Memoria, bat-o vina!

Ti s-a intamplat sa uiti ziua de nastere a celei mai bune prietene? Ai avut vreodata senzatia ca cineva ti-a sters cu un burete secvente din minte? Nu te speria, faci parte dintr-un club mai mare, dar nicidecum nu lasa lucrurile sa-ti scape de sub control.

Cele mai multe dintre noi nu-si fac probleme ca au inceput sa uite. Lucrul e firesc intr-un fel: cateodata, orice memorie scapa de lucrurile inutile – chiar si calculatorul are recycle bin-ul lui, insa ne folosim de el doar atunci cand nu mai avem nevoie de anumite informatii.

Exact asa se intampla si cu memoria umana, care este in primul rand selectiva si are tendinta fireasca sa retina ceea ce ii place si sa ignore lucrurile mai putin placute. Dar ce te faci cand memoria incepe sa "arunce" fara stirea ta?

Citește și...

Legătura dintre depresie și problemele de memorie. Ce se întâmplă la nivelul creierului?

Amintiri vechi, amintiri noi…
Cercetarile arata ca ultimele care dispar sunt amintirile vechi, iar primele care se sterg din minte sunt achizitiile mai noi. Asa ca nu trebuie sa te miri daca iti amintesti exact ce culoare avea puloverul invatatoarei in prima ta zi de scoala, insa oricate eforturi ai face iti scapa detalii esentiale din ultima vacanta petrecuta alaturi de familie.

Mai devreme sau mai tarziu, cu totii trecem prin asta. Intrebarea este cat de tarziu si, mai ales, cat timp putem conta pe memoria noastra ca pe un prieten de nadejde.

Este dureros atunci cand intelegem ca nu mai avem o memorie la fel de buna ca cea din urma cu cativa ani, ca nu mai retinem cu atata usurinta anumite detalii, precum numere de telefon, nume, zile de nastere sau orice alt tip de informatie care ne-ar fi utila.

Ce este memoria?
Este un depozit selectiv al perceptiilor, cu ajutorul carora noi recunoastem lucrurile din jurul nostru.

Daca am avea numai perceptii, fara memorie, am fi niste oligofreni si nu ne-am alege cu nimic din experienta vietii.

La fel de adevarata este si varianta inversa: daca am memora totul, ne-am nenoroci! De aceea, trebuie sa existe un raport echilibrat intre fixare si uitare.

Oricum, o data cu trecerea timpului, fixam in memorie din ce in ce mai putin – pe de o parte, fiindca nu mai acordam aceeasi atentie la tot ce se intampla in jurul nostru, iar pe de alta, pentru ca incepem sa uitam foarte mult (din pacate, spre ultima parte a vietii putem uita chiar si cum ne cheama!).

Acest mecanism care este memoria incepe sa functioneze inca din prima zi de viata.

Ultimele cercetari din domeniul psihologiei arata ca bebelusii nu sunt deloc asa de nestiutori pe cat am fi tentati sa credem. La nou-nascutii de pana la sase saptamani, memoria se intinde pe o perioada de 24 ore si creste la patru luni pentru copiii cu varsta de 16 luni. Cu alte cuvinte, memoria lor poate fi educata inca din prima zi de viata.

Pentru ca bebelusul tau sa capete anumite indemanari, contextul este foarte important. El va recunoaste ambianta, un cantec sau un anumit joc folosind memoria sa pe termen scurt, dar cu conditia sa nu se schimbe nimic din context.

De asemenea, este usor pentru bebelusul tau sa-si aminteasca despre o noua indemanare capatata daca o repeta de cateva ori pe perioade scurte de timp, mai mult decat daca s-ar juca in reprize lungi de timp. Asadar, trebuie sa-i repeti aceleasi lucruri la intervale mici de timp.

Apoi, pana la varsta de12 ani, capacitatea de retinere este uimitoare. Este perioada in care se asimileaza cel mai usor si nu este un mit recomandarea ca limbile straine sa fie invatate din copilarie.

In jurul varstei de 30 de ani memoria incepe sa fie din ce in ce mai putin agila, iar spre sfarsitul vietii se poate ajunge la pierderi masive de memorie.

Citește și următorul articol:

Sanatatea ti se citeste pe corp