Prof. Dr. Monica Pop: „Utilizarea calculatorului, tabletei sau a telefonului nu pot cauza afecțiuni oftalmologice… este o legendă.”

Prof. Dr. Monica Pop: „Utilizarea calculatorului, tabletei sau a telefonului nu pot cauza afecțiuni oftalmologice… este o legendă.”

Profesor doctor Monica Pop este de mulți ani o personalitate a medicinei oftalmologice românești iar povestea ei este cea unei învingătoare. Povestea unui medic aflat mereu în linia întâi a urgențelor, un profesionist redutabil într-o meserie dăruită oamenilor care nu a cedat niciodată în fața presiunilor, și-a păstrat verticalitatea în ciuda tuturor și a contabilizat atâtea victorii în lupta cu suferința și întunericul încât le-a uitat demult numărul.

În sala de operaţii are reguli fixe, matematice aproape, impuse de protocoale. Poate decide în cinci secunde dacă, ce și cum să opereze și știe că știința sa de a diagnostica și siguranța gesturilor sale redau aproape în fiecare zi, vederea unor oameni. În viața de toate zilele, rămân ascunse dăruirea şi aplecarea către bine a unei femei dedicată salvării celorlalţi. Doctorița Monica Pop nu-şi face însă, un titlu de glorie din toate reuşitele, cu toate că ar putea fără probleme. Gândul ei este de a aduce vindecare. De a arăta lumii că vocaţia, studiul, ştiinţa medicală şi tehnologiile de ultimă oră, salvează vederea și redau speranța.

De ce această ramură a medicinei și de ce medicină de urgență?
Am dorit întotdeauna ramura chirurgicală. Iar medicina de urgență m-a pasionat mereu. Am făcut nenumărate stagii și ani de zile -încă din studenție- gărzi la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, leagănul adevărat al medicinei românești. Am ales oftalmologia pentru că știam că sunt multe urgențe și în acest domeniu și pentru că am considerat că, fiind un singur organ e o chirurgie mai puțin complicată. Nu este însă așa, dimpotrivă, e foarte complicată, dovadă faptul că acum sunt supra­spe­cializări pe afecțiuni: pol anterior, retină, glaucom…

Dar sunt niște calități indispensabile pentru această chirurgie foarte complicată?
E necesară răbdarea, experiența chirurgicală, dorința de a învăța mereu ceva nou (foarte, foarte greu de realizat la noi în țară unde sunt tot felul de piedici în calea perfecționării), puterea de a te detașa de orice alte probleme, oricât de grele și de importante, când ești în fața pacientului, stăpânirea de sine în momente dificile, uneori neașteptate, când trebuie să iei o decizie importantă.

Sunt multe cazurile grave cu care vă confruntați?
Afecțiunile de urgență majoră există, categoric, dar au scăzut numeric, datorită poate și faptului că noi, cu ajutorul mass-media, am făcut publice cazurile grave și profilaxia lor. Au fost multe și grele: leziuni foarte grave provocate de jucării, arcuri, pistoale cu bile, sticle de sifon reîncărcabile, sârme, foarfeci, cioburi, cuțite, unelte, animale și păsări, arme (pacienți împușcati în ochi, și nu puțini), paraziți, corpi străini și nu în ultimul rând, agresiuni grave, accidente etc.

Ce relație credeți că există la ora actuală între medic și pacient și ce relație ar trebui să existe?
Foarte bună și deosebită întrebarea. Ar trebui înțelegere de ambele părți. Din păcate, oamenii au mai pierdut din calitatea asta, cu predilecție pacienții, care consideră că au numai drepturi, nu și obligația de a respecta și de a se purta civilizat într-o incintă de sănătate, cu reprezentanții ei. Nu se gândesc, dacă se poartă urât și jignesc un medic, cu ce stare va putea acesta consulta ceilalți pacienți. În acest context, media a avut și are un rol negativ, făcând publice, adesea fără o documentare corectă, cazuri negative deși se știe foarte clar că nu acesta e „caracterul' medicinei românești. La rândul lor nici medicii- puțini, obosiți, enervați, suprasolicitați- nu găsesc întotdeauna o cale empatică dar, în orice caz, mult mai puțin decât pacienții, asta cu siguranță.

Realizați operații dintre cele mai complicate pentru a îmbunătăți sau restabili vederea pacienților, multe dintre ele în situații medicale de urgență și urgență majoră. În ce stadiu considerați că se află chirurgia oculară din România, comparativ cu alte țări?
Chirurgia oftalmologică în România se află categoric la cel mai înalt nivel în unele spitale și clinici. Mai mulți colegi au supraspecializări. Avem medici oftalmologi supraspecializați în cataractă, glaucom (congenital și al adultului, care sunt total diferite unul de altul), boli ale retinei, chirurgie oculoplastică și reconstructivă, oftalmopediatrie.

