Mihaela Călin, viața după breaking news. Știrile frumoase din familia ei INTERVIU
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/11/mihaela-calin_2.jpg)
Mihaela Călin a fost mereu o prezență discretă, dar puternică pe micul ecran. Între știrile care aduc adrenalină și serile liniștite petrecute acasă, jurnalista își găsește echilibrul în familie și în micile ritualuri care îi dau energie. Într-o toamnă marcată de campania de conștientizare a cancerului de sân, Mihaela Călin vorbește deschis despre carieră, dragoste, rolul de mamă și despre importanța de a avea grijă de sănătate. Toate, într-un interviu exclusiv.
Avantaje: Mihaela, cum a fost vara aceasta pentru voi, ca familie? Ce știri frumoase ne aduci din vacanța de vară?
Mihaela Călin: Ne-am bucurat de ultima vară înainte de viaţa de şcolar a lui Petru şi am vorbit destul de mult despre ce urmează, despre această nouă etapă din viaţa lui. A fost momentul în care ne-am încumetat să plecăm puţin mai departe de casă şi am fost în Turcia. Pentru copil a fost senzaţional, s-a bucurat de toate diferenţele dintre Orient şi Occident, a descoperit rahatul turcesc şi povestea haremurilor pline de cadâne. Iar noi ne-am bucurat de bucuria lui.
Fiul tău, Petru, a împlinit 6 ani. Ce superputere are el la vârsta aceasta?
Petru este un copil plin de imaginaţie! Trăim la noi în living toate poveştile din desenele animate sau din cărţi. Iar vara aceasta şi-a descoperit dragostea pentru muzică. A primit de ziua lui o chitară electrică de jucărie, aşa că toată vara am fost înconjuraţi de muzică, iar acum ar vrea să înveţe să cânte la un instrument adevărat. Acest băieţel ne umple zilele de bucurie şi cred că aceasta este superputerea lui la 6 ani: aduce iubire în vieţile noastre.
Ai spus cândva că „lângă Petru sunt cea mai bună versiune a mea”. Care a fost cea mai surprinzătoare lecție pe care ți-a adus-o copilul tău?
Copilul meu m-a învăţat ce înseamnă răbdarea. Sunt o persoană activă, fac 100 de lucruri pe zi şi nu am răbdare cu cei care nu ţin pasul. Cu copilul meu nu sunt aşa: sunt atentă la nevoile lui, înţeleg şi respect foarte bine faptul că el va face toate lucrurile la timpul lor, în ritmul lui. Asta a fost o descoperire a mea despre mine.
Ce reguli ați găsit utile în familia voastră? Poate vor fi inspirație și pentru alți părinți.
O familie nu poate funcţiona fără reguli şi avem şi noi câteva pe care le respectăm cu sfinţenie. De exemplu, nu privim la televizor seara înainte de culcare sau dimineaţa imediat după trezire. Acela este un timp de deconectare înainte de somn sau de conectare cu ziua care începe. Este o regulă şi pentru Petru, şi pentru noi, părinţii. În weekenduri mâncăm în familie, aceasta este iar o regulă pe care o iubim şi care e foarte importantă pentru noi
Te vedem zilnic pe ecran, ești jurnalist, ai o meserie plină de adrenalină, frumoasă, dar și foarte apăsătoare. Reușești să lași la ușă „bagajul” de la serviciu sau duci știrile cu tine, acasă?
De multe ori duc ştirile cu mine acasă. Nu sunt două persoane diferite, eu cea de acasă semăn foarte mult cu mine cea de la ştiri. Acasă însă mai caut şi alte perspective, discut cu soţul meu despre multe dintre subiectele care mă frământă, la fel ca pe fiecare dintre noi.
Ne poți spune cum arată rutina voastră de familie, în trei? Bănuiesc că seara sunt cele mai frumoase momente.
Momentul meu preferat al zilei este seara, înainte culcare, cu Petru. Seara citim! Şi povestim ce am făcut peste zi, ce ne-a adus bucurie, dacă ne-a supărat ceva anume. Ne giugiulim, ne răsfăţăm şi ne dăm pupici. E un copil foarte iubitor la această vârstă!
Povestea ta de dragoste cu Daniel a avut și pauze, și regăsiri. Cum v-a întărit această experiență relația și ce ai învățat despre iubire în toți acești ani?
Da, iubirea ne-a adus multe lecţii mie şi lui Daniel. Amândoi suntem două pietre tari, doi oameni ambiţioşi, dar am învăţat în timp ce şi cât să lăsăm fiecare dintre noi. Asta nu am ştiut din primul moment, este ceva ce am învăţat în timp. Dar ne-am găsit mereu echilibrul unul lângă celălalt şi cred că avem un parteneriat real: cu dragoste şi susţinere în acelaşi timp.
Ai descris jurnalul pe care îl prezinți drept „curajos”. Ce înseamnă pentru tine curajul în jurnalism și cum vrei să se simtă publicul după ce închide televizorul?
