Luca Militello, CEO Monza: „La Spitalul Monza facem cam șapte operații pe lună pro-bono, în orice domeniu”

14.02.2020, 17:32 . Actualizat 15.02.2020, 12:53

Elegant şi mereu zâmbitor, debordând de încredere, surprinzător de la prima vedere, puţin visător, puţin romantic, pasional şi pasionat cum cred că sunt toţi italienii, Luca Militello, CEO al Grupului Monza în România, are aerul fermecător al unui om cu sufletul sortit depărtărilor.

Născut în însorita Sicilie, înconjurat de oameni cu suflete frumoase, într-o lume caldă și primitoare, care probabil i-a marcat destinul, Luca Militello trăiește de 18 ani în România și crede că românii ar trebui să facă mai des exerciții de admirație față de propria țară, căci vor vedea că sunt multe lucruri de care să fie mândri.

În drumul său prin viață se simte o evadare din canoane pentru că peste disciplina oarecum rigidă a formației sale tehnice a suprapus libertatea simțămintelor absolut omenești. A devenit astfel, artizanul propriilor sale reușite într-un domeniu unde mulți și-au frânt elanurile: managementul medical, făcut cu suflet.

Conduce un gigant, unul dintre cele mai importante grupuri medicale din România, unde pacientul este tratat de la A la Z în cadrul aceleiași structuri, la același nivel ca în marile clinici ale lumii și reușește să arate că se poate face performanță în România, dacă oferi condițiile necesare pentru ca actul medical să se desfășoare la standarde de top.

Un dialog sensibil, deschis și mai puțin conformist despre priorități și speranțe, despre realizări și proiecte, despre performanțe și oameni. Un dialog care spune mai mult decât pare:

Domnule Militello ce este grupul Monza? Spitalul Monza este pus mereu în sintagma de grup. De ce?

Da, pentru că Grupul Monza este, în primul rând, o familie în adevăratul sens al cuvântului. Este povestea unei familii, o saga începută în anii 80 când domnul Michelangelo de Salvo și-a schimbat traiectoria vieții trecând din administrația economică a unui spital public la unul privat. Apoi a devenit antreprenor construind primul spital și schimbând astfel în bine traiectoria vieții pentru mulți oameni. După primul spital au urmat altele, iar astăzi există 12 spitale în Italia și patru în România.

Povestea Monza din România a început în 2010 când familia de Salvo a realizat că din cei 3000 de angajați câți existau în Italia, 300 sunt români, împărțiți în toate sectoarele de activitate din spitale. Doctori renumiți din România au ales încă din anii 90 să lucreze pentru Grupul Monza. Pot să vi-l dau drept exemplu pe dl. Dr. Gheorghe Cerin care este șeful Departamentului de Cardiologie la unul din spitalele noastre din Italia.

Și pentru că în România era un deficit enorm pe chirurgia cardiovasculară de nișă, familia de Salvo a decis să înceapă acest proiect, primul spital de cardiologie intervențională, cu titlul de excelență în medicină. Spitalul a fost construit de la zero, are 150 de paturi, iar astăzi, la o distanță de 7 ani, se efectuează peste 10.000 de proceduri pe an, devenind cel mai important centru cardiovascular și neurochirurgical din țară.

Doar acestea sunt ramurile medicale alese de investitor?

Nu, între timp ne-am extins pe partea de chirurgie ginecologică, urologică și mai ales de chirurgia oncologică. Evident, pasul următor a fost să ne extindem pentru că cererea a fost atât de mare încât aici nu mai exista spațiu.

Ne-am orientat către Cluj, unde am deschis un centru de cardiologie intervențională minim invazivă, apoi am revenit la București, preluând un centru medical deja existent pe piață și transformându-l într-un centru de chirurgie doar pentru femei, unde va exista și un departament important de inseminare în vitro coordonat de dr. Vythoulkas.

A urmat apoi Metropolitan Hospital, devenit astăzi Monza Metropolitan Hospital, unde s-a decis să se înființeze un centru de chirurgie plastică de înaltă performanță, ortopedie și o extindere a sferei de neurochirurgie de nișă.

