Tradiţii şi obiceiuri care se respectă în Sâmbăta Sfântului Teodor! Nu face asta în aceasta zi dacă vrei nu ai ghinion

În prima sâmbătă din Postul Paștelui, românii prăznuiesc un mare sfânt. Este vorba despre Sfântul Teodor. În zonele rurale, numele lui se pronunță Toader.

Tradiţii şi obiceiuri care se respectă în Sâmbăta Sfântului Teodor. Ce nu trebuie să faci în această zi de sărbătoare

În zona Banatului, fetele şi băieţii necăsătoriţi se duc la cules plante. Una dintre cele mai speciale plante, popilnicul, le poartă noroc celor care o găsesc. Această plantă are un miros special, iar fetele o folosesc pentru a-şi îmbogăţi podoabă capilară.

Prima zi de sâmbătă din Postul Paștelui este ziua în care fetele trebuie să îşi taie din plete pentru că părul să crească mare şi frumos. De asemenea, în această zi, bărbaţii trebuie să scoată caii din grajduri şi să îi mane. Se spune că această zi este cea mai bună pentru a dresa cabalinele. În anumite zone, oamenii organizează diverse concursuri în care sunt implicaţi caii.

Femeile nu au voie să muncească sub nicio formă în această zi de sâmbătă. Spălatul rufelor este interzis, mai ales dacă e vorba de spălat de mâna. De asemenea, in aceasta zi este bine că rudele să nu se certe pentru că vor avea parte de un an plin de necazuri. Părinţii trebuie să stea aproape de copii, dar nu le este permis să îi răsfeţe excesiv.

Mai mult, este bine ca în această zi de sărbătoare oamenii să meargă la biserică şi să se roage pentru cei plecaţi în Ceruri. Se spune că rugăciunile făcute în această zi capătă putere.

Foto: crestinortodox.ro

Mihaela Tudor

Citește și:

Adevărul despre sexul în Postul Paștelui! Este păcat sau nu? Ce spune Părintele Arsenie Boca?

Obiceiuri și supersiții ciudate despre luna martie! Ce se întâmplă dacă tună şi fulgeră

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Spiritualitate