Pe 2 iunie îl sărbătorim pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava! El ne apară de rele și aduce sănătate

Puțin știu că pe data de 2 iunie este o sărbătoare destul de importantă pentru creștini ortodocși, care este marcată cu cruce neagră în calendar. Astăzi este Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, iar cu această ocazie, în fiecare an se strâng mii de credincioși la Cetatea de Scaun a Moldovei, pentru a primi binecuvântarea moaștelor Sfântului Mare Mucenic.

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a fost martir pentru credință și este cunoscut ca făcător de minuni. Rămășițele lui pământești se află la noi în țară de peste 6 veacuri, potrivit libertateapentrufemei.ro. Se spune că Sfântul Ioan cel Nou din Suceava a făcut o mulțime de miracole, chiar și după ce a murit.

Cine a fost Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Ioan cel Nou s-a născut într-o familie de credincioși evlavioși, în jurul anului 1300, în fostul ținut Trapezunt, teritoriu aparținând Turciei de azi. A fost educat de mic cu frică de Dumnezeu. Iar când vârsta i-a permis, a început să-și ajute tatăl la negustorie, prin cetățile de la malul Mării Negre. Chiar dacă a fost cunoscut ca un om cinstit, milostiv, curat la suflet, în urma unei dispute cu un negustor venețian, în cetatea Albă, la Nistru, Ioan a pășit pe calea pierzaniei.

Venețianul a uneltit un plan pentru a-l distruge pe Ioan. L-a mințit pe conducătorul Cetății Albe, care era un tânăr tătar lipsit de experiență și plin de naivitate. A spus că Ioan ar intenționa să treacă la religia musulmană. Prin urmare, dregătorul l-a chemat pe Ioan la el deîndată, numai că, în locul confirmării pe care o aștepta, acesta a primit un refuz categoric. Furios că Ioan i-a spus că nu se poate lepăda de „Hristos Lumina Lumii”, conducătorul Cetății a poruncit ca tânărul nesupus să fie chinuit până își va schimba atitudinea.

Ioan nu a cedat, chiar dacă a fost toturat îngrozitor. A fost bătut, târât pe caldarâm legat de cozile cailor, cu trupul sfâșiat de pietre, dar chiar și așa, Ioan nu a încetat să se roage. Rezistența în fața dușmanului venea de Sus. L-a văzut unul dintre călăii prezenți și fiind cuprins de ciudă, a scos sabia și i-a retezat capul. Toate acestea s-au pe data de 2 iunie, când Ioan cel Nou avea doar 32 de ani. Cărțile bisericești spun că eparhul cetății ar fi ordonat ca trupul lui Ioan să nu fie îngropat.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava face adevărate minuni

Imediat după ce a fost interzisă înmormântarea, s-a întâmplat și prima minune. Au apărut îngeri din cer și i-au împietrit mâna unui tătar care a încercat să tragă cu arcul asupra creștinilor care încercau să-l înhumeze pe Ioan. Când au văzut acest miracol cu ochii lor, mai mulți necredincioșii prezenți s-au convertit la creștinism. Apoi, trupul neînsuflețit a fost purtat către biserica Cetății Albe.

Voievodul Alexandru cel Bun a auzit și el de minunile Sfântului Ioan cel Nou, i-a adus moaștele la Suceava pe 24 iunie 1402. Petru Șchiopul a strămutat moaștele  187 de ani mai târziu, apoi timp de sute de ani, au fost înstrăinate, din cauza vitregiilor vremurilor. Din 1918, acestea se află la Mânăstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. El este ocrotitorul Moldovei, alături de Cuvioasa Paraschiva.

Una dintre marile lui minuni a avut loc în anul 1662, pe data de 2 iunie. În timpul asediului tătarilor, locuitorii au vrut să se adăpostească și au încercat să ia cu ei racla cu moaștele sfinte, pentru a le proteja. Atunci, însă racla nu a putut fi clintită. Cu toate acestea, atunci mulți preoți și credincioși au început să spună rugăciuni, iar astfel avenit o ploaie puternică în doar câteva minute. Atunci tătarii nu au mai putut să înainteze către cetate.

În tradiția populară, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este respectat cum se cuvine, mai ales de către femei. Se spune că acesta aduce sănătatea familiei și ne apără de rele. De asemenea, tradiția spune că cine respectă această sărbătoare nu va avea parte de molii la haine, de ciumă ori de grindină. Nu trebuie să muncim în această zi, pentru că cei care nu respectă asta riscă să li se schimonosească trupul.

Foto: doxologia.ro

Mihaela Tudor

Citește și:

Tradiții și obiceiuri de Rusalii 2017! Ce trebuie să faci în această zi pentru a avea mult spor și sănătate

Tradiții de Înălţarea Domnului. Se spune că oamenii care mor în această zi ajung direct în Rai

Cât de corect este să ne salutăm folosind formula „Hristos s-a înălțat”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate