Nu e bine să lucrezi azi de Sf. Muceniţă Filofteia

moastele-sf-filofteia

Azi, 7 decembrie este pomenită de către creştinii ortodocşi din întreaga Românie – Sf. Muceniţă Filofteia, ale cărei moaşte se regăsesc la Mănăstirea Curtea de Argeş.

Sărbătorită de români şi bulgari (căci şi ei sunt ortodocşi), Sf. Muceniţă Filofteia s-a născut, în apropiere de orașul Târnovo, în regiunea vlaho-bulgară numită Ţaratul vlaho-bulgar. Azi, zona în care s-a născut Sfânta aparţine Bulgariei, iar oraşul a căoptat numele de Veliko Târnovo.

Potrivit wikipedia.org, Muceniţa Filofteia a venit pe lume, undeva la începutul celui de-al XIII-lea secol, iar numele ei semnifică în limba greacă “cea iubitoare de Dumnezeu”.

Ne-a plăcut foarte mult să ascultăm povestea spusă cu atâta patos pe youtube.com

Povestea Sf. Muceniţe Filofteia

Sf. Muceniţă Filofteia – Viaţa

Părinţii celei iubitoare de Domnul erau oameni simpli, ţărani, obişnuiţi cu munca pământului. Mama ei, o femeie credicioasă a îndrumat-o mica Filofteia să se roage des. Din păcate aceasta a părăsit-o când era încă un ţânc însă aceasta a urmat cu sfinţenie învăţătura primită de la iubita sa mamă. Iată ce fel de om era micuţa Filofteia:

  • postea
  • asculta cuvintele Bibliei
  • nu era interesată de băieţi şi voia să-şi păstreze curăţia trupului, adică să rămână fecioară
  • era tare miloasă

12 ani avea când a trecut la cele veşnice. Cel care avea să o omoare a fost chira propriu tată, care furios că Filofteia era un suflat atât de bun şi îi ajută pe cei necăjiţi a aruncat cu toporul după ea, astfel a rănit-o la un picior. Lovitura aceea a fost cea care i-a cauzat moartea vremelnică. O mare minune s-a întâmplat atunci: trupul fetei a fost dintr-o dată cuprins de lumină divină şi nu a mai putut fi mişcat din loc.

Vezi şi Sf. Muceniţă Varvara, mare protectoare în caz de pericol

Tatăl s-a speriat şi a căutat ajutor la mai marii bisericii. Pentru că nimeni nu putea să o ridice au început să se roage, să-i ridice slavă Domnului, dar nici atunci nu a fost cu putinţă să mişte trupul luminat.

Le-a trecut atunci prin cap să pomenească numele tuturor lăcaşurilor de cult ortodox pentru a şti unde să  ducă trupul la odihnă. Se spune că de abia când s-a rostit numele Bisericii Domneşti  din Târgul Argeşului au putut să o mişte. Pentru că au văzut aceasta ei s-au sfătuit şi au luat hotărârea să-i scrie celui care a construit biserica, şi anume lui Radu Vodă. Mare bucurie a fost pe conducătorul român, astfel că a acceptat şi a pornit către acel ţinut pentru a duce trupul neînsufleţit al Sf. Muceniţe Filofteia.

Unde se află moaştele Sf. Muceniţe Filofteia

Neagoe Basarab a fost cel care, după o perioadă, a ales să mute osemintele Sfintei Muceniţe la Mănăstirea Curtea de Argeş

Se spune că cei care s-au rugat la moaştele ei au avut parte de vindecări miraculoase. Pe seama moaştelor sale circulă şi un blestem care ar fi fost notat pe săculeţul unde erau acestea. Mai multe date istorice indică faptul că Mitropolitul Cosma a dorit să fie scrise aceste rânduri sub formă de blestem pentru a nu se întâmpla ceva cu moaştele Sf. Muceniţe.

Acatistul Sf. Muceniţe Filofteia

Vezi şi Sf Muceniţă Agnia, o nouă sfântă în calendarul ortodox român

Sursă foto: libertatea.ro

Sursa video: youtube.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate