Încotro merge educația copiilor noștri? Ce spune Dr. Florian Colceag

După ce o lungă vreme a fost antrenorul lotului naţional de elevi olimpici la matematică, Prof. Dr. Florian Colceag se dedică acum educaţiei de excelenţă, în calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei IRSCA Gifted Education.

scoala

L-am găsit la un frumos capăt de lume (în grădina sa din Mogoşoaia) şi la un trist capăt de răb-dare. Contribuţiile sale la Legea Educaţiei datează din perioada candidă a înfiinţării IRSCA, pe când spera că are suficient capital de experienţă şi prestigiu încât să poată schimba sistemul.

Cum îi pregăteaţi pe olimpici? Îi învăţaţi doar matematică?

Îi învăţam şi matematică, dar îi învăţam mai ales să gândească. Era inutil să înveţe colecţii de probleme încărcându-şi memori-a în loc să-şi încarce bagajul de unelte cu care să atace proble-mele. Deseori cream pe loc probleme de foarte mare dificultate, cu multe fire logice. Ei spuneau că mergem dincolo de fundul peşterii. Am scos vreo 300 de matematicieni de perfor-manţă, care acum sunt cercetă-tori, profesori universitari, experţi care pot optimiza sisteme.

Am înţeles că nu consideraţi întâmplătoare slaba calitate a învăţământului românesc.

Este la comandă! Eu mă lovesc din ce în ce mai des de ceea ce aş numi «sindromul multinaţionalelor». Părinţii, din lipsă de alternative, că economia noastră e dusă, se angajează la companii multinaţionale unde muncesc până uită de ei şi de copiii lor, iar banii sunt folosiţi ca să angajeze bone; copiii sunt extrem de frustraţi, pentru că lipsa afectivă şi intelectuală a părinţilor nu poate fi suplinită. Pe de altă parte, părintele ajunge să fie distrus moral. După o vreme, multinaţionala îi mănâncă sufletul şi se revoltă, nu mai vrea,nu mai poate, se îmbolnăveşte.

Iar copilul nu mai vede alt univers în continuare decât al multinaţionalei. Şi atunci, ca să nu mai existe nici o altă şansă, intervine sistemul de educaţie. Copilul trebuie să ştie că este prost, că este incapabil, că este tolerat. El trebuie să fie bucuros că trece clasa. I se explică faptul că este prost prin sistemul de olimpiade şi concursuri în care întotdeauna subiectele depăşesc limita posibilităţilor vârstei, astfel încât doar o parte mică dintre ei să aibă succes, ceilalţi să se considere nişte rataţi.

Este un sistem mutilant, pentru că nu pleacă de la realitatea vârstei şi a intereselor, domeniilor de cunoaştere de care sunt ei interesaţi. Nu pleacă pe ideea de dezvoltare a personalităţii copiilor pentru că multinaţionala n-are nevoie de personalităţi: ea are deja o cultură de companie în care angajatul se înregimentează.

Şi atunci, de ce se simt indezirabili pe piaţa muncii?

Şcoala nu-i pregăteşte pentru piaţa muncii. Nu-i pregăteşte pentru nimic, de fapt. Ei nu învaţă din istorie, învaţă istorie, adică sunt puşi să memoreze date, nu să interpreteze fapte şi fenomene; nu sunt învăţaţi să gândească, să vadă cum se pot utiliza experienţele. Ei nu învaţă matematică sau ştiinţă aplicativă, ci teoretică şi abstractă. Dovada că nici noi nu aplicăm nimic nicăieri este că avem o economie care se prăbuşeşte. Şcoala nu pregăteşte copilul să aibă spirit antrepreno-rial şi nu-l învaţă să aibă un comportament social adecvat.

Cât despre profesori, în loc să se ocupe de copii, sunt puşi să scrie maldăre de hârtii justificative, metri cubi de rapoarte… Nu le citeşte nimeni. Pe de altă parte, fiind călcat în picioare, profesorul calcă şi el în picioare elevul. Şi când apare câte un copil mai răsărit, nu că nu-l sprijină, dar dă în el cât poate, să-l turtească, să-l niveleze.

Poate că se şi panichează, pentru că nu ştie să lucreze cu un astfel de copil.

Păi nu ştie să lucreze, pentru că profesorii buni au rămas puţini în învăţământ. Învăţământul actual e populat cu foarte mulţi oameni care n-au avut altă şansă să-şi găsească un post bine plătit. Sunt frustraţi şi evident că nu se dezvoltă profesional.

prof

Cum am ajuns aici? De ce n-am reacţionat mai demult?

