Lecțiile mele

10.01.2020, 18:40 .

Homepage / Editorial

Am observat că oamenii când suferă, de teama de a nu-i răni pe ceilalți, se rănesc pe ei. Despică amintirile până nu mai rămâne nimic din ele. Până se mătuiesc ca sticla prin care nu se mai întrevede nimic.

Am observat că există oameni condamnați la neiubire. Și că doar ăl de sus decide când sparge zăgazurile care țin înlățuirile de suflete deoparte, ca râia. Am observat că ne place să știm ce ne așteaptă. Tremurăm de dorință să știm că ne vin provocări și șanse. Și ne apucăm de croșetat soluții.

Dosarul Special al începutului de an e cadoul nostru pentru cei ce caută Înainte-Văzătorul din firea lucrurilor. Am învățat privindu-mă, privindu-vă, că iubirea nu înseamnă sacrificiu. Iar sacrificiul nu face casă bună cu fericirea.

Am simțit pe propria-mi piele că iubirea nu e iubire adevărată dacă descarnează până simți frigul în oase. Citiți materialul de la pagina 66 ca să vedeți dacă sunteți dintre femeile care iubesc prea mult. Prea până la anularea stimei de sine.

Am învățat că prieteniile adevărate rezistă la orice tip de rugină. Și că pentru un prieten adevărat ai face orice-ar face și el pentru tine. Prietenii se cuibăresc în tine și rămân acolo ca să-ți fie bine.

Am văzut că lupta dintre o femeie și-un bărbat, ping-pong-ul de replici, șase-șase poartă-n casă nu folosește nimănui la final. Că nu câștigă neapărat cel care are ultimul cuvânt. Că orgoliosul e frustratul. Și că asertivul e mai mult provocatorul, cel care deapănă și lungește povestea ca să vadă până unde-i merge.

Am simțit că unii oameni ne vor triști și îngândurați. Ca să nu ne ridicăm deasupra lor cu lumina noastră și să nu-i umbrim cu aripile mult prea deschise în poziție de plonjon.

Avem printre noi oameni care ne vânează cu baioneta țintită fix în mijlocul frunții. Sau în ceafă. Sunt cei care așteaptă cu răbdarea întinsă la maximum să greșim, să ne scape piciorul puțin pe de lături ca să apese pe trăgaci…

V-am simțit șovăiala când viața voastră nu a fost pe drumul care trebuie. Șovăiala de a începe un drum neprihănit de amintiri amare. Am simțit frica de parcă ați fi în pericol de moarte. Doare, dar n-a murit nimeni…

M-am pierdut și eu de câteva ori în anul care se termină. Și îmi promit, gând la gând cu voi, că în anul care vine nu se va mai întâmpla… Că fiecare rătăcire a minții înseamnă o picătură în plus de experiență. Iar asta înseamnă visare. Iar asta înseamnă aventură. Iar asta înseamnă viață…

Care trebuie trăită în arenă, cu leii, nu de pe fotoliu, comod, moțăind…

La mulți ani, dragii mei!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro