Obezitatea este într-o continuă creștere la nivel mondial, dar și în România există un număr tot mai mare de persoane care au de suferit de pe urma numărului mare de kilograme în plus.
Obiceiurile alimentare sunt cele care favorizează acumularea kilogramelor în plus, iar dacă în stadii incipiente această problemă poate fi rezolvată doar prin adoptarea unui regim de viață sănătos și prin sport, în cazurile grave, pacienții au nevoie de ajutor specializat. Astfel, operația de micșorare a stomacului este soluția la care apelează o mulțime de persoane diagnosticate cu obezitate severă, pentru a ajunge la o greutate optimă, dar și pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate.
Ce regim alimentar trebuie urmat după operația de micșorare a stomacului?
Imediat după operația de micșorare a stomacului, pacienții trebuie să țină cont de câteva reguli importante și să facă o serie de modificări în regimul zilnic. Invitat în emisiunea “Lifestyle sănătos”, difuzată în fiecare luni, începând cu ora 16, pe pagina de facebook și pe site-ul Revistei Avantaje, medicul Mihai Ionescu, specializat în chirurgia bariatrică, a explicat care sunt pașii ce trebuie urmați după o operație de micșorare a stomacului.
“După intervenție, dieta este simplă. În prima săptămână de la operație, pacienții au voie să consume doar lichide. În cea de-a doua săptămână, alimente pasate, iar din a treia săptămână se reîntorc la mâncare solidă, progresiv, în funcție de toleranță. Regula cea mai importantă, cred eu, pe care ar trebui să o reținem este că la o lună de la operație, pacienții trebuie să mănânce toată viața trei mese. Nu una, nu două, nu patru, nu cinci, cu sau fără senzația de foame, trei mese sunt recomandarea generală”, a spus Mihai Ionescu, medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia bariatrică.
Urmărește materialul video de mai sus pentru a vedea declarația medicului Mihai Ionescu.
Bianca Hriscu
Foto: captură video
Citește și: