Pe 7 ianuarie ortodocşii pe stil vechi sărbătoresc Naşterea Domnului
Ortodocşii pe stil vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie. Bisericile care ţin acest rit vechi sunt:
- Biserica Rusă
- Biserica Sârbă
- Patriarhia Ierusalimului
- Mănăstirea din Sfântul Munte Athos
Citeşte şi Crăciunul pe rit vechi: Când este sărbătorit și de ce
Ortodocşii pe stil vechi şi Ajunul Naşterii Domnului
Conform realitatea.net, în Ajunul Crăciunului pe rit vechi se ţine următorul obicei:
- copiii şi tinerii se îmbracă în straie populare şi duc cu ei colaci legaţi cu ştergare înflorate. Astfel ei colindă pe la casele rudelor şi prietenilor, în grupuri, pentru a vesti Naşterea lui Iisus.
- odată întorşi la casele lor iau cina alături de familie şi consumă doar alimente de post. Masa respectivă se intitulează „Cina Sfântă”.
Bucate alese
În Ajun, ardelenii, moldovenii sau minorităţile de ruşi lipoveni, ucraineni, bulgari ori sârbi prepară câte 12 feluri de mâncare, în numele apostolilor.
Naşterea lui Hristos este sărbătorită de către credinicioşii ortodocşi pe rit vechi cu următoarele bunătăţi:
- sarmale de post cu hribi
- grâu fiert cu nucă
- compot de prune afumate
- opintici cu usturoi
Cum sărbătoresc ruşii lipoveni Crăciunul pe rit vechi
Gospodinele pregătesc o serie de reţete tradiţionale din zona lor:
- haladet (o piftie specială, servită cu hrean)
- lapşa (tăiţei fierţi în supă de găină)
- sărmăluţe în foi de viţă-de-vie sau varză
- ciorbă de perişoare de peşte
- vareniki (colţunaşi cu brânză)
Cum sărbătoresc ucrainienii maramureşeni Crăciunul pe rit vechi
În Ajun, ucrainienii din Maramureş ţin post, iar obiceiul din străbuni spune să aşeze pe masă nouă feluri de mâncare. Acestea semnifică bogăţia. Alt obicei interesant este legarea picioarelor mesei cu un lanţ, pentru ca binele să rămână acolo, în casă.
Mâncăruri tradiţionale:
- hrebleanca (ciuperci gătite cu zeamă de varză)
- grâul fiert (acesta simbolizează bogăţia grânelor)
Cum sărbătoresc sârbii Crăciunul pe rit vechi
Aceştia obişnuiesc ca în seara de Ajun să aprindă o creangă de stejar, numită banjak. Prin arderea sa se crede că aduce familiei bunăstare, noroc şi fericire. Sârbii se hrănesc până la miezul nopţii numai cu bucate de post. De asemenea, ei pun sub faţa de masă bani şi fân, pe care le vor scoate de abia pe 19 ianuarie, de Boboteaza pe rit vechi.
Cum sărbătoresc basarabenii Crăciunul pe rit vechi
Ei întâmpină Ajunul Naşterii Domnului cu pâine. Gospodinele prepară în acea zi un colac mic în forma cifrei opt, căruia i se spune 'crăciunel'. Tot atunci gătesc din aluat alt colac numit 'ajunel'. După aceea, basarabencele pun cei doi colaci, împreună cu flori de busuioc, la icoană. Vor sta acolo până de Sfântul Gheorghe, apoi colacii se vor da animalelor pentru a fi păzite de boli.
Urăm tuturor celor care sărbătoresc zilele acestea Crăciunul pe rit vechi: Să aveţi Sărbători binecuvântate!
Sursa foto: pixabay.com