Rugăciunea către Sfântul Ștefan care te scapă de păcate și te ajută să treci peste momentele grele

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Rugăciunea către Sfântul Ștefan chiar te ajută. Sfântul Ștefan este sărbătorit în fiecare an pe data de 27 decembrie. Pe lângă petrecerile organizate în cinstea celor ce își serbează astăzi ziua numelui, credincioșii merg la biserică în această zi specială și rostesc o rugăciune care îi ajută să scape de păcate și să depășească mult mai ușor momentele grele din viața lor.

Tradiția populară spune că de Sfântul Ștefan ar fi bine să ne împăcăm cu toți cei care ne-au greșit de-a lungul anului și să lăsăm de-o parte micile neînțelegeri. În plus, pentru ca păcatele noastre să fie iertate, pe 27 decembrie este foarte important să rostim rugăciunea către Sfântul Ștefan.

Rugăciunea către Sfântul Ștefan

Aceasta este rugăciunea pe care orice credincios trebuie să o rostească pe 27 decembrie, potrivit doxologia.ro.

Sfinte mare mucenice al lui Hristos Ștefane, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinsi de nevoi si ispite; ci te roagă pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca sa impace lumea, si sa departeze de la noi pe tot vrajmasul cel pornit asupra noastra, prin mania lui Dumnezeu pentru pacatele noastre.

Roaga-te, sfinte al lui Dumnezeu cu aceeasi caldura cu care te-ai rugat pentru ucigasii tai; roaga-te sa depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu și să ne apere pe noi, poporul Săău cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiți, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă și pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin!

Foto: shutterstock,com

Citește și:

Cele mai frumoase mesaje și urări de Sfântul Ștefan

Când este Sfântul Ștefan? Tradiții și obiceiuri pe care trebuie să le respecți în această zi

Cum îți dai seama că ai cununiile legate?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Spiritualitate