… toți cei care ne-au făcut sufletul franjuri să fie știuți și aflați!

Să mergi mai departe, orice ar fi

Ce pacat că nu realizăm că dacă am fi unite, solidare și ne-am privi una pe alta cu nedisimulată complicitate, viața noastră ar fi mai liniștită. Ne-am anunța una pe alta când cineva se joacă leapșa cu inima noastră, nu-i așa? Și toți cei care ne-au făcut sufletul franjuri să fie știuți și aflați, priviți cu neîncredere, ocoliți și izolați. Am avea mai puține petice pe dinăuntru, mai puține răni și lacrimi scurse. Dacă noi, femeile, am fi legate prin marea taină a creației, dacă ne-am privi una pe alta în ochi, dar nu ca să ne analizăm machiajul, ci ca să ne pătrundem prin fantele sufletului, dacă ne-am strădui să ne simțim una alteia durerea, neîntregirea, pustiul și fricile, am fi cu mult mai echilibrate, nu-i așa?
Noi trebuia să fim precum degetele de la mână, diferite ca formă și mărime, dar unite. În schimb, în loc să ne sprijinim tacit ca într-o înțelegere ancestrală, ca pe-o lege bătută în piatră la facerea lumii, am învățat să ne descurcăm singure, am făcut din suferință, loterie. După principiul: „Suferi azi, zâmbești mâine'. Ne autoamăgim că înfrângerile sunt, de fapt, pași înainte. Și când abisul se cască de jur împrejur, rostim formula: „Dacă nu în viața asta, sigur pe lumea cealaltă… Dincolo!'. Și mergem mai
departe! Fără să fim conștiente că ne avem una pe alta, că putem găsi împreună răspunsuri și ostoiri de alean. Că nu e nevoie să ne punem măștile de eroine, de femei-războinic, gata să arate oricând că pot orice, cu replicile mereu în așteptare, să impresioneze, să uluiască, să nu rămână neremarcate. Am fost
plămădite să fim solidare și-am ales să fim solitare, pentru că am urmat legea nescrisă a junglei, crezând că ea e cea care ne guvernează reușitele. Puține dintre noi rămânem una lângă alta până la finalul vieții. Suntem femei și-ar fi trebuit să ne uităm una în ochii celeilalte și să ne simțim nevoile și neputințele. Să intervenim și să punem pansamente, nu să râcâim și să scrijelim. Suntem femei și-avem puterea de-a ne face viața mai frumoasă, mai suportabilă, mai colorată. Dar noi așteptăm toate astea de la ei… de la bărbații noștri. Pe ei i-am transformat în cele mai bune prietene, în sfătuitoare de taină. Bărbații noștri au ajuns confidentele noastre pentru că noi nu mai avem încredere una în alta. Suntem femei. Nu suntem sfarmă-piatră și nici sfarmă-inimi. Suntem bucata importantă din puzzle-ul vieții și,
pentru că suntem mai aproape de 2030 decât de 2005, vă invit să ne luăm, chiar și simbolic, de mână și să mergem prin viață una lângă alta, umăr lângă umăr.
Tocmai a trecut luna martie. În urmă cu 42 de ani, mama mea, însărcinată, s-a speriat cumplit de bucățile de ziduri și balcoane care cădeau peste casă și a intrat brusc în travaliu, la nici 9 luni de
sarcină. Am venit pe lume precipitată și nepregătită din cauza unui cutremur care a schimbat România.
Citiți DOSARUL SPECIAL  din print puneți revista la păstrare pentru generațiile care vor veni. Ele trebuie să știe.

Foto: Tiberiu Arsene

Citește și:

Dincolo de cuvinte: Florentina Mușat

Borna de hotar

Să mergi mai departe, orice ar fi…

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Editorial