Pe 28 februarie e sărbătoare mare! În calendarul ortodox e cruce neagră

Mâine este o sărbătoare mare pentru toți românii. Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Cuviosi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea pe data de 28 februarie. În anii bisecţi, aceştia sunt celebrați pe 29 februarie.

Părintele Ioan Casian s-a născut în anul 365 în Dobrogea, provincie cunoscută şi sub numele de Sciţia Mică. Acesta provenea dintr-o familie înstărită, iar din acest motiv el a putut urma şcolile timpului. Cu toate acestea, din dorinţa sa arzătoare de desăvârşire duhovnicească, Părintele Ioan Casian a renunţat să ia parte la atracţiile mai puţin creştine şi decide să părăsească meleagurile natale şi să călătorească împreună cu bunul sau prieten Gherman la Locurile Sfinte. Un fapt mai puţin cunoscut, Gherman nu era, de fapt, fratele lui de sânge sau prin naştere, ci frate în duh, conform calendarulortodox.ro.

Biserica Ortodoxă l-a revendicat pe Sfântul Ioan Casian, chiar dacă acesta a trăit departe de patria sa. Mai mult, biserica l-a pus la loc de cinste atât pentru originea sa daco-română, cât şi pentru moştenirea sa spirituală şi culturală. Sfântul Ioan Casian este cunoscut în întreaga lume creştin-ortodoxă sub numele de Casian Romanul.

Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea s-a născut pe pământul Sciţiei Mici și a fost discipol al Sfântului Apostol Andrei. El a călătorit la Locurile Sfinte din Siria, Palestina şi Egipt. Mai târziu, acesta s-a întors în Dobrogea și a reușit să reînnoiască viaţa monahală din regiune. În scrierile Sfântului Ioan Casian acesta este numit „Sfântul Părinte Gherman', iar activitatea sa este descrisă în detaliu.

El a oferit din înţelepciunea şi din bogăţia darurilor inimile credincioşilor sau a celora care Îl căutau pe Dumnezeu şi desăvârşirea creştină. Acești sfinți sunt amintiţi şi iubiţi de către creştinii ortodocşi pentru întărirea vieţii monahale în întreaga lume creştină.

Foto: basilica.ro

Mihaela Tudor 

Citește și:

Postul Paștelui 2017. Cum se ține în mod corect Postul Mare

Îndemnul Părintelui Hrisostom Filipescu în perioada Postului Mare

Enigma „Prinţului fără de moarte' (partea a doua)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Spiritualitate