Se tot vorbește despre construcția unor spitale private de oncologie… Și de asemenea se vorbește de o asociere dintre Monza și Wargha Enayati (fondator Regina Maria). Puteți să ne dați mai multe amănunte în exclusivitate?

Da, un proiect de viitor și visul nostru este să terminăm la sfârșitul anului construcția Centrului Oncologic în cadrul Enayati Medical City din Băneasa. Va fi primul centru integrat privat de oncologie unde pacientul cu patologie oncologică va primi un tratament cu abordare 360, adică va fi primit de un tumor board, așa cum se practică cu succes în spitalele din străinătate.

Și asta pentru că noi am înțeles că bolnavul nu trebuie plimbat din spital în spital, el are deja o problemă gravă, care trebuie tratată urgent pluridisciplinar. Aici va exista un departament ultra-performant de imagistică pentru ca diagnosticul să fie dat fără echivoc, să primească ajutor terapeutic, dar și soluții reale de tratament și vindecare.

Pacientul oncologic este unul special, pentru că boala de care suferă este una imprevizibilă, de aceea el trebuie îndrumat, sprijinit, ajutat, alinat.

Va fi un un joint venture (o asociere în participațiune) între Monza și Centrul Medical Enayati?

Este un parteneriat. Sunt două branduri și două familii împlicate, de Salvo și Enayati, amândouă cu un interes comun: pasiunea pentru sănătate. Așa că au decis împreună să pună bazele unui hub medical cu mai multe interfațe.

Partea strict medicală va fi gestionată 100% de Monza cu suportul și experiența dlui Enayati, iar spitalul de oncologie din cadrul Centrului Medical Enayati va avea 100 de paturi, șase săli de operație, 12 paturi de terapie intensivă, 16 paturi de chimioterapie, un laborator intern, departament de imagistică de ultimă generație, secție de radioterapie nucleară.

Cum se va numi?

Enayati Medical City este tot proiectul. În cadrul lui va exista Spitalul de Oncologie Monza, un centru de îngrijire paliativă dar și un centru de îngrijre pentru vârstnici, ultimele două gestionate de Grupul Enayati.

Care a fost cea mai provocare din sfera medicală cu v-ați confruntat de când sunteți în România?

Încă mă confrunt cu ea… Intervențiile chirurgicale și tratamentul copiilor diagnosticați cu boli cardiace. În România în fiecare an este nevoie de circa 800 de operații pe cord la copii care se nasc cu boală congenitală. Din ei circa 200 se operează în România, din care 100 la noi. Statul român direcționează sute de cazuri cu formularul decontat de Casă, la spitalele din Europa – Italia, Franța, Germania.

Acești copii ar fi putut fi foarte bine direcționați aici, la Monza, dar se pare că statul român nu poate trimite propriii copii la un privat în România dar îi poate trimite în străinătate cu costuri de 3-4 ori mai mari. Noi operăm copii din Kosovo și Albania, se pare că fundațiile internaționale au înțeles că în România se operează cu succes patologii cardiace complicate, la un starndard identic cu cel de afară, dacă nu mai bun, dar statul român se încurcă în acte.

Asta e cea mai mare provocare… pentru că o țară care nu are grijă de propriii copii este o țară fără viitor. Iar eu cred cu toată ființa că țara asta are viitor și perspective. Eu sunt un italian care trăiește în România de 18 ani, aici este a doua mea patrie, copiii mei sunt aici.

Dumneavoastră sunteți inginer deși jonglați cu termeni medicali asemeni unui medic specialist, cunoașteți dedesubturile unui sistem asemeni unui economist și vorbiți de patologii medicale asemeni unui chirurg. Este o provocare a destinului? V-ați luat la trântă cu el?

Eu cred că fiecare om are o misiune. Cred că pentru mine a fost coincidența sau norocul de a mă afla la locul potrivit. Dar contribuția mea a fost esențială în acest joc al sorții pentru că am avut curaj și fler. Aveam 24 de ani, terminasem de curând facultatea în domeniul construcțiilor când mi s-a propus să vin în România, o țară despre care nu știam foarte multe…

Ce știați mai exact?

