenie trupească și sufletească. Rugăciunea se face în genunchi. Se iau 40 de lumânări – dar numai de la biserică, nu din magazine fiindcă acelea nu au efect – pe care le aprinzi. Lumânările trebuie să ardă complet. Pentru fiecare lumânare, se zice de patru ori „Tatăl nostru'. Deci, pentru 40 de lumânări se zice „Tatăl Nostru' de 160 de ori. Ritualul trebuie început înainte de miezul nopții, într-un timp astfel calculat încât să nu se treacă cu rugăciunile în ziua următoare. La sfârșit, când ceară lumânărilor s-a topit, complet se spune- cu voce tare și doar o singură dată – Rugăciunea Lumânărilor Aprinse. Fără o vorba în plus sau în minus, iar după încheierea rugăciunii se păstrează tăcere completă vreme de cel puțin 30 de minute.
Misterioasa Rugăciune a Lumânărilor Aprinse. Face miracole!
Textul rugăciunii începe astfel: „Doamne, așa precum arde lumânarea mea de repede, tot așa să-mi ajute Dumnezeu, Maica Precistă și toți sfinții, ca să piară tot atât de repede toate făcăturile, relele și patimile, blestemele, farmecele, descântecele și uneltele diavolești de la casa mea, din familia mea, de la cei bântuiți de patimi, din capul meu, din trupul meu, din sufletul meu'…
Urmează o parte unde se cere ajutorul direct al Celui de Sus pentru anumite probleme și protecția divină pentru cei numiți în rugăciune, iar la final se rostește:
„Doamne, dă-ne pâinea cea de toate zilele și liniștea ta cea sfântă! Doamne, ajută-ne! Doamne, iartă-ne! Doamne, miluiește-ne! Doamne, fie-Ți milă de noi! Doamne al puterilor, fii cu noi! Amin!'
După această noapte, se ține post șapte zile. În fiecare zi se aprind câte șase lumânări și pentru fiecare dintre ele se spune de patru ori „Tatal Nostru', în vreme ce ard. La sfârșit, se citește Rugăciunea Lumânărilor Aprinse, tot o singură dată. Apoi, vreme de șase săptămâni, miercurea și vinerea se aprinde câte o lumânare și se spune de patru ori „Tatal Nostru' și la final, o singură dată, rugăciunea tainică. Resturile lumânărilor arse în toată această perioadă se aduc la biserică.
foto: 123rf
Citește și:
Când te-ai spovedit ultima dată? Iată ce nu trebuie să uiți când te spovedești duhovnicului tău
Scrisoarea Părintelui Iustin Pârvu către poporul român. Este zguduitoare!