Editorial: Bună, mereu bună…
Da. Femeia e ca vinul… din ce în ce mai bună odată ce trec anii. Mi se pare perfect normal, au îmbunat-o toate loviturile pe care le-a primit în toți anii în care s-a străduit să fie cea mai bună. A dat din preaplinul ei de binețe în jur până a rămas numai bună de scris pe ea ca pe-o coală albă. Și nu toți au scris cu inimă bună.
Vinul când se învechește capătă personalitate, devine sofisticat, onctuos, echilibrat. Exact ca femeia.
Uite, învârte-o puțin în sclipiri de cristal autentic și privește-o să vezi ce frumos se deschide. Fâstâceala aia a ei e studiată, e mai mult o dulce viclenie. Vine din buchet și din aciditatea obligatorie care o face specială, deosebită, ne-plată, ne-fadă, ne-anostă.
La maturitate, femeia nu mai face nimic pe jumătate, doar de dragul de a face, de ochii lumii, de mântuială. O face bine și cu bună știință. Pentru că-n bunătatea ei proverbială, ea caută apogeul, apoi tihna, apoi o ia de la capăt și nu-și mai aprinde o țigară după… Bunăvoința maturității a învățat-o să-și pună sub lacăt rănile sângerânde și să le ascundă în temniță. Când o vezi că dispare câteva zile din raza vederii și apare apoi cu ochii roșii, să știi de la mine că a coborât la subsol ca să-și devoreze amintirile. Taninul din ea însă îi clocotește în vene și n-o lasă să-și îmbunătățească durerea până la ascuțenie, ci o răstălmăcește până o transformă în bunăstare. Femeia, când e desăvârșită, e bună rău. Știe că vulnerabilitatea nu e slăbiciune și nu se ferește să o arate. Femeia asta bună știe a folosi tonul ăla care-ți pacifică furtuna din suflet, îți ia grijile cu vorba ei caldă și te face să uiți de profunzimea nemulțumirilor tale. Și știe a te iubi așa cum n-o face nimeni alta din cele aguride.
Ea știe cum să te învăluie cu patimă, cu patos, intens, condimentat, cu tușe dure, unele lemnoase, altele dulci-corpolente, tulburătoare, apoi sacadate, te lasă s-o simți profund și să te strecori prin fante care te amețesc și te unduiesc, îți dă voie s-o privești atent în ochi în timp ce-ți încleștezi maxilarul pe mandibulă, și poate șoapta ei neinteligibilă te face să-i prinzi linia gâtului de la ceafă și să o arunci în sus spre stele, spre Altair, spre Lira…
Și când vine înapoi, deschide-ți brațele și prinde-o. Că e femeia aia care e bună la suflet… care-ți vrea binele.
Foto: Ionuț Staicu
Citește și:
Mulți și sănătoși… așa să vă fie anii!