Nimic. Pe vremea aceea nu exista internet, auzisem de Revoluție, de Transilvania, citisem cartea Dracula a lui Bram Stoker…. dar atât. M-am bazat pe intuiție și am spus da. Apoi destinul m-a pus iarăși la încercare când am acceptat să plec din domeniul construcțiilor la conducerea unui grup de spitale. Familia de Salvo m-a învățat un lucru esențial: preocuparea pentru sănătate trebuie să fie o pasiune. Nu e un simplu job.

Pentru mine nu a fost un pas ușor să trec de la beton armat la sănătate. Dar după ce am pus piciorul în acest spital, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc să asist la operații. Să văd cum decurge, ce este o operație. Dacă un pacient are nevoie să i se schimbe valva mitrală eu trebuia să știu despre ce e vorba. Apoi, am câștigat încrederea medicilor pentru că m-am adaptat eu la meseria lor.

Spitalul Monza va derula în viitor proiecte de cercetare medicală sau studii clinice, acele trialuri existente deja în marile centre din străinătate?

Grupul Monza în general nu se ocupă de studiile clinice. E adevărat că aici există posibilitatea de a se trata boli rare cum este cardiomiopatia hipertrofică obstructivă care este o patologie rară ce afectează în România circa 150 de persoane pe an. Până acum câțiva ani nu exista un centru unde se putea trata această boală. Astăzi la noi, la Monza, se fac între 25 și 50 de operații pe an.

În opinia dumneavoastră care este cea mai gravă problemă din sistemul de sănătate din România?

Cred că nu i se acordă importanța pe care o merită. Banii care se alocă sănătății sunt foarte puțini și există un paradox pe care puțini oameni îl conștientizează: medicii români sunt foarte buni, dar sunt obligați să-și facă meseria într-un sistem slab, neperformant. În plus, după părerea mea nu ar trebui să existe o diferență între sistemul de sănătate publică și cel privat. Sănătatea este una singură, nu e o scenă cu doi actori…

Pacientul ar trebui să se ducă unde dorește el, fără să fie constrâns de sistem sau să i se impună. Atâta timp cât a cotizat, el decide unde vrea să se trateze, nu statul. Spitalele private trebuie să primească acreditare pentru ca orice român să aleagă unde anume vrea să se trateze. Ori, accesul la serviciul în slujba sănătății trebuie să fie un drept inalienabil.

Ca manager al unui important grup de spitale din România, din punctul dvs de vedere care a fost greșeala majoră în cazul Colectiv?

Nu a fost evaluată corect anvergura gravității problemei din primele clipe și de acolo s-a declanșat un lanț de erori. Eu nu pot arăta acum cu degetul spre anumite instituții, dar dacă s-ar fi luat alte decizii și mult mai rapid, situația ar fi fost alta.

Spuneți-mi despre operațiile pro-bono… Cine decide, cum, pe ce bază, în cât timp se iau deciziile?

Noi avem o fundație internă la Monza în Italia care stabilește la începutul fiecărui an un buget pentru operațiile pro-bono. În funcție de acest buget noi ne facem un calcul, cam câte operații putem face. Dacă sunt 50 de operații pe an, le defalcăm lunar, prioritate având copiii, dar dacă nu au fost cazuri de copii, le direcționăm către adulți.

Aici la București există o comisie internă din care fac parte eu, anumiți doctori și personal administrativ. Împreună decidem și analizăm cazurile. Lunar aici la spitalul Monza facem cam șapte operații pro-bono, în orice domeniu.

Dacă mâine ați fi numit ministrul Sănătății ce ați face?

Dacă astăzi, nu mâine, aș fi ministrul Sănătății, aș redistribui mai corect banii către sănătate, acolo unde este nevoie. Și vă dau un exemplu clar: cu celebrul formular de care pomeneați și dumneavoastră, E112, astăzi în străinătate pleacă circa 100 de copii cu patologie congenitală cardiacă. Statul român pentru acești copii plătește între 20.000 și 25.000 de euro pe pacient. 100 de pacienți pe an sunt 2,5 milioane de euro. Cu acești bani redistribuiți în spitalele private din România salvez 400 de copii.