Deci ne ridicăm la nivelul străinătății?
Nu, dacă ne ridicăm la nivelul străinătății, suntem categoric egali și chiar depășim competența unor țări avansate și cu sisteme de sănătate performante.

Ce rol joacă prevenția în oftalmologie? Se poate face prevenție oftalmologică?​
Bineînțeles că există profilaxie. În primul rând, orice cuplu care dorește copii trebuie să țină seama de afecțiunile prezente în familia fiecăruia, de la străbunici, bunici, părinți, frați. Pentru că bolile de ochi se transmit într-o proporție covârșitoare (viciile de refracție, purtatea de ochelari), strabismele, cataractă congenitală, glaucomul congenital, retinoblastomul, bolile degenerative ale retinei). Trebuie sfat genetic. Apar malformații grave chiar și dacă nu există nici o afecțiune de ochi în familie. Metoda cea mai bună de profilaxie este consultul oftalmologic al oricărui copil, oricât ar părea de sănătos, la vârsta de 3- maximum 4 ani, nu mai târziu. Iar dacă părinții observă orice aspect anormal, consult la orice vârstă, chiar de la naștere. La fel, dacă au boli oftalmo în familie și au riscat, totuși să aducă pe lume o viață. Iar un alt mijloc de prevenție a bolilor și malformațiilor oftalmologice este programarea sarcinii și alegerea „curată' a momentului concepției, fără alcool, țigări, medicamente, droguri, viroze…

Afecţiunile oftalmologice sunt specifice şi știu că există unele care se pot rezolva doar la vârstă foarte mică. Care ar fi semnele de alarmă pentru părinți și medicii pediatri?
Există, într-adevăr afecțiuni care, nerezolvate la timp, conduc la handicap vizual definitiv. Așa este cataracta congenitală unilaterală, care trebuie descoperită și operată cât mai repede după naștere. Ca semn, pupila, în loc să fie de culoare neagră, este albă-gri. Apoi, există glaucomul congenital, are ca semn mărimea neobișnuită a ochilor bebe­lușului, fapt care trebuie să-i determine pe părinți să meargă urgent la consult pentru că singură șansă este intervenția chirurgicală precoce. Cel mai mic copil operat în spitalul nostru pentru această afecțiune avea vârsta de trei zile. De știut că, într-o familie în care a apărut un copil cu cataractă sau glaucom congenital, există un risc major ca următorii descendenți să aibă aceeași afecțiune, pentru că a apărut o mutație genetică. Deci, grijă mare și sfat genetic.

Dar ambliopia?
Este vorba de copii care se nasc cu un viciu de refracție la un singur ochi. În marea majoritate a cazurilor, este însă total asimptomatic, lucru foarte grav pentru că nu se gândește nimeni că acel copil ar putea avea ceva. Dacă ochișorul cu probleme (din păcate invizibile) nu-și primește lentila cu dioptria corespun­ză­toare măsurătorilor specifice, creierul șterge imaginea lui și ochiul pierde treptat vederea, devenind ambliop. Este ceea ce în popor se numește „ochi leneș'! Recuperarea vederii, cu ochelari și exerciții specifice, se poate face exclusiv până la vârsta de șase ani, după care nici un tratament, nici o operație, de niciun fel, nu-i mai poate reda vederea niciodată! Singura posibilitate de a descoperi aceasta afecțiune de temut este consultul oftalmologic obligatoriu al oricărui copil de 3- maximum 4 ani, oricât de sănătos ar părea. Aviz părinților, medicilor de familie și medicilor pediatri.

Și ce consecințe pot apărea, dacă nu se intervine până la șase ani?
Consecințele sunt foarte grave pentru că un om care vede bine cu un ochi și prost cu celălalt, nu are o vedere corectă în spațiu și nu poate aprecia corect distanțele, lucru de care, însă, el nu este conștient. Se poate demonstra doar cu aparate. Acesta este motivul multor accidente de circulație pentru că, din nefericire, sunt și colegi care dau „apt conducere auto' și unor astfel de persoane și pe care eu îi numesc, dur dar real: „criminali în serie' căci ei știu foarte bine că aceasta poate fi consecința dacă primesc permis. Persoanele cu ambliopie nu trebuie să conducă și nu trebuie să lucreze în transporturi, armată, poliție. Acestea sunt consecințele grave ale neprezentării oricărui copil în vârstă de 3- 4 ani la un consult oftalmologic. Sunt mulți copii cu probleme de acest fel și afecțiunea se descoperă abia când merg la școală, când e prea târziu. Iar copiii respectivi, când vor fi adolescenți, apoi adulți, nu-și vor ierta părinții pentru că nu i-au dus la timp la medic. Este efectiv, fără nici o exagerare, o mutilare a vieții.
Una dintre cele mai grave afecţiuni este retinopatia de prematuritate, care dacă nu este depistată imediat după naştere şi nu se intervine, copilul rămâne fără vedere. Știu că sunteți una dintre puținele unități (dacă nu singura) care poate rezolva aceste cazuri aici, în țară. Cum faceți acest lucru?
Retinopatia de prematuritate este în scădere pentru că neonatologii au perfecționat metodele și dozările de oxigen din incubatoare. S-au perfecționat și metodele terapeutice. Descoperită la timp, se fac niște injecții intraoculare care remit neovascularizația patologică. Dar dacă nu se descoperă la timp, șansa de a se recupera vederea scade spre zero, din păcate. Se impune deci consultul oftalmologic al oricărui prematur în maternitate, iar în câteva orașe din țară există și programe de screening.