Este exact ca în experimentul cu broasca: dacă e pusă în apă, apa pe foc şi temperatura creşte lent, nu-şi dă seama ce se întâmplă şi stă acolo până fierbe. Dacă se încălzeşte brusc, sare afară. La noi, politica fierberii lente i-a făcut pe oameni să-şi piardă sensibilitatea la realitate.

Pe de altă parte, copilul cu rezultate bune e presat de părinţi să aibă rezultate şi mai bune.

Dar părintele nu e conştient de copilul lui! El nu ştie să vadă decât nota, care notă nu spune nimc. Pe copil nu-l mai vede, pentru că n-are timp. Se duce acasă cu capul plin de problemele de la serviciu şi aşa am ajuns la nebunia actuală.

Sunt atâţia părinţi care-şi trimit copilul la balet, la pian, la carate, la germană, dar nu-l întreabă: „Tu la ce vrei să mergi?“. Ei cred că vor avea copii supradotaţi în urma acestor activităţi, dar vor fi supradopaţi, iar la vârsta adolescenţei, vor exploda urât de tot sau vor pica în depresie. Dar aduceţi-vă aminte de Chiriţa: „Iată-mă-s isprăvniceasă, iată-mă-s cea mai aleasă, visul mi l-am împlinit!“.

Ar fi suficient să existe legi mai bune?

Culmea este că Legea Educaţiei permite să se facă un sistem de educaţie mult mai bun. Vă spun asta pentru că am lucrat la Legea Educaţiei şi am introdus acolo ce trebuia, astfel încât sistemul să poată merge. Avem programe de învăţare accelerată, de enrichment, de selectare pe abilităţi – toate programele internaţionale mari care conduc la performanţa copilului, la stimularea şi la motivarea copilului către educare, la creşterea stimei de sine. Dar nu se aplică. Au venit cu norme metodologice care au deviat cursul binelui, astfel încât să-l ducă în şanţ.

Ţara te vrea prost. Ţara vrea să fii bun cumpărător, bun votant şi bun soldat, să mori pe câmpul de război al altora.

Sună catastrofic ceea ce spuneţi, dar prin ceea ce faceţi, daţi de înţeles că există speranţă să ne întoarcem din acest drum.

Există speranţă, încă se poate, dacă oamenii se mişcă inteligent şi coordonat. Dar suntem în ceasul al 12-lea şi mă rog la Dumnezeu să dea românului mintea de pe urmă.

Avem partea online, blogosfera. Avem partea de programe alternative, programe destinate strict recuperării echilibrului şi dezvoltării personalităţii. Avem şcolile private – unele dintre ele. Dar există şi la stat, de exemplu, reţeaua liceelor centenare, care ţin drapelul sus, nu s-au lăsat. Iar în învăţământul universitar de stat, secretul succesului stă în autonomia universitară şi în faptul că nu se fac numiri în funcţie pe criterii politice.

IRSCA Gifted Education organizează tabere cu copii şi cu părinţi care sunt învăţaţi să-şi înveţe copiii să găsească resurse, să înţeleagă universul în care trăiesc, să le dea instrumente de gândire. Sunt mai multe programe de evaluare pe care le-am pornit pentru selectarea copiilor care au potenţialul foarte înalt. Alte programe se adresea-ză tuturor. Am 40 şi… nici nu vreau să-mi amintesc câţi ani, de când lucrez cu astfel de copii. Metodele sunt verificate şi răsve-rificate. Continui şi acum să fac acelaşi lucru: dezvolt potenţiale.

Vă adresaţi doar copiilor supradotaţi?

Există două categorii: Dumnezeu le-a dat la toţi. Unii se încăpăţâ-nează să folosească darul lui Dumnezeu în mod pozitiv şi constructiv. Aceia reuşesc să nu se piardă pe drum şi sunt copiii supradotaţi. Alţii îşi îngroapă harul, ca să fie şi ei împreună cu ceilalţi. Nu vor să iasă în eviden-ţă, ca să nu rămână singuri. Capacităţile lor iniţiale sunt folosite prea puţin şi se pietrifică într-o formulă care îi duce la momentul final în care se gândesc: „De ce-am trăit eu?“. Aceştia sunt nişte potenţiali copii supradotaţi a căror supradotare a fost îngropată. Programele noastre se adresează ambelor categorii. Sunt programe de dezvoltare a capacităţilor perso-nale a celor care au luptat şi au trecut. Şi sunt programe prin care li se dă şansa celorlalţi să reuşească să nu mai stea în genunchi, să se ridice în picioare.

Avem bobul de grâu care poate deveni, după câteva reiterări, holda de grâu. Numai că trebuie să vrea oamenii. Nu mă intere-sează autorităţile. Ele şi-au demonstrat incompetenţa şi corupţia.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Copii