Tratamentul revoluționar care oferă noi speranțe bolnavilor de cancer. S-a dovedit eficient acolo unde terapiile clasice au eșuat
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2019/02/tratamentul-revoluționar-care-oferă-noi-speranțe-bolnavilor-de-cancer.jpg)
Oamenii de știință au prezentat tratamentul revoluționar care oferă noi speranțe bolnavilor de cancer. După ce au realizat mai multe teste, cercetătorii au descoperit că medicamentul care funcționează după metoda Calul Troian s-a dovedit eficient acolo unde terapiile clasice au eșuat.
Având în vedere că numărul cazurilor de cancer este în continuă creștere la nivel mondial, oamenii de știință sunt în permanență în căutarea unui tratament care să stopeze dezvoltarea acestei boli. O nouă cercetare prezintă rezultate promițătoare în lupta împotriva cancerului.
Tratamentul revoluționar care oferă noi speranțe bolnavilor de cancer
Tratamentul revoluționar descoperit de specialiști folosește abordarea „calului troian” pentru a distruge tumorile din interior. Cercetătorii britanici au testat medicamentul și au descoperit că evoluția tumorilor fie s-a oprit, fie a fost încetinită, rezultate înregistrate în special la pacienții care nu mai aveau alte opțiuni medicale și în cazul cărora terapiile clasice au eșuat. Acest tratament este o combinație între chimioterapie și un anticorp, o moleculă biologică ce se leagă de markerii de pe suprafața celulelor canceroase și fac posibilă pătrunderea medicamentului în interior.
Cu toate că nu toți pacienții au răspuns la acest tratament, în cazul altora, efectele au durat de la 5,7 luni până la 9,5 luni. Tratamentul s-a dovedit eficient în cazul cancerului pulmonar, ovarian, de col uterin sau a celui apărut la nivelul vezicii urinare.
„Ceea ce este interesant la acest tratament este că mecanismul de acțiune este complet nou, el acționează ca un cal troian pentru a se strecura în interiorul celulelor canceroase și a le ucide din interior. Studiul nostru arată că tratamentul are potențialul de a trata un număr mare de tipuri de cancer, în special pe cele în care există șanse scăzute de supraviețuire.”, a spus profesorul Johann de Bono, cel care a condus studiul, potrivit independent.co.uk .
Tratamentul a dat rezultate în special în cazul pacienților diagnosticați cu cancer de vezică urinară și cancer cervical, acesta funcționând în 27% și 26,5% dintre cazuri. În cancerul esofagian și pulmonar, 13% dintre pacienți au văzut o îmbunătățire a stării de sănătate.
Foto: shutterstock.com
Citește și:
Ce trebuie să mănânci dacă ai ficatul gras