Se spune că există anumiți factori (de mediu, de obiceiuri, sau chiar de alimentație) care favorizează apariția afecțiunilor oculare acute sau agravarea celor existente?
Nici un factor de mediu sau de alimentație nu favorizează nici apariția și nici agravarea afecțiunilor oftalmologice existente. Este doar o legendă, fără fundament științific. Există însă, boli care pot afecta ochii cum sunt: diabetul, avitaminoza A, bolile cardio-vasculare.

Cum poate fi depistată hipertensiunea intraoculară de către pacient? Ce semne ar trebui să îl îndrepte către medicul specialist?
Pacientul nu are cum să depisteze că are o tensiune intraoculară mare. Glaucomul este o boală foarte severă, asimptomatică mulți ani, iar ce s-a pierdut prin glaucom (vedere, câmp vizual) nu se poate recupera niciodată prin nici un tip de tratament medical sau chirurgical. E o afecțiune care trebuie urmărită și tratată toată viața, de preferință, la medici supraspecializați în această afecțiune. Din păcate, toate tipurile de glaucom se pot moșteni de descendenți, chiar după mai multe generații iar în stadiile inițiale, exclusiv un consult, poate pune diagnosticul de glaucom.

Înțeleg că definiția glaucomului a fost modificată. Care sunt motivele?
Exista și un tip special de glaucom, așa zis cu unghi închis, care debutează printr-o complicație gravă: atacul de glaucom sau glaucomul acut. Apare o durere foarte intensă la unul din ochi (uneori- dar extrem de rar- concomitent la ambii ochi), înroșire ușoară, pupila este mărită și vederea scade simțitor, cefalee (durere de cap) și chiar vărsături. Cu aceste simptome, deși mulți nu se gândesc că pot proveni de la ochi, pacientul trebuie să meargă urgent la prima cameră de gardă de oftalmologie.

Și ce factori de risc pot provoca hipertensiune intraoculară?
Cofeina și anumite medicamente cresc tensiunea intraoculară și pot duce chiar la decompensarea glaucomului. Pentru cei cu tensiune intraoculară mare, chiar aflați sub tratament specific, este de preferat cafeaua fără cofeină iar pentru medicamente, citiți cu atenție prospectul și eliminați imediat orice medicament la care scrie că e contraindicat la glaucom sau că provoacă uscăciunea mucoaselor.

Care este aportul tehnologiei în chirurgia oftalmologică de astăzi, care sunt beneficiile?
Aportul tehnologiei în specialitatea noastră este imens și extrem de benefic. Sunt patologii numeroase care necesită intervenție în stadii precoce și care nu pot beneficia de alt tratament: cataracta, glaucomul congenital, problemele de retină, tumorile și altele. Apoi, în anumite stadii, glaucomul adultului care nu răspunde la tratament ori anumite inflamații și infecții și bineînțeles, intervențiile chirurgicale imediate la urgențele traumatice și/sau medicale, atunci când este cazul.

Se spune că dacă nu porți ochelari de soare se produce mai repede cataracta, din cauza radiațiilor ultraviolete mai ales dacă lumina este în cantitate foarte mare. Cât adevăr este în aceasta părere?
Dacă vă uitați pe stradă atunci când e soare intens, doar unu-două din zece persoane poartă ochelari de soare. Ar însemnă ca toți ceilalți să dezvolte cataractă. Ori, nu este așa. Acum, cataracta este considerată un element al îmbătrânirii, chiar dacă a scăzut vârsta la care poate surveni.

Dar televizorul, calculatorul, tableta, pot cauza probleme de vedere? Sunt favorizate leziunile maculare de radiațiile UV sau albastre?
Utilizarea calculatorului, tabletei sau a telefonului nu pot cauza afecțiuni oftalmologice… este o legendă. Singura problemă este clipitul insuficient cauzat de concentrare, fapt pentru care recomand instilarea de ser fiziologic la 1-2 ore de lucru.

