Enigma „Prinţului fără de moarte” (partea a doua)
Taina mormântului gol
Astfel că, paşii pe urmele misteriosului conte Dracula, încep şi se întorc mereu, undeva aproape de Bucureşti. Aici, într-o mânăstire micuţă, ridicată pe o insulă din mijlocul lacului Snagov şi unde există doar un singur călugăr, stau ferecate multe din enigmele ce înconjoară dispariţia tragicului prinţ.
În centrul bisericii de pe insulă, în faţa altarului poleit se află o lespede funerară simplă. Este tăiată în piatră albă şi luminată de pâlpâirile gălbui aruncate de două candele. Sub ea se zice că ar fi îngropat capul desprins de trup al lui Vlad-Dracula, prinţul fără moarte. Undeva în adânc, sub turla clopotniţei se spune că se află un complex de tuneluri şi ascunzători subterane. Acestea trec pe sub lac şi nu se ştie nici acum unde răspund.
Povestea spune că prin adâncul întortocheat al lungilor coridoare scufundate, s-ar ascunde de lumina zilei sufletul blestemat să nu moară niciodată al voievodului Vlad. Iar alături, ferite de umbra bisericii, sclipesc adâncurile unei fântâni sub izvorul căreia şi-ar fi îngropat enigmaticul Dracula, odoarele şi o comoară de argint fără preţ.
Acestea pot fi doar simple vorbe, tot aşa cum, la fel de bine, pot ascunde urme de adevăr. Dovezi nu sunt nici de o parte nici de alta. Doar semne stranii care nu pot fi descifrate, semne rămase din vechime, din cei aproape 200 ani când mânăstirea a fost total părăsită. Despre acestea, stareţul Snagovului nu vorbeşte aproape de loc. Nu ştie, zice, decât din auzite, vorbele care umblă despre enigmele bisericii, scris nu e nimic. Și nici el nu e aici de aşa de multă vreme ca să fi verificat ceva.
Mistere neexplicate
Poate să fie şi aşa cum spune cuviosul părinte, ori poate canoanele bisericii îi opresc vorbele. Însă bătrânii din comuna de peste lac povestesc despre lucruri stranii şi despre semne care îngrozesc. Despre sunetele ce se aud de pe insulă în nopţile în care furtuna urlă deasupra apelor. Sunt sunete tânguite ca un ţipăt prelung venite din capătul debarcaderului, acolo unde apa ar fi inchis trecerile către tuneluri şi dinspre clopotniţa unde se deschidea odată galeria lui Dracula'.
Despre cei cinci oameni care au dispărut fără urmă pe când căutau intrarea către tainiţele comorii contelui blestemat. Asta chiar înainte ca Ceauşescu să fi pus să se zidească coridorul care ajungea până sub Palatul Prezidenţial. Apoi de apa fântânii fără fund, cea care nu se alterează niciodată, asemenea aghiasmei, fiindcă are o concentraţie foarte mare de ioni de argint pur.
Citește continuarea pe pagina următoare
Ori despre umbre negre, lăţite peste apă şi focuri albastre plutind pe apa fântânii fără somn. Despre urletele de lupi din noaptea Sfântului Gheorghe, când pe insuliţă nu trăieşte nici picior de animal sălbatic, necum de lup. Pricina e spiritul lui Ţepeş. De aceea zic oamenii că pereţii cloptniţei au două urme închise. Acestea nu se pot usca niciodată, fiindcă pe acolo răsuflă trecerile din adânc pe unde umblă contele fără odihnă.
Aurul ultrapur şi fântâna fără fund
Şi tot din pricina lui Dracula nimeni din cei ce au încercat, nu a reuşit vreodată să sece fântăna cu ghizduri cioplite rotund, în piatră, ca să afle taina încăperilor neumblate de om aflate dedesubt şi peste care dansează în nopţile fără lună, lumini albăstrui. Cel care ar putea face asta ar afla se zice, secretul obţinerii celui mai pur aur din lume, Aurul Roman', cel ce conţinea 99,5 % aur.
El ar fi trecut pe scrierile de la Scholomance, vestita Universitate de magie neagră, moştenite de contele Dracula, din vremea când Diocleţian a poruncit distrugerea manuscriselor pentru a fi sigur că moneda sa ultrapură, aureus, n-ar fi putut să fie falsificată niciodată. Vorbe sau nu, basme de Ev Mediu întunecat, iluzii, bătrânii se tem şi-şi fac de trei ori cruce, dacă vine vorba despre mormântul din mânăstire.
Mulţi cred că sub placa groasă zidită în pardoseală nu există nimic. Şi asta nu pentru că trupul lui Ţepeş ar fi îngropat în altă parte, la Stambul ori aiurea prin lume, ci fiindcă el ar fi reuşit cumva să păcălească timpul, ducând de secole povara unei osânde de nebiruit: moartea fără moarte a lui Dracula.
Adevăr sau ficțiune?
Cât e aici adevăr şi câtă ficţiune? Nimeni nu ştie încă, şi poate că nici nu trebuie să ne hazardăm într-un răspuns ferm. Căci fiecare are dreptul să-şi aleagă latura de mister şi de aventură în care să creadă. Şi pentru că, aşa cum te duci să vezi casa Julietei şi a lui Romeo, ori cârciuma unde se spune că bântuie umbra vrăjitorului Faust, poţi trece şi lacul către controversatul mormânt al tragicului Dracula.
Să-l vezi în tăcere şi să te întrebi cât de mare să fie pasul ce desparte tărâmul legendei de cel al realităţii. Şi să constaţi că, uneori, pasul poate fi numai cât o fâlfâire de pleoape…
Citește și Enigma „prințului fără de moarte” (prima parte)
Autor: Adrian Cîlțan
Sursa foto: 123rf.com