Jurnalismul este înțeles de cele mai multe ori ca un mijloc de informare, iar programul Observator asta şi este: locul de unde îşi iau informaţiile milioane de români în fiecare zi! Observatorul de la ora 17.00 îşi propune însă să pună informaţiile într-un context, să aducă o perspectivă asupra evenimentelor, nu doar evenimentele în sine. Echipa care lucrează pentru acest Observator este formată din profesionişti cu state vechi, niciunul nu avem mai puţin de 10 ani de experienţă în jurnalism. Aşa că da, noi vrem să vă spunem şi cum vă afectează un eveniment, ce l-a provocat, de fapt, cine încearcă să ascundă ceva şi de ce, unde greşesc autorităţile când vedem că nu se schimbă nimic, unde greşim noi toţi atunci când vrem schimbări şi găsim extremism. Toate acestea sunt întrebări care trebuie puse deschis şi la care trebuie să căutăm răspunsuri sincere. Iar noi credem că această responsabilitate trebuie să aparţină şi presei.
Care e cea mai mare satisfacție, de până acum, din cariera ta? Poate o victorie personală?
Încă am multe bucurii profesionale. Nu sunt chiar nişte victorii, pentru că sunt atât de efemere, dar sunt importante. Pentru mine este o bucurie să aduc la televizor profesionişti desăvârşiţi, oameni pe care îi ştiu doar din cercuri restrânse, să îşi expună cunoştinţele lor pentru fiecare dintre noi. Este o bucurie să dau o şansă profesioniştilor tineri, care de asta au nevoie la început de carieră: de un microfon şi un jurnalist atent la ce spun ei. În ciuda tinereţii sau poate chiar datorită ei, aceşti oameni vin cu idei şi perspective extrem de valoroase. Este o bucurie pentru mine să îmi spună oamenii din jur „am aflat de la voi, de la Observator ceva util, ceva important'. Acestea sunt victoriile mele!
Dincolo de jurnalist și familist, cum este femeia Mihaela Călin? Ce îți aduce bucurie, ce te încarcă?
Îmi place să citesc. Este un obicei care este foarte preţios pentru echilibrul meu emoţional şi pentru liniştea mea. Îmi place să călătoresc şi să cunosc oameni. Profit cât pot în vacanţe să ies din zona turistică şi să merg înspre locurile unde trăiesc oamenii locului, să văd ce mănâncă, unde muncesc. Mi se pare extrem de interesant.
Luna octombrie este dedicată conștientizării și prevenției cancerului de sân, iar vocea ta publică ar putea conta pentru multe femei. Ai un îndemn, un sfat, în acest context?
Militez de ani de zile, atât cât îmi stă în puteri, pentru prevenirea acestei boli cumplite. Pentru că prevenţia nu este ceva foarte complicat, e vorba de un control total nedureros. Ştiu toate argumentele femeilor: nu am bani, doctorul e prea departe, am copiii la şcoală şi nu am timp, lucrez mult şi nu am timp. Şi nu de puţine ori am văzut cum cancerul acesta de sân răpeşte din familii mame, soţii, fiice – stâlpii caselor. Grija pentru cei pe care îi iubim, grija pentru copiii noştri, începe cu grija pentru noi. Cel mai mare bine pe care îl poţi face copiilor tăi este să fii lângă ei când cresc, când trec prin şcoli, când le e bine şi când le e greu! Sănătatea este un dar de la Dumnezeu până când nu mai e, atunci poate că Dumnezeu ne încearcă: oare tu cât de mult te iubeşti pe tine, cât îţi preţuieşti viaţa? Mergeţi la ecografia de sân şi mamografie.
10 întrebări – fulger cu Mihaela Călin
- Prima amintire din televiziune?
Prima emisie în care am avut emoţii atât de mari, încât îmi auzeam inima în urechi. Nu îmi amintesc nici în ziua de azi ce am spus acolo şi ce am făcut, dar a ieşit bine!
- O carte care ți-a schimbat perspectiva?
Identitate – Francis Fukuyama și Din cer au căzut trei mere – Narine Abgarian
- Cel mai prețios sfat primit de la nașa Andreea Berecleanu?
Familia este cea mai importantă, familia este pe primul loc! Andreea ne ţine pe toţi laolaltă, e sufletul familiei noastre.
- Desertul preferat al familiei?
Brownie. Îmi iese chiar bine.
- Un obicei mic care îți aduce liniște?
Rutina mea de îngrijire. Oriunde, în orice condiţii, mă demachiez şi îmi pun câteva produse pe faţă. Nu am nevoie de vreun lux, ci doar de trusa mea cu produse.
- Cum îți începi dimineața, în zilele fără știri?
În weekenduri soţul meu mă lasă să dorm puţin mai mult şi începe el dimineţile, mai devreme, cu Petru. Eu când mă trezesc găsesc deja micul dejun gata. Apoi ne bem cafeaua împreună, citim puţin sau stăm de vorbă. Totul durează cam o oră, dar e cel mai bun mod de a începe zilele lente, de pauză.
- Ultimul lucru pe care l-ai cumpărat doar pentru tine, din impuls?
O broşă în formă de inimă pe care scrie: Sunt mai cu MOŢ
- Vacanța visată pe care încă nu ai bifat-o?
Un safari în Africa şi o vizită în Japonia
- Care este parfumul care te definește?
Fleur de Peau – Diptyque
- Care e piesa vestimentară preferată?
Iubesc hainele de in. Eu le port în toate anotimpurile, nu doar vara.
Interviu publicat în revista Avantaje de octombrie
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/04/loredana-groza-si-fiica-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/mircea-radu-divort.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_7e52bd273f08c02287f1513c59082425.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/emma-1.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/alina-ambrozie-1.png)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/04/andreea-marinescu-sot.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/03/andreea-ilie-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/03/ioana-cosma.jpg)