O femeie din Florida poate spune că momentul în care a fost diagnosticată cu cancer i-a schimbat viața în mod radical și nu în rău, ci în bine. Chiar dacă poate părea ciudat, efectele chimioterapiei asupra organismului ei au fost cu totul spectaculoase.
O femeie de 40 de ani a fost diagnosticată cu cancer pancreatic, iar imediat după ce medicii i-au dat cumplita veste, aceasta a fost operată pentru a înlătura tumora și a început tratamentul cu citostatice, potrivit dailymail.co.uk. Această formă de cancer este una dintre cele mai agresive, majoritatea pacienților pierzându-și viața și asta pentru că ajung mult prea târziu la medic.
Cancerul la pancreas nu a fost singura afecțiune de care femeia suferea, ci în trecut, aceasta a fost diagnosticată cu sindromul ovarului polichistic, o afecțiune care duce la infertilitate.
Timp de 14 ani a încercat să rămână însărcinată, însă niciun tratament nu s-a dovedit a fi eficient. După ce a început cura cu citostatice, femeia a avut parte de o surpriză de proporții. Sistemul ei reproducător a început să funcționeze din nou în parametrii normali, iar după 15 luni de tratament, femeia a descoperit că este însărcinată.
Chiar dacă după 6 luni a pierdut sarcina, la 5 ani de la momentul diagnosticării cu cancer pancreatic femeia și-a îndeplinit visul de a deveni mamă. Ea a adus pe lume un copil perfect sănătos și a reușit astfel să uimească pe toată lumea. Medicii sunt de părere că Gemcitabina, o substanță care se găsește adesea în citostatice, a avut efecte benefice în înlăturarea cancerului, dar a produs și o serie de modificări hormonale, acestea fiind responsabile de apariția sarcinii.
Foto: shutterstock.com
Citește și:
Ce riști dacă iei antibiotice atunci când ești însărcinată
Părinții sau bunicii tăi au avut cancer? Atenție! Ești în mare pericol