Poveste incredibilă! Un bebeluș a fost salvat de la moarte cu ajutorul unei icoane
O minune a fost atribuită unei copii a Icoanei făcătoare e minuni a Maicii Domnului din Mănăstirea Dochiaru, de către o doamnă în vârstă de 37 de ani, pe nume Ecaterina. Ea locuiește în partea de nord a Greciei și a spus despre această icoană că „Ea este Grabnic Ascultătoarea'.
Această copie a icoane a fost adusă în satul grecesc de nord-vest Arta, unde locuiește Ecaterina. Femeia s-a dus de multe ori să aprindă o lumânare şi să se roage în faţă icoanei, conform publicaţiei greceşti Vima Ortodoxias.
Durerea cea mai mare a Ecaterinei a fost că timp de 11 ani, ea nu a reușit să rămână însărcinată. Femeia a rugat-o pe Maică Domnului să o ajute să aibă un copil. Mai mult, ea i-a promis iconei că în cazul în care copilul ei va fi fată, atunci o va boteza cu numele de Maria. Până la urmă, Ecaterinei i s-a împlinit dorința, dar a născut un băiat, pe care l-a botezat după bunicul său, Gheorghe. Peste nouă luni, s-a născut și o fetiță, căreia i-a pus numele de Vasiliki, în onoarea naşei sale.
Chiar dacă i s-a împlinit dorința de a deveni mamă, Ecaterina a avut parte de mai multe încercări. Ea a născut primul copil cu ușurință, însă la a doua sarcină, femeia a ajuns la unitatea de terapie intensivă a unui spital din Salonic. Unii dintre fraţii duhovniceşti ai Ecaterinei au contactat Mănăstirea Arhanghelul Mihail din Thassos şi Dochhiaru de pe Muntele Athos. Oamenii de acolo le-au spus că trebuie să boteze copilul imediat.
Icoana Maicii Domnului a făcut o adevărată minune
Apoi, Ecaterina s-a întors din nou întoarsă către Maică Domnului „Grabnic Ascultătoarea', pentru vindecarea copilului său. Ea a botezat-o de trei ori, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, cu numele de Maria, după cum i-a promis icoanei prima dată. Din acel moment totul s-a schimbat.
Ecaterina a revenit acasă după doar o săptămână, în satul său, cu o fetiţă sănătoasă care nu mai avea nicio problemă de sănătate. Medicii au recunoscut că acest caz a fost o adevărată minune. Femeia și-a botezat apoi fetița și cu numele de Maria.
Foto: lonews.ro
Mihaela Tudor
Citește și:
Imagine uluitoare! Icoana Maicii Domnului a apărut pe zidul unui biserici, ca prin minune
Dacă mergi la biserică trebuie să respecți niște reguli! Ce nu ai voie să faci în Casa Domnului