Planeta are nevoie ca noi să o menținem curată, cu atât mai mult cu cât viața noastră depinde de acest lucru.
Majoritatea nu ținem cont, dar există anumite schimbări pe care le putem face în așa fel încât să ne ajutăm și pe noi, și planeta.
Una dintre ele este înlocuirea plasticului cu produse care nu sunt la fel de dăunătoare.
Un prim pas este înlocuirea sticlei de apă din plastic cu cea din sticlă, pe care o puteți curăța și refolosi de fiecare dată. De asemenea, filtrul este o idee mai bună decât cumpărarea sticlelor din plastic.
Dacă știți că aveți obiceiul să folosiți paie pentru a bea, încercați să le schimbați cu cele din bambus, metalice sau de sticlă. Se găsesc online și vin cu o perie pe care să o folosiți pentru a le curăța.
În loc să folosim periuțe din plastic, avem opțiunea celor biodegradabile și reciclabile (perii nu pot fi biodegradabili). Acestea sunt din lemn sau bambus și se găsesc atât în magazine, cât și online.
Este indicată înlocuirea lor pentru că sunt printre obiectele pe care le folosim cel mai des.
Având în vedere cât gunoi aruncăm în mod normal, putem să facem în așa fel încât să protejăm mediul când o facem, prin folosirea sacilor biodegradabili.
Poate nu vă vine ușor să credeți, dar bricheta este și ea dispensabilă. Dacă vrem să devenim mai prietenoși cu mediul înconjurător, aceasta poate fi înlocuită cu chibrituri.
Pentru că toate folosim acest obiect când suntem în grabă sau când plecăm undeva întâmplător și nu avem timp de epilarea cu ceară, lama de ras din plastic poate fi înlocuită cu cea din metal.
Este mult mai sănătoasă pentru planetă, având în vedere că nu le mai aruncăm așa des, pentru că putem schimba doar capătul.
Deși nu e recomandat, din când în când mai folosim bețișoare și dacă tot le folosim, măcar să le folosim pe cele care nu poluează. Există bețișoare care au bățul din hârtie, nu din plastic, și se găsesc în toate hypermarketurile.
În fiecare lună ne confruntăm cu menstruația și există tampoane care sunt făcute din materiale naturale, mult mai bune pentru corp, și care sunt în același timp și biodegradabile, mult mai bune pentru planetă.
Se găsesc în magazine tip Plafar sau în farmacii.
Indiferent ce obicei alegem să schimbăm în așa fel încât să fim mai sănătoase și să ajutăm mediul înconjurător, important este să încercăm și, dacă reușim, să menținem aceste obiceiuri. În timp veți observa cât de bine vă face o astfel de schimbare.
Redactat de Ana Maria Niță-Bungrezeanu
Foto: Shutterstock.com
Citește și:
Studiu german: dacă ai această grupă de sânge ai un risc mai mare de a te infecta cu coronavirus
Secretele unei relații de succes! Cât de important este timpul petrecut departe unul de celălalt?
Dieta cu hrișcă. Te ajută să slăbeşti 12 kilograme în mai puțin de două săptămâni