In haine de blana
Cine a spus ca pisicutele nu fac baie? Ele au grija singure de toaleta lor, dar trebuie sa ai si tu, mai ales in anotimpul cald, daca vrei sa ai o pisica frumoasa si sanatoasa.
Pielea actioneaza ca o bariera de protectie impotriva frigului, arsurilor provocate de soare sau a infectiilor.
Starea pielii si a parului este un bun factor care indica starea generala a sanatatii pisicii; asadar, daca starea pisicutei tale este proasta, inseamna ca ceva nu e in regula cu ea.
Perierea – obligatorie in sezonul cald
In primul rand, orice detinator de pisica ar trebui sa stie sa faca o periere adecvata. Acest lucru este necesar pentru a indeparta cat mai multe smocuri de par si fire incalcite, pentru a elimina pielea moarta si a descuraja aparitia puricilor, mai ales in sezonul cald.
Foloseste obiecte potrivite, incepand cu un pieptene, dupa care iti va trebui o perie semimoale sau una cu dinti de otel foarte rari. In cazul in care pisicuta refuza sa fie periata, incearca sa folosesti o manusa de periat care are atasati niste dinti mici din plastic.
In general, o pisica trebuie periata o data pe luna, in functie de lungimea parului (daca este mai lung, va fi periat mai des). Perierea se poate face in toate directiile, pentru a preveni incalcirea parului si pentru a inlatura cat mai multe fire. Intai, perie blana inspre partea din spate, ca sa o ridici, apoi piaptan-o in directia opusa.
Intotdeauna, la sfarsitul acestei operatii, foloseste si un pieptene pentru purici, cu dinti fini.
Ranile
Exista multe riscuri zilnice cu care se confrunta pisicile, de la intepaturile de insecte, la bucatile de sticla sparta. Pisicile au toate sansele sa fie ranite, deoarece sunt curioase si nu isi dau seama de riscurile pe care le implica lovirea insectelor zburatoare.
In cazul intepaturilor, albinele isi lasa in urma acul, iar daca acesta poate fi scos cu grija, cu ajutorul unei pensete sau al unui cutit (foloseste latura neascutita), pisica va scapa de durere. Dupa ce dragile noastre animalute au fost intepate o data, rareori mai doresc sa repete experienta.
Mancarimea
Mancarimea ocazionala, care o determina pe pisicuta sa se scarpine scurt, nu reprezinta un motiv de ingrijorare. Daca insa felina se scarpina in mod repetat, mai ales intr-o anumita zona a corpului, trebuie sa stabilesti cauza iritatiei. Aceasta ar putea fi produsa de reactii alergice la polen, praf, purici, infectie bacteriana, capuse, paduchi.
Puricii Puricii constituie cauza principala a mancarimii in cazul pisicutei tale, una din patru pisici fiind alergica la saliva acestor insecte. In cazul in care medicul veterinar stabileste ca pisica ta are purici, iti va indica tratamentul adecvat.
In aceeasi idee, este bine sa stii ca ar trebui sa faci o dezinsectie riguroasa a casei cel putin o data pe an, pentru a-ti proteja atat familia, cat si pisicuta. Gulerele pentru purici nu sunt eficiente si pot cauza alergii micutelor feline.
Arsurile solare
Desi ideea ca pisicile s-ar putea arde la soare este ciudata, acest lucru chiar se intampla. Ele cauta adesea un loc insorit, in care stau multa vreme, uitand parca de caldura. Chiar si in cazul unei clime temperate, intr-o zi calda de vara, pisica se poate arde la soare.
Ingrijirea ghearelor
Taierea ghearelor trebuie sa se faca intr-o lumina buna, cu ajutorul unei foarfeci speciale. Evita sa tai gheara prea scurt, fiindca ii vei provoca dureri si neplaceri pisicutei. Nervurile cu sange se intind in jos, pornind de la baza ghearei, sub forma unor firicele subtiri de culoare roz. Gheara trebuie taiata mai jos, sub firicelele respective, pentru a evita sangerarea.
Imbaierea pisicii
Pregateste totul dinainte, inclusiv apa, care trebuie sa fie calduta. Pune un material de cauciuc pe fundul chiuvetei sau al vasului in care o speli, pentru a impiedica alunecarea pisicii. Nu uita sa porti manusi si un sort, ca sa nu te uzi si sa nu fii zgariata sau muscata, deoarece pisica este foarte agitata in astfel de momente.
Foloseste un sampon special, cumparat dintr-un pet shop, si ai grija sa ii mentii capul uscat pe toata perioada imbaierii. Clateste-o bine de sampon, apoi infasoar-o intr-un prosop si sterge-o. Daca pe pisicuta ta nu o deranjeaza zgomotul, foloseste uscatorul de par, dar la un nivel inferior, ca sa nu o arzi. Important: nu lasa pisica afara decat dupa ce i s-a uscat blana de tot!
Text: Medic veterinar Florin Pisica, Foto: Arhiva Edipresse