Editorial: Lasă-l să alunece în gol…

Editorial Florentina Mușat – Redactor Șef Avantaje

Este perioada împăcării cu noi înșine și a uitării celor neîmpăcați. Tot ce-a fost rău să rămână în urmă, tot ce-a fost bun păstrăm în suflet. Este luna în care devenim contabili ai propriilor sentimente. Adunăm și scădem și apoi tragem linie… dar niciodată, sub nicio formă nu analizăm rezultatul. Tragem linie și mergem mai departe învățând lecțiile destinului. Mai contează cum a fost anul care a trecut? Mai putem schimba ceva? Nu… Atunci, lasă-l să alunece în gol!
Cu foarte, foarte mulți ani în urmă, la ghena din spatele blocului am găsit pe jos lângă tomberoane câteva cutii împachetate perfect, cu panglici, fundițe și sclipici, cum numai în filme ți-era dat să vezi… Se cuvine să precizez că astăzi dacă văd la 10 metri un tomberon de gunoi, traversez, ocolesc, măresc pasul, îmi acopăr juma de față și mă uit în altă parte ca nu cumva alizeul să-mi aducă pestilențiosul la nas. Același nas nu avea nicio problemă să se aplece în genunchi lângă tomberon cu foarte mulți ani în urmă, și să desfacă pachetele înșirate, fundiță cu fundiță. Aș vrea să găsesc cuvintele potrivite și să le amestec cu senzații și emoții ca să înțelegeți ce-am găsit la gunoi.
În fiecare pachet erau bilete și programe de teatru, de cinema, bilete de tren, dacă vi le mai amintiți, acele mici cartonașe perforate, maronii, casete cu Bonnie Tyler, Modern Talking, poze cu un nene și-o tanti care, ba se sărutau pe furiș, ba cu patimă, casete video, sticluțe de parfum, mărgele și cercei hippie, scrisori și bilețele de amor nebun, împăcări furtunoase, gelozii bezmetice, un inel delicat auriu, mai multe de argint… erau cadouri, mici drăgălășenii, amintiri, frânturi din viața a doi oameni care au mers pentru o perioadă de timp cu inimile înlănțuite. S-au iubit și și-au promis infinitul. Și se pare că au fost fericiți… deși, ciudat, pe fiecare obiect era lipită o mică etichetă pe care scria: IERTAT ȘI UITAT. Vârsta și capacitățile mele de atunci nu-mi permiteau profunzimi de niciun fel. N-am înțeles. Am luat mărgelele că erau colorate și-mi statea bine cu ele la bluza de trening, video n-aveam acasă, iar casetofonul nostru prindea banda. Inelele îmi erau mari așa că mi-am îndesat în buzunare panglicile colorate, un cartonaș cu Marco van Basten și-am plecat lăsând înșirate lângă tomberoanele de la ghenă promisiunile unor destine care pur și simplu nu s-au legat.
În schimb s-au iertat și s-au uitat. Acum înțeleg perfect care din cei doi a stat să scrie etichetele și să le lipească pe tot ce-a însemnat viața lor împreună. A fost Ea. Tot Ea a plâns când a adunat tot, bucățică cu bucățică, florile presate și bilețele cu te iubesc, inelul de logodnă și biletele de tren, un capitol de viață căruia i-a dat cel mai frumos titlu. Iertat și uitat. Exact asta vă doresc să faceți și voi cu tot balastul, chiar și cu anul de grație 2020….
La mulți ani!

Elena, fosta soție a lui CRBL, rupe tăcerea după divorț. Prin ce a trecut fiica lor: „Dacă citește știrile acum, eu nu pot să-i închid telefonul'

Citește și următorul articol:

Editorial: Compromisuri? Da, desigur…