La ce interval de timp se pot administra vaccinul anti-Covid și cel antigripal?
Dincolo de discuțiile referitoare la vaccinarea anti-Covid, există și cele care au în vedere vaccinarea antigripală. De ce este necesar să ne vaccinăm antigripal anul acesta? Dacă alegem să facem ambele vaccinuri, la ce interval de timp se pot administra?
Dacă în iarna 2020-2021, prin prisma măsurilor de izolare luate de autorități, nu ne-am mai confruntat cu un număr ridicat de infecții gripale, anul acesta este diferit. Pentru că iarna trecută imunizarea naturală nu s-a mai realizat, anul acesta este de așteptat ca numărul persoanelor vulnerabile în fața virusurilor gripale să fie mai mare.
În acest context și în condițiile unui sistem sanitar copleșit de valul 4 pandemic, vaccinarea antigripală poate fi o soluție de protecție. Vaccinarea antigripală protejează împotriva virusurilor gripale, nu și a Covid-19. Și viceversa.
Anti-Covid și antigripal, în același timp?
Dacă ambele vaccinuri sunt necesare în această perioadă, care este intervalul de timp optim pentru a le realiza?
Conform Centers for Disease Control and Prevention (CDC), precum și pe pagina Ro-Vaccinare, cele două vaccinuri pot fi făcute simultan sau la un interval mai mic între ele. Pe ce se bazează acest lucru? Experiența în ceea ce privește administrarea mai multor vaccinuri împreună a arătat că posibilele efecte secundare sunt aceleași și dacă vaccinarea a fost făcută la un anumit interval și dacă au fost făcute în același timp.
Bineînțeles, toate aceste informații trebuie discutate și cu medicul curant, în momentul în care decizi să ți se administreze ambele doze de vaccinuri.
Citește și: Surprinzătoarea alergie la frig
Foto: Shutterstock