Cine e BiBi, puștoaica frumoasă care le spune fanilor ei că „educația se face acasă, nu în mediul online”?
Pe Bianca o știți drept BiBi. Este tânără, frumoasă și are un fel de a cânta care te obsedează și te urmărește. Ultimul ei hit, „Dar-ar naiba dragoste în tine', deși are rezonanțe nostalgice pentru generația mai veche, aduce un vibe nou, melodios, cu delicate inflexiuni oriental-iberice, suficient cât să te facă să o asculți pe repeat… De altfel, Bibi exact pentru asta s-a pregătit de când se știe: să cânte, să facă muzică, să te facă să o asculți.
Bianca, cine din familie te-a alintat Bibi?
Părinții mei m-au alintat BiBi și acesta a fost motivul pentru care numele de scenă am vrut să fie BiBi. Ca oamenii care îmi ascultă melodiile, adică părți din sufletul meu, să fie ca o familie pentru mine. Să îi simt aproape și să mă simtă aproape.
Unde ai copilărit, ce ne spui despre familia ta?
M-am născut și am copilărit în București, dar mare parte din copilăria mea a fost pe drumuri, prin toată țara, la concursurile de muzică. Am avut o copilărie mai altfel, dar frumoasă, plină de sacrificii, diferită, dar fix așa cum trebuia să fie. La cum mă cunosc pe mine, nu mi-aș fi imaginat copilăria altfel. De mică am fost ambițioasă și mi-a plăcut să muncesc, să trag tare pentru ce îmi doresc. În loc să mă joc cu păpușile, preferam să învăț o melodie nouă pentru a participa la concursuri cu ea. Îmi plăcea mult să am activități extrașcolare, să merg la ore de canto, dansuri, înot etc. Niciodată nu mi-a plăcut să stau, iar despre copilăria mea îmi place să spun ca a fost una deosebită.
Ce muzică se asculta la tine în casă când erai copil?
Absolut toate genurile. De-asta cred că am fost atrasă de muzică, deoarece părinții mei se distrau și se simțeau bine pe absolut orice ritm.
Care este cea mai importantă regulă pe care ți-au transmis-o părinții tăi?
Hmmm… cea mai importantă regulă? Nu știu dacă aș spune regulă, dar părinții mei m-au învățat să am încredere în mine, să am principii, să mă respect și să fiu înțelegătoare cu toată lumea. Să mă iubesc așa cum sunt și să fiu bună cu mine și cu cei din jurul meu. Datorită lor cred că m-am maturizat frumos și am o gândire de care sunt mândră. Lor le datorez tot ceea ce sunt acum.
Există un secret al succesului? Dacă scoatem din ecuație determinarea și munca, ce ingrediente mai rămân?
Nu cred că există un secret al succesului', ci pur și simplu trebuie să existe în suflet o dorință puternică de a reuși, o pasiune extraordinar de mare pentru ceea ce faci. Mereu am spus că dacă îți dorești ceva cu adevărat, muncești mult și ești ambițios, este imposibil să nu reușești! Recunosc că eu cred cu tărie că am fost născută și sub o stea norocoasă, iar de multe ori totul ține și de acel dram de noroc, însă dacă găsești ceva care îți face inima să bată nebunește, muncește cu zâmbetul pe buze și vei reuși!
Televiziune, film, vlogging, muzică, scenă… pare că tu te-ai născut să fii vedetă, să fii mereu în zona reflectoarelor. Ți-ai dorit drumul acesta sau el te-a găsit pe tine?
El m-a găsit pe mine, dar și eu mi l-am dorit. Iubesc tot ceea ce înseamnă arta, iar muzica a fost și este terapie pentru mine. Una dintre cele mai mari bucurii pentru mine este să fiu pe scenă, înconjurată de oameni care îmi apreciază munca. De aceea abia aștept concertul de pe 23 iunie, de la Arenele Romane, deoarece va fi cel mai mare concert pe care eu l-am făcut până acum și promit că va fi cu totul special (de la momente, la invitați surpriză). Ador să creez, sufletul meu e împlinit pe acest drum și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar!
Consideri că voi, tinerii artiști din noul val, aveți responsabilitatea de a fi mentori pentru generația care vă urmărește?
Din punctul meu de vedere, educația se face acasă, nu în mediul online. Pe de altă parte, sunt conștientă că noi, tinerii artiști, avem o influență foarte mare asupra generației care ne urmărește. Din acest motiv, eu îmi doresc să promovez lucruri frumoase și pozitive. Sunt foarte atentă la imaginea mea pentru că este o responsabilitate pe care mi-am asumat-o încă de la început. Încerc să ajut oamenii care mă urmăresc cât de bine pot. Comunitatea mea este precum familia mea. Învățăm împreună, iar tot ceea ce știu eu mai bine până acum (de la sfaturi la orice), împărtășesc cu ei.
Ești tânără, frumoasă, ai succes… Te-ai gândit vreodată să-ți faci un plan de back-up pentru viață?
Mulțumesc frumos, apreciez mult cuvintele tale! Da, am în minte un plan de back-up, dar ține tot de artă. Iubesc prea mult ceea ce fac și simt că sunt făcută pentru acest domeniu. Îmi doresc să fac multe lucruri atât pentru mine, cât și pentru oameni, în general. Vreau să cânt toată viața dacă s-ar putea, așa că acest plan probabil nu va rămâne de back-up, ci va fi pus în practică, după ce voi termina facultatea. V-aș spune mai multe, însă aș vrea să se concretizeze, deci urmăriți-mă că o să aflați despre ce vorbesc acum.
Ce nu-ți place să faci?
Nu-mi place să îmi pierd timpul. Sunt foarte activă în general și îmi place să îmi ocup timpul cu oameni frumoși sau activități care mă ajută să evoluez.
Spune-mi cu cine ai vrea să cânți, ce colaborare îți dorești?
În această viață, cândva, sper să am o piesă cu Sean Paul. Îmi place timbrul lui și îi ascult piesele de mică. Dar lista e lungă și aș putea să spun mulți artiști, cum ar fi: Rihanna, Beyonce, Justin Bieber, The Weeknd, Adele, Alicia Keys, Bruno Mars, Chris Brown, etc. Apreciez toți artiștii din lumea asta pentru că și eu sunt unul și știu cât de multă muncă există în spate.