Astăzi e cruce neagră în Calendarul Creștin Ortodox! Pe 8 mai îl prăznuim pe Sfantul Apostol si Evanghelist loan

Puțini credincioși știu că pe data de 8 mai este o sărbătoare importantă în Calendarul Creștin Ortodox, care este marcată cu cruce neagră. Este vorba despre Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, care este pomenit în această zi, la mormântul său.

De asemenea, acest sfânt este prăznuit în Biserica Ortodoxă și pe data de 26 septembrie, care a fost ziua în care a murit.

Cine a fost Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan?

Sfântul Ioan a fost fiul lui Zevedei și al Salomeei, de meserie pescar și originar din Betsaida, conform crestinortodox.ro. Sfântul Ioan Evanghelistul era cel mai tânăr dintre cei Doisprezece Apostoli. Ioan a fost unul din Apostolii cei mai apropiați ai Domnului Iisus. El se numește „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, în Evanghelia sa (Ioan, 21, 20).

La Cina cea de Taină Sfântul Ioan s-a rezemat pe pieptul Domnului și așa s-a împărtășit din Tainele lui Hristos. El este ucenicul căruia Domnul, când era răstignit pe Cruce, i-a încredințat pe Preacurata Sa Maica. După învierea lui Iisus, Ioan a fost primul apostol care a cercetat mormântul gol.

Tradiția Bisericii spune că Sfântul Apostol Ioan avea peste o sută de ani, când a luat cu el șapte ucenici și a ieșit din cetatea Efesului. Atunci, le-a poruncit acestora să sape o groapă în formă de cruce. Apoi Sfântul Apostol s-a întins în acea groapă în formă de cruce și a poruncit să fie acoperit cu pământ. După o vreme, când credincioșii au deschis mormântul Sfântului loan, ei nu au mai găsit acolo trupul lui.

În fiecare ani, pe data de 8 mai, se spune că din acest mormânt se ridică o pulbere pe care locuitorii de acolo o numesc mână, care îi vindecă pe cei bolnavi.

Troparul Sfântului Ioan Evanghelistul

Apostole a lui Hristos, de Dumnezeu iubite, grăbește de izbăvește pe poporul cel fără de răspuns. Că te primește când căzi către El, Cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptu-I; pe Care roagă-L de Dumnezeu cuvântătorule, și norul păgânilor cel pus asupra noastră să-l risipească, cerându-ne nouă pace și mare milă.

Pe data de 8 mai se mai pomenesc și SfântulArsenie cel Mare și Cuviosul Mil.

Foto: shutterstock.com

Mihaela Tudor

Citește și:

Cât de importantă este rugăciunea inimii pentru credincioși? Cuvintele pe care trebuie să le spui ori de câte ori ai ocazia în timpul zilei

Sărbătoare importantă pentru creștini pe 3 mai. Este cruce neagră în Calendarul Creștin Ortodox

Ce sunt îngerii și care este rolul lor

E sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox. Astăzi este sărbătorit Sfântul Teotim

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate