Sfinții Martiri Adrian și Natalia se sărbătoresc pe 26 august. Cui spunem „La mulți ani”?
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2022/08/300913344_527118012506418_7924100774060521645_n.jpg)
Pe 26 august, Biserica Ortodoxă sărbătorește Ziua Sfinților Martiri Adrian și Natalia. Aceștia au fost căsătoriți în tinerețe, timp de un an înainte de a muri ca martiri, și au trăit în Nicomedia în timpul împăratului Maximian (305-311 d.Hr.).
Împăratul a promis o recompensă oricui aducea informații despre creștini. Denunțurile au început și douăzeci și trei de creștini au fost capturați într-o peșteră de lângă Nicomedia. Ei au fost torturați, îndemnați să se închine la idoli, apoi au fost aduși în fața pretorului, pentru a le consemna numele și răspunsurile. Potrivit Calendar Ortodox, Sfântul Adrian a privit cum acești oameni au suferit cu atâta curaj pentru credința lor și i-a întrebat:
„Pentru ce, fraților, răbdați aceste nesuferite și grele chinuri?”, iar aceștia i-au răspuns:
„Să dobândim bunătațile cele ce sunt gătite de la Dumnezeu, celor ce pătimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate să le audă nici cuvântul să le povestească”.
Ulterior, Sfântul Adrian a cerut ca numele lui să fie trecut pe acea listă de creștini și a fost întemnițat.
Soția Sfântului Adrian, Sfânta Natalia, care era creștină în secret, știind că soțul ei va suferi pentru Hristos, l-a vizitat în închisoare și l-a încurajat în suferința sa spunându-i:
„Ești binecuvântat, domnul meu, pentru că ai crezut în Hristos. Ai obținut o mare comoară. Nu regreta nimic pământesc, nici frumusețea, nici tinerețea, nici bogăția. Tot ce este lumesc este praf și cenușă. Doar credința și faptele bune sunt plăcute lui Dumnezeu”.
Sfântul Adrian a fost torturat cu cruzime și mai târziu executat. Executorul a poruncit ca mâinile și picioarele sfinților să fie rupte pe nicovală. Sfânta Natalia, temându-se că soțul ei va ezita văzând suferințele celorlalți martiri, i-a cerut călăului să înceapă cu el și să-i permită să pună ea însăși mâinile și picioarele pe nicovală.
Sfânta Natalia a recuperat o parte din sfintele sale moaște și le-a dus la Argyroupolis, lângă Bizanț. La scurt timp, epuizată de suferință, a trecut în neființă și ea.
Toți cei care poartă numele de Adrian, Adriana și Natalia își sărbătoresc ziua onomastică pe 26 august.
Rugăciune pentru înţelegerea în familie, către Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia
„O, sfinţită pereche, Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, fericiţilor soţi şi vitejilor pătimitori! Auziţi-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, şi trimiteţi asupra noastră toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre, şi rugaţi-L pe Hristos Dumnezeu să ne miluiască şi să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre. Aşa, Sfinţilor Mucenici primiţi glasul rugăciunii noastre, şi izbăviţi-ne cu mijlocirile voastre de foamete, de molimă, de cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de moartea năprasnică şi de toate nevoile, necazurile şi bolile, ca pururea fiind întăriţi cu rugăciunile voastre sa preaslăvim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună şi Celui Fără de început al Său Părinte şi Preasfântului Duh, în vecii vecilor. Amin' (sursa: doxologia.ro)
Mesaje și urări de Sfinții Adrian și Natalia
- „Îți doresc ca ziua numelui să îți aducă multe motive de a sărbători. La mulți ani de Sfinții Adrian și Natalia!'
- „Această zi sfântă să îţi aducă multă iubire în suflet, sănătate, admiraţia celor dragi şi multe dorinţe împlinite. La mulţi ani de ziua numelui!'
- „Un gând senin și câteva șoapte trimise din zări îndepărtate să-ți spună la ureche clipe curate, iubire, fericire, sănătate! La mulți ani de Sfinții Adrian și Natalia!'
- „Cu ocazia zilei onomastice, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani, Adrian!'
- „Sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale. Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urări pentru o zi minunată și un an plin de realizări. La multi ani înfloritori de Sfinții Adrian și Natalia!'
- „Felicitări cu ocazia zilei numelui tău! Îti urez să fii mereu sănătos, energic și plin de bucurie. La mulți ani de Sfinții Adrian și Natalia!'
- „Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de toamnă să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor, iar sufletul să-ti rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne! La mulți ani de Sfinții Adrian și Natalia!'
- „Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată inţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se împlinească! Sfinții Adrian și Natalia să te călăuzească mereu! La mulți ani!'
- „Cele mai calde urări de bine, sănătate şi fericire, de ziua numelui. La mulţi ani, Adrian!'
- „E ziua ta, dragă Adrian Îţi urez cele mai frumoase clipe, bucurie, speranţă şi multe, multe împliniri! La Mulţi Ani!'
- „Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îți doresc multă sănătate, fericire și tot binele din lume și să ai parte numai de zile senine și însorite! La mulți ani, Natalia'
- „Cu ocazia sărbătoririi numelui, îți trimit un călduros mesaj, multă sănătate, multe realizări şi tot ce îți doriţi lângă cei dragi. La mulţi ani, Natalia!'
- „Bucură-te de această zi! Este o zi sfântă în care sufletul încrezător învinge orice urmă de tristețe și tot ce a fost mai greu ți se va părea usor. Este ziua numelui tău! La Multi Ani, Natalia!'
- „La multi ani și mult noroc în aceasta zi specială, Natalia! Îți doresc să ți se îndeplinească toate dorințele!
- „De Sfânta Natalia, să se răsfrângă asupra ta toata bunătatea si dragostea izvorâte dintr-o inima mare. La mulți ani!'
- „Fie ca din aceasta zi sfântă în drumul lin al vieții tale sa răsară mereu cate-o raza de soare care sa-ti aducă fericire si bucurie. La mulți ani!'
- „Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Natalia să-ţi lumineze drumul în viaţă! La mulți ani!'
- „Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume. Să ai parte numai de zile senine şi însorite! La mulți ani, Natalia!'
Foto: Shutterstock
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_0c2bea1bf5652e8b31b79b1ee41b63e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2019/06/traditii-si-superstitii-de-sanziene.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2017/05/Tradiții-și-obiceiuri-de-Rusalii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2018/05/Moșii-de-vară-tradiții-și-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2022/06/inaltarea-domnului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2015/05/sfintii-imparati-constantin-si-elena.jpg)