Însă există așa numita miopie de smartphone'? Cei mici pot deveni miopi pentru să stau cu orele privind la telefon sau în fața oricărui alt dispozitiv electronic, foarte aproape de ecran și își blochează ochii în vederea de aproape?
Și asta e o legendă. A lipsei de informație. Miopia e genetică, apare la cei în cauză orice condiții de viață ar avea. Pericolul utilizării în exces a calculatorului, telefonului etc, e psihic, poate da dependențe grave, dar nu oftalmologic.

În ultimul timp tot mai mulți recurg la intervenţii chirurgicale pentru diminuarea dioptriilor. Când poate o persoană să recurgă la o asemenea intervenţie?
Mă așteptam la această întrebare. Se cam face uz de această intervenție, care are, în genere, un scop mai mult comercial și puține indicații terapeutice. Eu sunt strict împotriva operației unui organ sănătos! În plus, trebuie să știe oricine că orice operație are riscuri. Aceasta poate mai multe decât altele. Din păcate, mulți dintre medicii care o practică și cărora le aduce un surplus serios de venituri, nu spun nimic despre riscuri iar unii operează chiar în situații în care această intervenție este contraindicată. Nu este normal să facă aceasta, mai ales că fiind considerată operație de tip estetic, nu este compensată de Casa de Asigurări, pacientul plătind sume mari de bani. Regret că trebuie să spun asemenea lucruri dar, din nefericire, sunt reale. Din aceste motive, eu personal am încredere, pentru această intervenție doar în una-două clinici private și într-un număr foarte mic de medici care o practică.

Și atunci ce metode există pentru diminuarea miopiei?
Miopia nu se poate diminua. Cu nimic. Se poate corecta doar, cu ochelari, lentile de contact sau chirurgical, folosind diferite tipuri de intervenții. Dar leziunile pe care le poate provoca există, iar cele mai frecvente sunt ireversibile.

Deci, ochelari de vedere sau lentile de contact?
Categoric ochelari. Lentile de contact ocazional. Cu excepția însă, a unor vicii de refracție unilaterale sau cu valori foarte mari. Omul nu suportă la ochelari, o diferență mai mare de trei dioptri între cei doi ochi, astfel încât dacă diferența e mai mare, soluția este lentila de contact.

Care este cea mai mare satisfacție pe care ați resimțit-o de-a lungul carierei?
Cea mai mare satisfacție? Sunt câteva… Ca medic, atunci când am ajutat la venirea pe lume a unei noi vieți într-un taxi și când am resuscitat o persoană în stop cardio-respirator, chiar în Piața Amzei. Ca oftalmolog, multe, atât de multe… Mă bucur enorm când văd cum se luminează fața unui pacient, indiferent de vârsta lui, atunci când i se îmbunătățește acuitatea vizuală și îmi spune „Altă viață, doamna doctor'! Așa este, altă viață!

Dar realizarea cea mai mare?
Cea mai mare realizare cred că este faptul că nu mi-am făcut de râs nici pe bunica mea dragă, Suzana Petru, care m-a crescut de la vârsta de 6 săptămâni, și nici pe ceilalți din familie, foarte dragi: soțul meu, dr. ing. Mircea Pop și fata mea, cu familia ei frumoasă!

Ați avut vreun mentor?
Da, sigur, mentorii mei de suflet au fost doi, ambii unanim recunoscuți pentru profesionalismul lor de înaltă clasă: doctorița Ana-Maria Dumitrescu Vișan, unul dintre cei mai mari și mai talentați medici oftalmologi din această țară și generalul prof. dr. Mircea Olteanu, care nu are nevoie de nici o prezentare.

Ce faceți într-o zi „plină', cum arată o zi din viața dumneavoastră?
O zi din viața mea e, de obicei, foarte plină și am mereu senzația că nu-mi ajunge niciodată timpul pentru a face tot ce aș dori. Spital, casă, cumpărături, uneori iarăși spital, apoi răspund zilnic pacienților care îmi scriu pe blogul meu înființat cu câțiva ani în urmă și administrat cu multă seriozitate și implicare de fiica mea care pune mult suflet în a ajuta pacienții care solicită ajutor, deși are o cu totul altă meserie. Blogul monicapop.ro – care este deschis oricărui pacient, este total dezinteresat și are mici capitole despre bolile oftalmologice curente, sfaturi de tratament și răspunsuri la întrebările pacienților – are mii și mii de vizitatori lunar. Apoi, stau când și când cu micuța și drăgălașa mea nepoțică, iar neastâmpărul ei îmi amintește de cât de „cuminte' am fost eu în copilărie…

Foto > arhiva personala

Citeste si:

Și doctorii se îmbolnăvesc de cancer… Monica Pop, reputat medic oftalmolog s-a luptat prin toate forțele cu boala

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
Retete
Baby
ELLE
VIVA!
Shtiu.ro
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Mai multe din Interviurile Avantaje