Tenorul Alin Stoica: „Vin din ce în ce mai mulți tineri la Operă, iar asta ne dă speranțe pentru viitor, acești copii vor fi educați…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/01/tenorul-alin-stoica.jpg)
Tenorul Alin Stoica va evolua pe scena Sălii Palatului pe 21 ianuarie, dând voce muzicală lui Olaf, simpaticul om de zăpadă din producția-fenomen marca Disney, Frozen'. El va performa alături de soția sa, soprana Stephanie Radu, de tenorul Vlad Miriță și de soprana Ana Cebotari. Evenimentul de la Sala Palatului face parte din campania internațională prin care Disney marchează aniversarea a 10 ani de la lansarea iubitului desen animat.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/01/10-1-1.jpg)
Ești primul tenor român câștigător al premiului Luciano Pavarotti. Este acest premiu un lucru la care ai visat sau te-a luat pe nepregătite?
Mereu am visat să ajung în top. Întotdeauna mi-am dorit să devin una dintre cele mai importante voci ale lumii, dar, sincer, acel premiu m-a luat pe nepregătite. Nu mă așteptam și a fost cumva mâna destinului, pentru că nu era vreun premiu anunțat în acel concurs. Așa s-a întâmplat, ca soția marelui tenor să fie prezentă la finala acelui concurs și să ofere acest premiu după ce mi-a auzit vocea, văzând performanța mea pe scena de la Sarzana.
Ai participat la masterclass-ul susținut de Liora Maurer la Metropolitan Opera din New York. Ne poți descrie această experiență la care mulți doar visează?
Da, am participat acum mulți ani de zile la un masterclass oferit de Rockwell Blake, marele tenor, și Liora Maurer – un coach extraordinar, angajat la Metropolitan Opera din New York, care a făcut o carieră extraordinară și care a fost un om de-al casei la MET.
A fost o experiență deosebită datorită căreia am învățat foarte mult, care a pus bazele a ceea ce sunt astăzi, fiind încă o cărămidă la contruirea acestei voci pe care o am astăzi.
Ai primit invitația de a cânta la Concertul omagial cu ocazia împlinirii a zece ani de la dispariţia lui Luciano Pavarotti la Arena di Verona alături de nume sonore în lumea muzicii cum ar fi: Placido Domingo, Jose Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti, soprana Angela Gheorghiu și alții. Cum te-ai pregătit pentru un asemenea eveniment?
Invitația de a cânta la Arena di Verona a fost surprinzătoare pentru mine și o mare onoare. Nu știu dacă poți vreodată să te pregătești pentru așa ceva… A fost un eveniment grandios, extraordinar. Prima dată când am pășit pe acea scenă minunată, cu atâția oameni prezenți, am simțit că, efectiv, nu mai am aer, că nu mai pot respira. Emoțiile erau extrem de mari, aproape că mă lua cu amețeală. Însă, în momentul în care a început orchestra și mi-a venit momentul să cânt, nu a mai contat nicio emoție. Totul s-a canalizat și concentrat pe ceea ce aveam de cântat. Cred că am făcut față cu brio.
Atât de multe reușite profesionale, dar mai ai mulți ani de carieră înainte. Ce vârfuri visezi să mai atingi?
Sunt multe realizări până în momentul la care stăm de vorbă. După cum știm, o carieră în operă, de multe ori, abia începe la vârsta mea. Până atunci acumulezi, înveți. Asta simt că am făcut și eu. Dar, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această voce minunată pe care am primit-o, acest har de la El, care a fost apreciată și premiată mai devreme. Sunt fericit cu aceste realizări.
Deși vorbim de multe realizări, nu pot să spun că gata, m-am oprit. Există multe vârfuri pe care visez să le ating. Nu am neapărat un obiectiv anume. Îmi doresc ca vocea mea să fie cunoscută, poate, de toată lumea. Să fie cunoscută internațional și să se simtă iubirea pe care vreau s-o transmit prin această voce. O iubire care vine din sufletul meu și de la Dumnezeu pentru marele public.
Să vorbim și despre începuturi: cum ți-ai descoperit talentul muzical și cine te-a susținut/îndrumat pe această cale?
Talentul meu muzical a fost descoperit cântând colinde. Deh, ca orice copil, an de an, și eu le cântam. Dintotdeauna am iubit foarte tare Crăciunul și datorită colindelor care sunt minunate, frumoase. Ascultam foarte multe casete și discuri pe care mi le punea bunicul meu, care mi-a fost ca un tată. Am crescut cu muzică foarte bună. De exemplu, ascultam colinde cântate de Corul Madrigal, de mari voci ale lumii atât românești cât și internaționale. An de an mergeam să colind iar vocea mea se tot dezvolta.
