Să mergi mai departe, orice ar fi…

Din viață nu scapă nimeni basma curată. Ferice de cei care se amăgesc să creadă că dețin controlul absolut al destinului după regula unui liber-arbitru la centru, stăpân al fluierului în caz de fault…

Când m-am cocoțat pe gardul vieții ca să văd lumea de sus, mi-am prins rochia într-un cui ruginit din uluci, bătut superficial de mâna destinului. L-am simțit până la os. Nici nu mai contează durerea care m-a frânt în două atunci. Am căzut de pe gard și, cu ochii în pământ, mi-am strâns la piept copilașul cât o mogâldeață îmbolnăvit în spital, la naștere, de bazaconii nosocomiale. Îl țineam în brațe și mă gândeam, smintită, cum să fac să-l bag la loc în pântece… De atunci nu m-am mai urcat sus pe gard. Și tot din acel moment am descoperit că în viață, dacă vrei să fii iertat, trebuie să ierți atunci când îți vine rândul. Nu am mai numărat neșansele, cuiele din garduri cu uluci, amăgirile, vorbele goale, răutățile mari sau mici, urâțeniile, ci mi-am construit scut de veșnică eliberare. Copilul crește, sensibil, blond și cuminte. Ce privilegiu pe mine să cad doar ca să-mi pun la încercare puterea de a îndura… Doar mamele înțeleg.

Citește și...

Ce să știi înainte și după o ședință de terapie shockwave

Anunțul făcut de Aurelian Temișan după 35 de ani de carieră: „N-am vrut să-mi iau nimic, au venit multe oferte, le-am refuzat'

Când viața te dă de tot pereții, e nevoie să-ți faci o contabilitate interioară și să-ți numeri puterile. Pentru că nu știm cât poate îndura inima noastră, și-avem doar una, e bine ca în caz de viscol și intemperii pe sectorul destinului, s-o ferecăm la loc sigur. Și să lăsăm alte funcții să preia frâiele. Creierul, de pildă. Rece, insubordonabil și nesupus, inflexibil, calculat, cu supape salvatoare, eliberatoare, fermecătoare…

Când viața te dă de-a berbeleacul, pune inima la păstrare și dă drumul ghepardului din tine să prindă viteză amețitoare… este cel care poate parcurge peste 50 de metri în mai puțin de 3 secunde, cu plecare de pe loc. Nu-ți plac prădătorii? Fii șoim! Vei atinge 390 de kilometri pe oră, mai mult

decât un avion la decolare. Nu te sfii să te iei la trântă cu Destinul, gândește-te că el fix asta a urmărit: să-ți vadă forțele, să te privească drept în ochi, să te simtă cât și ce ești pe dinăuntru. Când numele tău va fi strigat și vei păși în arenă, gândește-te că ești acolo ca să arăți ce poți. Fie că este boala ta sau a celor dragi, o pierdere inimaginabilă sau lovituri imposibil de apărat, chircit, în genunchi, cocoșat și gheboșat de umilință, nu vei avea niciodată satisfacția gloriei și a luptei, ci vei recunoaște tăcut că nu ești încă pregătit pentru victorie…

Florentina Mușat 

Anunțul făcut de Aurelian Temișan după 35 de ani de carieră: „N-am vrut să-mi iau nimic, au venit multe oferte, le-am refuzat'

Citește și următorul articol:

Femei lovite de marele C