(P) Fisurile anale – cum recunosti simptomele si cum te tratezi

Fisurile anale sunt rupturi in mucoasa care captuseste peretele interior al anusului si provoaca dureri in timpul tranzitului intestinal.

Desi sunt destul de frecvent intalnite, nu conduc la afectiuni mai grave, precum cancerul colorectal, dar se pot infecta sau croniciza, de aceea este important sa vizitezi un medic proctolog atunci cand te confrunti cu astfel de afectiuni.

Fisurile anale nu tin cont de varsta sau sex si apar, de cele mai multe ori, atunci cand pacientul sufera de constipatie o perioada mai indelungata, constipatie care, la randul ei, are drept cauza alimentatia nesanatoasa.

Fortarea la eliminarea scaunului, dar si un episod prelungit de diaree pot provoca fisuri anale. Pe langa constipatie, fisurile anale pot fi cauzate si de alte traume, cum ar fi nasterea, insertiile de corpuri straine, introducerea degetului in anus (in timpul unui tuseu rectal, de exemplu) sau raporturile sexuale anale. Boala Crohn este o alta cauza a fisurilor anale, care poate conduce totodata si la dezvoltarea hemoroizilor.

Odata aparute, aceste rupturi nu se pot vindeca din cauza ranirilor repetate. La fiecare defecatie, spasmele muschiului sfincterului anal intern, prezent in spatele fisurii, cauzeaza dureri, iar in urma lor, marginile fisurilor sunt retractate, ceea ce duce la ingreunarea procesului de vindecare.

Acest ciclu aduce dupa sine cronicizarea fisurii anale la aproximativ 40% din pacientii cu aceasta problema. Daca o fisura anala acuta arata ca o rana recenta, in cazul celei cronice, pe langa rana, se pot observa doua umflaturi sau dilatatii separate pe piele, una interna si una externa.

Tratament fisuri anale

Aparitia durerii anale si a complicatiilor – hemoragie si/sau prurit – impun interventia terapeutica. In prima faza, o fisura anala nu este grava si se poate vindeca de la sine.

Netratata, in schimb, aceasta poate produce sangerari masive, durere si infectii. Majoritatea fisurilor anale se vindeca cu tratament la domiciliu, in cateva zile sau cateva saptamani.

Pentru diagnosticarea fisurii anale, este important sa te adresezi unui medic proctolog. Acesta va efectua un tuseu rectal ce consta in introducerea unui deget invelit in manusa chirurgicala sau a unui anoscop, in canalul anal.

Daca procedura iti produce prea multa durere, medicul poate diagnostica fisura anala prin simpla observatie sau sub anestezie locala cu xilina.

Tratamentul fisurii anale este unul complex. Cu toate ca multi specialisti recomanda operatia pentru tratarea acestei afectiuni, tratamentul este unul mult mai vast si are legatura atat cu obiceiurile alimentare, cat si cu igiena locala.

Dezvoltarea proctologiei a permis dezvoltarea unui tratament non-operator al fisurilor anale. In prezent, acesta reprezinta principala indicatie de tratament, chirurgia clasica fiind folosita in special in cazul fisurilor anale cronice, infectate, recidivante sau fara raspuns la tratamentul medicamentos.

Pentru ca pacientii cu fisura anala prezinta tulburari de tranzit, constipatie sau diaree, medicul trebuie sa le explice ca vindecarea va fi cu atat mai rapida cu cat scaunele vor fi fara efort.

Ignorarea simptomelor si netratarea fisurilor anale pot duce la complicatii serioase, asa cum sunt sangerarile puternice, fistulele anale sau abcesele perianale.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Sanatate