Până când, în clasa a 8-a fiind, nașa mea și bunicii mei mi-au spus că ar trebui să fiu testat, să vedem ce ar spune cineva de meserie despre vocea mea. Iar după testare, doamna profesoară de canto a zis că nu se poate, dărâmă Liceul de Muzică, dacă de asta este nevoie pentru a fi admis, întrucât vocea mea trebuie să fie admisă iar apoi să cânte pe scenă. Văzând atâta siguranță din partea ei în ceea ce privea vocea mea și ce aș putea să realizez cu ea, cumva, celelalte opțiuni ca matematica și informatica – tot ce pregătisem eu – au dispărut. Muzica a devenit prioritară. Am primit foarte multă încredere de la această doamnă profesoară.
Cât de greu sau de ușor îi este unui tânăr tenor să devină cunoscut? Care este rețeta succesului?
Nu știu cum să răspund, întrucât, în general, să devii cunoscut este foarte greu. Dacă (râde) o iei pe calea corectă. Cred că cel mai bine este să fii tu însuți, să arăți lumii ce poți. Dacă ești cu adevărat o valoare, un om de calitate, o persoană care dorește să fie cunoscută de mulți alți oameni, având ajutorul lui Dumnezeu și al unor oameni care pot să te promoveze, atunci devii cunoscut. Eu cred că foarte mult contează și calitatea umană. Mă refer, pe lângă talent, voce și toate celelalte lucruri. Bineînțeles, depinde și care e drumul pe care Dumnezeu ți l-a trasat, ți l-a creionat.
Care este rolul tău de suflet? Dar rolul pe care visezi să îl interpretezi?
Ca să fac așa, o glumă, rolul meu de suflet e rolul de tată mai nou. (râde) Rolul pe care visez să îl interpretez e cel de tată a doi copii (râde)… Acum am un băiat de 2 ani și mi-aș dori să vină și o fetiță.
Dar, revenind la partea profesională, rolul meu de suflet este, culmea!, nu de operă, ci de operetă: cel al lui Ciprian Porumbescu în „Lăsați-mă să cânt!' de Gherase Dendrino.
Nu m-am gândit niciodată la rolul visurilor mele. Dar mi-a plăcut foarte mult 'Aida' și mi s-a părut că rolul Radamès e un rol care arată că ești un tenor la maturitate, capabil să interpreteze un super rol: lung, greu, unul în care tenorul e foarte în față, extrem de prezent.
Ai superstiții legate de scenă? Dar tabieturi de la care nu te abați?
Nu am superstiții legate de scenă și nici nu am tabieturi. Nu fac nimic special, sunt un om normal. Ba chiar mănânc înghețată și beau rece. Nu am nicio problemă cu asta, nici măcar înainte de spectacol.
Nu consider că superstițiile sunt importante sau că schimbă cu ceva valoarea artistică ori pe cea a actului meu artistic.
Cum arată publicul meloman din România? Cine sunt oamenii care vin la spectacole?
Publicul meloman din România este unul deosebit. În ceea ce privește publicul de la operă, pot spune că sunt foarte surprins să observ foarte mulți tineri în sală. Față de alți ani, consider că vin din ce în ce mai mulți tineri, iar asta mă bucură deoarece avem un mix mare de public într-un final. Asta îmi dă speranțe pentru viitor, în sensul că acești copii vor fi educați, vor ști despre operă, despre acest minunat act cultural. Însă pot să spun că știu cum este și publicul de pop sau cel rock. De exemplu, publicul de rock, pe care l-am descoperit datorită colaborărilor mele cu băieții de la Trooper, este fenomenal, senzațional. Pot chiar să spun că am câștigat mulți fani de acolo, fani care vin, mai nou, și la spectacolele de operă. Sunt oameni deosebiți, devotați, care ne urmăresc pe social media, fiind interesați și de viețile noastre personale, de tot ce postăm noi, nu doar legat de muzică. Ne urmăresc fiecare pas în carieră, fiecare piesă nouă, fiecare lucru ce ține de noi. Publicul meloman din România este un public bun, cunoscător, iubitor. Sunt recunoscător lui Dumnezeu că sunt și eu iubit de acest public!
În ce roluri și unde te pot vedea și asculta melomanii?
Publicul mă poate urmări la Opera Națională din București, în rolurile: Turiddu din 'Cavalleria Rusticana', Mario Cavaradossi din opera 'Tosca' a lui Giacomo Puccini, Don José în 'Carmen' a lui Georges Bizet, Rodolfo din 'Boema' de Puccini, Alfredo din opera 'La traviata' de Giuseppe Verdi și Pinkerton din opera 'Madame Butterfly' a lui Puccini. Pe lângă acestea, pot urmări colaborările mele și cu alți artiști din lumea pop. Dar mă pot vedea la TV, auzi la radio, peste tot unde apar mai nou (râde). Sunt bucuros și recunoscător pentru tot ceea ce se întâmplă în viața mea și în cariera mea artistică.