Dincolo de cuvinte: Florentina Mușat

Eu zic să lămuresc problema de la început: doamna pe care o vedeți în poză nu sunt eu. În sensul că eu nu arăt așa, nici în vise, nici în realitate. Și din cauza acestei distorsionări grosiere a realității, nu mă pot concentra să vă scriu în primul meu editorial ceva serios despre femeile de succes, despre antreprenoriat, despre solidaritatea feminină sau să amintesc în două, trei vorbe de extraordinarul meu parcurs de la imaginea pe copertă, la poziția supremă în redacția Avantaje. Sigur că-mi plac pozele flatante, dar mă irită
că aceste poze lucrate și trecute prin filtre și Photoshop nu transmit și bagajul emoțional care se ascunde
dincolo de iris. M-aș fi așteptat ca în secolul ăsta smintit să putem fi capabili să descifrăm în matricea privirilor câțiva indici esențiali care să spună despre noi adevărul dincolo de spoială. De ce trebuie să fie mereu nevoie de cuvinte? Cuvintele dor. Ne amuțesc. Iar poveștile oamenilor care și-au descuiat lacătul sufletului și ni l-au pus pe tavă în paginile care urmează ar trebui să ne potolească valurile alea nebune din suflet. Toți cei care apar în Avantaje sunt repere de viață. Eu am secretul meu: îi transform în cărămizi magice și-mi construiesc din ei, și din poveștile lor uimitoare, castelul unde mă voi retrage la un moment dat, cu satisfacția preaplinului din suflet. Și atunci am curaj să-mi măsor bogăția cu oricine va dori să se pună cu mine… Iar acum cred că a sosit timpul să vă mulțumesc: că ați ales să citiți această mică insulă de normalitate și adevăr, că după 22 de ani suntem încă în topul preferințelor voastre și că atunci când nu putem noi, veniți voi și vă așezați cu sfială în fața noastră, lasându-vă poveștile să curgă atât de firesc. Poveștile voastre despre curaj, ambiție și capacitatea noastră extraordinară de a o lua, ori de câte
ori vrem, de la capăt….

Florentina Mușat

foto: Tiberiu Arsene

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Editorial