7 trucuri ale bucătarilor șefi ca să te miști mai repede în bucătărie

De câte ori ai renunțat să mai gătești pentru că erai prea obosită, ți se părea că nu ai atât de mult timp la dispoziție sau pur și simplu te-ai săturat să simți că tot timpul liber ți-l petreci în bucătărie? „Organizarea este cheia”, susține Alex Borgia, bucătar șef la Natural Gourmet Institute și specialist în domeniu de 14 ani. „Să lucrezi într-o bucătărie haotică poate fi stresant. Dacă ești organizată, atunci gătitul devine o plăcere”, mai explică Alex Borgia. Tocmai de aceea, una dintre primele reguli pentru a te descurca mai repede și mai bine în bucătărie este să ai în jurul tău un spațiu mobilat eficient, perfect pentru nevoile tale. Mobila de bucatarie la comanda este primul pas pe care trebuie să îl iei în calcul pentru ca bucătăria ta să corespundă din toate punctele de vedere necesităților tale. Odată cu asta, bucătari șefi din toată lumea te învață mici trucuri pentru a petrece mai puțin timp în bucătărie și pentru a lucra mai eficient.

7 trucuri ale bucătarilor șefi ca să te miști mai repede în bucătărie:

  1. Cumpără puiul întreg

Dacă până acum obișnuiai să cumperi doar piept de pui sau pulpe, de acum încolo obișnuiește-te să achiziționezi un pui întreg, este sfatul bucătarului șef Alex Borgia. În primul rând, va fi mai ieftin în acest fel, apoi vei putea diversifica mesele pentru următoarele trei zile, gătind o singură dată. Scapi și de timp pierdut, rămâi și cu bani în plus și nu mănânci zilnic același lucru.

  1. E mai simplu cu legume cumpărate deja tocate

Dacă nu te descurci foarte bine atunci când vine vorba despre tocatul legumelor, atunci nu-ți mai bate capul și cumpără legume deja tocate și congelate. Le poți amesteca rapid cu orez sau paste, fără să mai pierzi timp în bucătărie, este sfatul bucătarului șef Chloe Coscarelli.

  1. Fă-ți un plan

Bucătarul șef Emily Kessler explică unul dintre secretele celor mai pricepuți oameni în bucătărie. Nu este neapărat talentul sau îndemânarea, ci abilitatea de a gândi mereu în avans. Un plan te va ajuta să scapi mult mai repede din bucătărie, deoarece în fiecare clipă vei ști ce ai de făcut. Dacă lucrezi mai bine cu o listă de sarcini în față, încearcă așa. Te va ajuta enorm.

  1. Cât mai puține vase

Chef Chloe consideră că una dintre cele mai bune soluții pentru a grăbi procesul în bucătărie este să folosești mereu aceleași vase pentru gătit. Călește ceapa în aceeași tigaie în care vei pune și carnea pentru burger și astfel vei reuși să scapi de numărul mare de vase pe care le vei avea de spălat la final. În plus, dacă folosești aceleași vase, gusturile se vor amesteca și preparatele vor căpăta arome noi și spectaculoase.

  1. Citește rețeta de la cap la coadă

Niciodată nu te apuca de gătit după o rețetă, după ce ai citit doar primele trei rânduri din ea. Citește-o pe toată, strânge toate ingredientele de care ai nevoie și organizează-le pe toate pe etape, mai spune bucătarul șef Emily Kessler.

  1. Învață să tai mai repede

Sunt nenumărate cursuri la care poți participa, dar și tutoriale pe YouTube pe care le poți urmări. Cuțitele trebuie să fie mereu ascuțite, iar mâinile tale să se miște rapid și cu încredere. Dacă îți va lua 5 minute să tai o ceapă, atunci vei pierde mult timp în bucătărie, fără îndoială.

  1. Congelatorul e cel mai bun prieten al bucătarului

Folosește-te de congelator așa cum ai face-o de un asistent personal în bucătărie. Resturile pot fi rapid pregătite și puse la congelator, iar apoi refolosite a doua zi într-un timp foarte scurt. Cu ajutorul congelatorului, alimentele vor rezista mai mult timp și pot fi organizate direct pentru a fi aruncate în tigaie, reducând enorm din timp.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Monkey Business Images

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse