Antonio Dumitru, antrenorul de rugby ce șlefuiește caracterele juniorilor

Tony Dumitru

Într-o lume în care sportul este asociat automat cu fotbalul, există şi oameni cu vocaţie care au dorit să arate că se pot face lucruri extraordinare şi în alte discipline sportive, doar din pasiune. Un astfel de om este Antonio Dumitru, cel care a creat clubul sportiv Antonio jr, din Complexul Studențesc Tei.
Pe Antonio Laurenţiu Dumitru mai toată lumea rugbistică îl știe drept „domnu’ ” și știe că „RC Antonio Jr.”, clubul pe care l-a construit de la zero, pas cu pas, cu dăruire și  dedicatie, domină de trei ani încoace competitiile de minirugby din România, la categoria U12 și U14. Mai multe însă, despre „descoperitorul de talente” Antonio Dumitru nu se prea știe. Și nu pentru că s-ar ascunde, ci doar pentru că, modest din fire, fostul mare sportiv crede că despre el trebuie să vorbească doar rezultatele muncii lui și ceea ce lasă în urma sa.

Ține în mână acea minge imperfectă, acea oribilă sferă cu voință proprie, iar degetele o împresoară ca pe Sfântul Graal. ‘A îmblânzit-o’, mi-am spus în șoaptă. Mă uit cum e clădit, un pachet de nervi și mușchi, cu privire serioasă de profesor exigent. Pare sever, puțin încrâncenat de viața asta parșivă, iar primul reflex e să stai la un metru, doi și să-I vorbești cu teamă. Că nu se știe!

Apoi vezi dincolo de carcasă, așa cum am făcut-o și eu: domn profesor este un visător. Un fel de copil mare cu sufletul bun ca o pâine caldă. Despre el povesteşte cu zgârcenie, ca şi cum ar fi vorba despre un om pe care nu-l știe foarte bine.

Drumurile vieții

Toni Dumitru, joacă rugby de la 10 ani. Talentul l-a fixat pe postul de flanker și l-a împins în primul cinsprezece al lui Dinamo, l-a dus apoi în Italia, și l-a determinat să aleagă cariera de antrenor prin care împărtășește copiilor tainele sportului cu balonul oval. “Mi-aș dori să am o daltă magică… cu care să sculptez în sufletele copiilor valorile rugbyului. Care te învață să-ți ostoiești sentimentul de solidaritate, să renunți la tine, să te sacrifici, să pui echipa pe primul plan, să ai curaj și să arăți respect pentru adversar. Să înveți ce-nseamnă corectitudinea, disciplina, spiritul colectiv.’’

Cu antrenoratul a luat-o ușor, dar sigur, mai întâi la centrul de copii al clubului bucureștean apoi, de trei ani încoace, la propriul său club unde șlefuieşte talente, deschide drumuri în viaţă micuţilor sportivi, încearcă să le imprime valori adevărate, organizează turnee caritabile și acțiuni sportive umanitare şi de curând şi-a trecut în palmares o victorie la care munceşte de ceva vreme: echipa antrenată de el, campioană a AMRB, a fost singura echipă care a câștigat toate etapele Circuitului Național de MiniRugby, iar Antonio Dumitru, a primit titlul de “Antrenorul Circuitului”. Când începe să vorbească însă, despre „copiii lui”, despre liniile de trei sferturi, tușe, eseuri și melee-uri, despre culcatul balonului, transformări, grămezi, lung de linie și lovituri de picior căzute, totul în el se luminează. ‘Le spun copiilor să practice rugby pentru ei, iar în schimb vor primi două deziderate puternice ale lumii în care trăim: apreciere și respect. Le spun să facă ceea ce alții nici nu îndrăznesc să viseze.’

Vorbește cu atâta pasiune că te hipnotizează. Și când îți explică motorul după care funcționează jocul, te trezești brusc din hipnoză: cum adică înaintezi, dar pasezi înapoi? Cum știi cine e în spate? Când ai timp să-i vezi, să-i simți, să le anticipezi traiectoria alor tăi și să te ferești de ceilalți?

