Povești frumoase pentru copii din care vor învăța importante lecții de viață

Povești frumoase pentru copii din care vor învăța importante lecții de viață

Lectura zilnică formează obiceiuri sănătoase, însă nu este întotdeauna ușor să alegi cartea potrivită pentru copilul tău. Poveștile din paginile cărților nu sunt doar o formă de a-l obișnui pe cel mic să fie atent preț de câteva minute, ci sunt o modalitate eficientă prin care își formează vocabularul, își valorifică imaginația și devine curios. Fiecare lectură este o lecție de viață, o călătorie într-o lume nouă și o șansă de a descoperi personaje interesante.

Oferta de pe piața editorială este una vastă, astfel că un copil poate descoperi mii de lumi și personaje care îl vor inspira, dacă părinții reușesc să aleagă acele cărți potrivite pentru el. Sunt câteva povești care au trecut proba timpului și fascinează copiii încă și astăzi.

Îți prezentăm, în rândurile ce urmează, câteva povești frumoase pentru copii din care vor învăța importante lecții de viață:

Povești de Ion Creangă

Ion Creanga este considerat a fi cel cunoscut și admirat povestitor al românilor. „Amintiri din copilărie este văzută ca o lucrare clasică a literaturii pentru copii și a constituit sursă de inspirație pentru mai mulți autori. Totodată, a stat la baza filmului omonim din 1964, realizat de Elisabeta Bostan. Ion Creangă a scris multe alte povești din care copiii pot învăța lecții de viață importante, printre care „Punguţa cu doi bani, „Fata babei şi fata moşneagului, „Capra cu trei iezi, „Soacra cu trei nurori, „Ursul păcălit de vulpe, „Păcală și „Povestea unui om leneş.

Povești de Fraţii Grimm

Frații Grimm – Jacob și Wilhelm – sunt cunoscuți în toată lumea pentru colecția de basme publicată în două volume care a fascinat mii de copii, „Povești pentru copii și familie. Primul volum a fost publicat în 1812 și conținea 86 de povești. Doi ani mai târziu, în 1814, a văzut lumina tiparului cel de-al doilea volum, care conținea 70 de povești. Cei doi frați au lucrat mereu împreună, deși erau persoane foarte diferite. Se spune că Wilhelm era şarmant şi prietenos, în vreme ce Jacob era mai degrabă sever şi distant. Printre cele mai cunoscute povești scrise de cei doi și iubite de copii din întreaga lume se numără „Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici și „Hänsel și Gretel, „Scufiţa Roşie, „Cenuşăreasa, „Croitoraşul cel viteaz și „Lupul şi cei şapte iezi.

Povești de Petre Ispirescu

Petre Ispirescu a fost un culegător de basme populare românești pe care le-a repovestit cu un talent remarcabil. Primele basme culese de el le-a publicat în 1862, în Țăranul român. Acestea au devenit povești clasice ale copilăriei și au fost incluse ulterior în prima sa culegere de basme. Este vorba despre „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, „Prâslea cel voinic şi merele de aur, „Balaurul cel cu şapte capete, „Fata de împărat şi pescarul şi „Fiul vânătorului. Opera principală a vieții sale, culegerea „Legende sau basmele românilor, cuprinde 37 de povești, printre care „Aleodor Împărat, „Greuceanu, „Înșir-te mărgăritari și „Ileana Simziana.

Copiii au nevoie de povești pentru a se descoperi pe ei înșiși, pentru a învăța cuvinte și fraze noi, pentru a-și imagina situații în care, la un moment dat în viață, pot fi puși și pentru a descoperi personaje inedite. Poveștile clasice sunt nemuritoare și merită să fie incluse în lista de lecturi a oricărui copil.

Sursă foto: diignat/ Shutterstock

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu elefant.md

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
Retete
Baby
ELLE
VIVA!
Shtiu.ro
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Mai multe din Copii