Sfântul Gheorghe este Sfântul-soldat al ortodoxiei decapitat în numele credinței
Sfântul Gheorghe „purtătorul de biruință', este unul dintre cei mai slăviți sfinți din calendarul creștin și este printre puținii sfinți-soldat ai ortodoxiei. Sfântul Gheorghe a fost un soldat creștin decapitat în numele credinței.
Află adevărata poveste a cavalerului creștin ucigător de balauri sau dragoni, dar și ce tradiții magice înconjoară, de două milenii, ziua sfântului Gheorghe.
Sfântul Gheorghe – Ucigătorul de balauri
Se pare că sfântul s-a născut în Palestina și a trait apoi în Capadoccia – (în Turcia de astăzi), nume care înseamnă „țara cailor frumoși'- mama sa fiind palestiniancă, iar tatăl, pe nume Gherontie, era originar din Capadocia, dar slujind în armată, în Armenia. Numele său, Gheorghe, provine, spun unii cercetători ai istoriei creștinismului, dintr-un dialect străvechi din Capadoccia și înseamnă „sfântul luptător' (geror-sfânt și gyon -lupta).
La sfârșitul secolului al treilea, el a îmbrățișat cariera militară asemenea tatălui său, aptitudinile, curajul nemăsurat și faptele sale de vitejie propulsându-l rapid la gradul de ofițer în trupele romane. Devine astfel general în armata romană și chiar membru al gărzii personale a împăratului Dioclețian. Din acea perioadă datează se pare și legenda uciderii unui balaur uriaș sau dragon care își făcuse, se spune, cuibul într-un lac care aproviziona un oraș cu apă, de aceea, oamenii îi ofereau câte două oi pe zi pentru a-l liniști, dar când balaurul a terminat toate animalele, au început să-i ofere copii. Când și fiica împăratului a fost aleasă ca jertfă, Sf. Gheorghe care călătorea prin acea zonă a pornit să înfrunte balaurul și a reușit, ajutat de calul său alb, să-l ucidă eliberând țara de teroarea fiarei. Legenda mai spune că drept răsplată, împăratul a ridicat o biserică în locul unde Gheorghe a omorât balaurul.
Sfântul Gheorghe a fost un soldat turc devenit creștin și decapitat în numele credinței
La scurt timp după ce a îmbrățișat cariera armelor, Gheorghe se botează în taină în credința creștină, dar când împăratul Dioclețian declanșează un val de persecuții împotriva creștinilor din Roma, el refuză să ridice mâna împotriva creștinilor mărturisind că și el este de aceeași religie. Declarat de împărat trădător al armatei romane fiindcă refuzase să se lepede de credința creștină, Gheorghe este condamnat la moarte, torturat și decapitat în 23 aprilie 303. Trupul lui a fost trimis părinților săi, în Capadoccia, iar creștinii l-au sărbătorit, mai târziu, ca martir al credinței. Curajul extraordinar cu care și-a înfruntat soarta și suferințele atât de mari ce i-au fost hărăzite de împărat, au impresionat-o profund chiar și pe împărăteasa Alexandra, care a trecut și ea în credința creștină, asemenea multor martori ai pătimirilor sfântului Gheorghe, așa cum a fost și preotul păgân Atanasie din Alexandria. Mai târziu, datorită trăsăturilor sale de caracter: curaj, devotament, putere, credință, puritate, mai multe țări aveau să îl aleagă ca sfânt protector. Printre ele Portugalia, Anglia, Serbia, Etiopia, Lituania, iar statul caucazian, Georgia și-a ales denumirea după numele Sf. Gheorghe. Martir și model de viață, Sfântul este respectat chiar și de o parte dintre musulmani.
Trei zile magice
Tradițiile magice păstrate de Sf. Gheorghe sunt legate de protecția pe care o oferă sfântul împotriva forțelor malefice. Datinile magice au la origine practici fascinante de magie agrară, cu foc în care se ard plante mistice, cu apă fermecată și descântece de dragoste. Se zice că, la primul cântat din an al broaștelor, el preia cheile vremii și-ale timpului de la Sf. Dumitru, pornește în galop pe calul său pentru a închide perioada rece a anului și atunci când Sf. Gheorghe galopează pe calul său și dă ocol pământului, iarba înverzește, pomii înfrunzesc și vine primăvara. Datinile moștenite din vremurile de început ale creștinismului, îl arată ca fiind protectorul păstorilor, turmelor și hergheliilor, și cel care deschide anul pastoral dar și cel care apără oamenii de forțele întunericului, de strigoi și srigoaice. În trecut, sărbătoarea de Sf. Gheorghe dura vreme de zile: ajunul pe 22 aprilie, ziua sfântului în 23 și ziua calului alb, fermecat, cel cu care a răpus balaurul, pe 24 aprilie. În toate cele trei zile ușorii ușilor și porțile se împodobeau cu ramuri de salcie înmugurită pentru a proteja casa și oamenii de puterile malefice.
Împotriva strigoilor
În ajun, există obiceiul focului purificator, ce se aprinde doar de băieți necăsătoriți, imediat după primul muls și căruia Sf. Gheorghe îi dă puterea de a îndepărta vrăjitoarele. Tinerii trebuie să sară peste foc pentru a se purifica și a se apăra de forțe malefice, iar din cenușa rămasă se pregătesc alifii pentru protecție. Acum, tradiția cere ca, înainte de răsăritul soarelui, fiecare om să se cântărească pentru a fi ferit de farmece și se zice că acum, pentru o singură zi, înfloresc nucii iar în noaptea de Sf. Gheorghe se poate găsi iarba fiarelor și se aprind focuri albastre pe locurile unde stau îngropate comori. Împotriva strigoilor se ung stâlpii porților cu o fiertură magică din usturi, pelin, măces și rostopască, se face zgomot mare înainte de asfințit și se înfinge o furcă cu dinții în sus, lângă poarta casei. Fetele de măritat își află acum ursitul dacă au curajul să privească în noaptea de Sf Gheorghe într-un ulcior nou-nouț, plin cu apă neîncepută, scoasă din fântână înainte de miezul nopții . Tot acum, în ziua de 24 aprilie, ziua calului Sfîntului Gheorghe, nu se lucrează deloc, pentru ca fiarele blestemate să nu atace oamenii și animalele casei iar fetele sunt stopite, înainte de răsărit, cu „apă nouă', de izvor, pentru a nu se apropia de ele strigoaicele și pentru a nu fi transformate în nemoarte.
foto: 123rf
Citeste și:
Dincolo de puterea noastră de înțelegere: oamenii care văd cu palmele