Antonio Dumitru

Între sport și social media

Cine nu este obișnuit cu regulile complicate ale rugby-ului, acest joc de o duritate extraordinară practicat de niște gentlemeni desăvârșiți, ar zice că performanțele micilor jucători de la Rugby Club Antonio Jr. nu-s mare lucru. În realitate însă, în spatele fiecărui succes al echipei, al fiecărei acțiuni reușite și al tuturor gesturilor caritabile, se ascunde o cantitate uriașă de muncă, zile și zile de pregătire, eforturi, cunoștințe și logistică complicată. Se ascund și eforturile uriașe și antrenamentele, se ascund și ploaia şi arşiţa şi noroiul şi frigul, ca și praful, sudoarea și alergătura până la epuizare. Toate astea, însă, trebuie să le vezi cu ochii tăi. Să le trăieşti acolo “la firul ierbii”. Numai aşa poţi să înţelegi şi să furi ascunzişurile meseriei ăsteia de antrenor de rugby. Fiindcă rugby-ului îi înveți regulile, dar după aia trebuie să furi. Chiar aşa cum ziceau ăi bătrăni. Cu ochii, cu mintea şi cu mâinile. Încet, tiptil, cu răbdare de drac şi pe tăcute, aşa cum se fură caii, noaptea, prin bălţile Brăilei. Iar asta costă imens, așa cum a costat și pentru Antonio. Costă suflet, trudă de ocnaş, speranţe, chinuri, apoi căderi și victorii, idei, vise, încercări, zile după zile, săptămâni, ani.

„Domnu profesor” e activ în social media, râde mult, e haios şi comunicativ dar deseori, în spatele veseliei lui, se ghiceşte o putere de neclintit, profundă şi aşezată ca o stâncă. Atunci ochii lui se fac subțiri, de tătar prădător, devin serioşi şi adânci și capătă sclipiri metalice. Mânat de o imensă ambiție acum 3 ani a înființat alături de un prieten din copilarie, medic chirurg, clubul de veterani GFP Rugby Club, în jurul căruia s-au strâns mai mulți iubitori ai balonului oval.

Sportiv multitasking

Și de câțiva ani, tot încearcă să răzbească în lumea dură din jur, fiind pe rând atunci când i se cere: manager, fundraiser, It-ist, antrenor, selecționer, technician, fotograf, preparator fizic, marketer și orice altceva e nevoie. S-a luptat pentru a obţine un cadru organizat oficial dedicat rugby-ului pentru copii: a scris statute, a căutat soluţii, a scris memorii şi a mers în audienţe, a cerut, a pledat, a convins, a căutat colegi care să-l ajute şi a făcut proiecte, planuri metodologice şi zeci de pagini de calcule pentru logistica şi necesarul de echipament şi personal auxiliar. A pus la punct terenul de joc din Complexul Sportiv Studentesc Tei, de pe strada Oltețului nr. 30 și anual, în preajma Crăciunului,  organizează un turneu caritabil de strângere de fonduri pentru a-i ajuta pe copiii iubitori de rugby ce provin din familii cu situații materiale dificile, plus alte evenimente social-umanitare, tombole, cupe, donații. Poate că alţii nu ar fi făcut toate acestea dar Antonio spune că la el toate vin din dragostea pentru rugby. Surâde spunând asta şi, în ciuda zâmbetului, în vocea lui se simte duritatea gravităţii. Pentru a deveni ceea ce este, unul dintre cei mai căutați și mai iubiți antrenori de rugby din țară, „domn profesor”, a cheltuit timp şi energie. A cheltuit suflet, speranţă şi dragoste. Dragoste de sport și de oameni. Cei care l-au înţeles au fost destul de puţini. Dar sprijinul lor a contat enorm. Uneori seara ramâne singur la Club. Atunci se întreabă cât va reuși să reziste, să meargă mai departe, de unde vor fi fonduri pentru următorul cantonament sau pentru următoarea etapă în deplasare. Apoi după noaptea dificilă, aude râsetele copiilor care vin la antrenament și odată cu ele și speranța ca Antonio Jr. va merge mai departe.

Un răspuns care amuțește

Cu ce râmâi după ce joci atâția ani rugby, îl întreb în căutarea mea febrilă după senzațional. Speram, desigur, să-și ridice tricoul și să-mi arate locul unde au fost cele două coaste rupte făcute bucăți, șanțuri de cicatrici și urme de răni. În schimb, Tony Dumitru, s-a uitat o secundă în ochii mei, apoi a fixat un punct fix dintr-un orizont în care eu nu am acces și a spus, fără urmă de emoție: Rămâi cu un psihic puternic!

Apoi și-a luat Sfântul Graal, cel oval și îmblânzit, și a plecat la antrenamente.

M-am gândit că sunt din ce în ce mai puțini cei care înțeleg un om dispus la un astfel de efort și o dăruire totală către un sport cu reguli greu de înțeles, dar de o frumusețe teribilă… Fiindcă de fapt, el trăiește într-o lume aparte. Într-un loc care îl împlinește și din care lumea din jur arată ceva mai bună și mai ovală.

Florentina Mușat

foto: Arhiva personală Antonio Dumitru

 

 

 

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sport si sanatate