Trecem la ora de vară în weekend! Efectele ascunse ale schimbării orei asupra organismului despre care medicii avertizează

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Trecerea la ora de vară se face în fiecare an, în ultima duminică din luna martie, atunci când ora 3 devine ora 4. Această măsură a fost gândită pentru a ne bucura cât mai mult timp de lumina naturală în timpul verii, astfel fiind economisită energia electrică. Cu toate că este o măsură benefică din punct de vedere financiar, specialiștii sunt de părere că trecerea la ora de vară este o schimbare ce poate avea efecte negative la nivelul organismului.

Când trecem la ora de vară 2026

29 martie 2026 va fi cea mai scurtă zi din an și asta pentru că trecerea la ora de vară a făcut ca ziua să aibă 23 de ore și nu 24, așa cum se întâmplă în mod normal. În noaptea de 28 spre 29 martie 2026, ceasurile se dau înainte la ora 3:00 dimineața, care devine ora 4:00. Practic, românii vor dormi cu o oră mai puțin. Această schimbare a fost introdusă pentru prima oară în România în anul 1932. Deşi este vorba doar despre o diferenţă de o oră şi ar putea părea o schimbare minoră, specialiștii din sănătate au atras atenția de multe ori asupra unor probleme reale care pot fi cauzate de schimbarea orei.

Odată cu trecerea la ora de vară, medicii au raportat o creștere a pacienților cu atac de cord de 24%. Acest fapt este cauzat, potrivit experților citați de CNN, de pierderea a aproximativ 40 de minute de somn în fiecare noapte, până se acomodează organismul la noul fus orar. De asemenea, la fel de afectat este și creierul. Privat, brusc, de un segment de timp în care se odihnea, acesta este supus fenomenului de „micro-somn' ce poate avea chiar consecințe fatale dacă este un stil de viață adoptat pe termen lung.


Așadar, trecerea la ora de vară are, de cele mai multe ori, repercusiuni asupra psihicului și sănătății populației, care are nevoie de o anumită perioadă de acomodare. Sunt persoane care se confruntă cu stări de stres, anxietate sau chiar depresii din cauza acestei schimbări, deoarece nu se pot adapta atât de repede la noua oră. Schimbarea poate veni la pachet cu stări de nervozitate și oboseală. Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic și, odată cu el, pot surveni și dereglări hormonale mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.

Cum ne afectează trecerea la ora de vară?

Cu toate că majoritatea persoanelor reușesc să treacă foarte ușor peste această schimbare, există și cazuri în care trecerea la ora de vară poate afecta puternic organismul. Studiile au arătat că există mai multe situații neplăcute care pot fi declanșate de schimbarea orei, multe dintre ele putând să afecteze puternic sănătatea.

1. Crește riscul de infarct

Cercetătorii suedezi au realizat un studiu în anul 2008 și au descoperit că în primele trei săptămâni după trecerea la ora de vară, numărul persoanelor care au suferit un infarct a crescut cu 5%. Acest lucru este cauzat de modificările apărute în programul de somn. Atunci când oboseala se instalează la nivelul organismului, există riscul de a ne confrunta cu diferite inflamații și asta pentru că sunt eliberați mai mulți hormoni de stres, potrivit livescience.com.

2.  Apar durerile puternice de cap

Atunci când se schimbă ora, ritmul circadian este afectat și sunt eliberați hormoni care pot controla starea de spirit, apetitul alimentar sau nevoia de odihnă. În cazul anumitor persoane, aceste schimbări pot duce la apariția unor dureri puternice de cap.

3. Accidente la locul de muncă

Studiile au arătat că persoanele care depun efort fizic la locul de muncă au mai multe șanse să se accidenteze în această perioadă. Pentru că se odihnesc mai puțin, nivelul de concentrare scade în mod considerabil și există riscul să apară micile accidente.

4.  Mai multe accidente rutiere

Chiar dacă accidentele rutiere pot avea cauze multiple, oamenii de știință sunt de părere că acestea ar putea fi cauzate și de schimbările ce se produc la nivelul organismului în momentul în care trecem la ora de vară. Șoferii pot să se confrunte cu un deficit de atenție, iar pe fondul oboselii pot să apară accidentele rutiere.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Cum prepari un smoothie care te ajută să slăbești și să elimini toxinele din organism?

Obișnuiești să bei diferite băuturi cu ajutorul paielor? Uite de ce acest obicei este unul nociv

Cum să împiedici depunerea prafului pe mobilă? Trucul simplu care o curăță perfect

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Diverse