Mai am un exemplu. În România sunt zeci de roboți daVinci, în spitale de stat care nu le folosesc. Când decizi să cumperi un astfel de aparat primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te gândești la rentabilitate și dacă îl poți folosi. În anumite spitale nu sunt specialiști care să știe folosească acest robot chirugical, iar în altele nu sunt bani pentru a cumpăra consumabile sau pentru mentenanță.

Sunt multe spitale care ascund acești roboți ultraperformanți, iar dacă ținem cont că unul costă 2-3 milioane de euro… atunci nu mai am nimic de adăugat. Acești bani puteau fi redirecționați către altceva.

Spuneți-mi ce soluții vedeți dvs pentru infecțiile nosocomiale din spitalele de stat?

Unele spitale ar trebui demolate și refăcute… Nu mai încape nicio îndoială. Nu se mai pot rezolva aceste probleme cu o simplă văruială internă. A trecut prea mult timp, după zeci de ani aceste focare nu trec cu nicio renovare.

Exodul medicilor din România către străinătate s-a încheiat?

Nu, nu s-a încheiat pentru că s-a făcut o greșeală mare. S-a crezut că se poate opri acest exod al medicilor prin dublarea salariilor. Or, un medic bun, care are o misiune și vrea să devină un nume bătut în piatră, cum se spune, nu stă doar pentru bani. El vrea condiții să opereze sau să-și facă profesia.

Spitalul Monza cred că a fost primul spital care a introdus sintagma de excelență în medicină. Noi am putut aduce medicii din străinătate înapoi în țară. Mulți nu au venit pentru bani. Noi le-am oferit condiții să opereze, să se formeze, să se desăvârșească, standarde înalte, tehnici moderne. Dacă nu investești în aceste lucruri nu ții medicii lângă tine… A trecut momentul acela când totul ținea de bani. Sunt importanți, dar nu cei mai importanți.

Vorbiți-mi despre Spitalul Metropolitan. Nu este unul de anvergura acestuia… Ce proiecte aveți pentru acest spital?

De la început am trasat pentru Monza Metropolitan o line foarte clară. Acolo avem cel mai important departament de imagistică din domeniul privat, condus de dl. Virgil Ionescu, un nume important în Radiologia Imagistică Medicală din România.

Să vă spun ceva: spitalul din Milano îl sună pe dl. Doctor Ionescu pentru un second opinion. Acolo avem un aparat RMN 3 Tesla care este cel mai performant din țară în momentul de față și care lucrează 24 din 24 de ore. Iată deci că Monza Metropolitan a fost gândit ca un centru de referință pentru imagistică dar și un centru de chirurgie aseptică.

Credeți în Dumnezeu?

Am o relație cu El destul de complicată… În urmă cu zece ani mi s-a întâmplat o tragedie care mi-a zguduit întreaga ființă. Mi-am pierdut sora mai mică într-un cumplit accident de mașină… De atunci eu și Dumnezeu avem, să zicem, un conflict. Mă străduiesc în fiecare zi să facem pace și să ne rezolvăm problemele, dar nu e ușor. Pentru mine nu e.

Evident, fiind creștin, născut și crescut într-o familie catolică, armonioasă, îmi zic de cele mai multe ori: sigur e ceva acolo. Când s-au născut copiii mei am avut certitudinea că vin de la Dumnezeu. Că vin de la El. Dar când mă gândesc la părinții mei, la suferința lor, la durerea pierderii unui copil, mă îngrozesc și refuz să cred că Dumnezeu ar permite un asemenea chin, atâta penitență.

Cred că mulți ne punem astfel de întrebări, mulți avem aceste dileme. Eu mă lupt cu acest zbucium de ani de zile. Sper ca, într-o zi, să aflu răspunsul cert pe care-l caut.

Autor: Florentina Mușat

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro