Iată ce trebuie să știi despre cancer: informații vitale cu ajutorul cărora nu vei mai face confuzii
Nu putem spune că-ți oferim (aproape) toate informațiile despre cancer. Dar e important să cunoști tot ceea ce este relevant de știut despre această maladie. Campania #nucancerului derulată de revista Avantaje continuă cu o nouă misiune: fii alături de noi și povestește-ne experiența ta cu boala. Trimite mesajele pe adresa: [email protected]. Vor fi publicate sub strict-anonimat.
Iată ce trebuie să știi despre cancer
Cel mai crunt diagnostic pe care cineva îl poate primi este cel de cancer. Chiar dacă România nu are date statistice recente sau exacte, creșterea incidenței cancerelor în lume și a mortalității prin acest tip de boală arată că, fără tăgadă, acesta este cel mai mare criminal al umanității. Potrivit estimărilor, anul trecut incidența sa era de 18,1 milioane de cazuri noi anual, cu o mortalitate de 9,6 milioane. Și tot potrivit unei statistici globale, la nivel mondial, unul din cinci bărbați și una din șase femei dezvoltă o formă de cancer de-a lungul vieții, iar unul din opt bărbați și una din unsprezece femei pierd lupta cu el.
Cum apare cancerul
Celulele corpului uman sunt programate să îndeplinească anumite sarcini. Ele se divid într-un anume fel, mor pe măsură ce îmbătrânesc sau sunt deteriorate, timp în care noi celule le iau locul. Cancerul apare atunci când celulele displazice încep să se înmulţească necontrolat şi ajung să le depășească numeric pe cele normale, determinând probleme în acea parte a corpului.
Cancerul este denumit după țesutul sau organul unde s-a declanșat.
- Carcinoame – cancere care își au originea în celulele epiteliale, care intră în alcătuirea pielii și mucoaselor;
- Sarcoame – cancere care își au originea în celulele țesutului conjunctiv, care intră în alcătuirea oaselor, cartilajelor, mușchilor etc;
- Limfoame – cancere care încep în sistemul limfatic.
O categorie aparte este leucemia, un cancer al celulelor sângelui (produse în măduva osoasă).
Important de reținut!
Multe persoane din afara sistemului medical fac o confuzie de termeni în ceea ce privește caracterul unei tumori, care poate fi malignă sau benignă. Cea malignă este periculoasă, iar cea benignă – nu. De reținut că nu există cancer benign, tumorile canceroase sunt întotdeauna maligne! Iar a spune „cancer malign' este un pleonasm, exact ca și cum am spune „dinții din gură'.
Stadiile cancerului
Gradele de răspândire a celulelor canceroase sunt stadializate. Astfel, stadiile I și II sunt considerate stadii incipiente (cancerul nu s-a răspândit foarte mult în organism) iar stadiile III și IV înseamnă cancer avansat.
Ce este metastaza
Locul sau zona în care se înmulțesc primele celule se numește tumoră primară. Având în vedere că aceasta este hrănită cu sânge și limfă, unele dintre celulele displazice se pot desprinde din tumora primara, sunt purtate de aceste fluide și ajung în alte zone ale organismului (de obicei în cele care filtrează sângele, cum ar fi în ficat, plămân, creier etc), unde se opresc. Tot o cale de metastazare este și lichidul peritoneal și, foarte rar, perineural.
Alte celule canceroase pot trece în țesuturile vecine locului tumorii primare, formând o nouă tumoră. Atât noua tumoră formată în vecinătatea celei primare cât și cea formată prin migrarea celulelor cu ajutorul sângelui sau al limfei se numește metastază. Metastazele reprezintă o etapă a evoluției spontane a celor mai multe cancere.
Tipuri de cancere după localizare
Există mai mult de 100 de tipuri de cancer care sunt denumite de regulă în funcţie de organele sau ţesuturile în care acestea se formează, așadar o enumerare completă a lor ar fi destul de dificilă. Unele sunt comune, des întâlnite, iar altele mai rare. Iată „lista scurtă':
- Cancer de col uterin
- Cancer mamar
- Cancer de colecist
- Cancer de colon
- Cancer de piele
- Cancer de prostată
- Cancer gastric (stomacal)
- Cancer hepatic
- Cancer cerebral
- Cancer tiroidian
- Cancer osos
- Cancer pulmonar
- Cancer renal
- Cancer esofagian
- Cancer labial
- Cancer testicular
- Leucemie
Tipuri de cancere rare: cancerul vaginal, limfonul cu celule de manta (LCM), leucemia limfocitară cronică (LLC), limfonul limfocitar cu celule mici (LLM), macroglobulinemia Waldenstrom (MW), cancerul glandelor salivare, condromul, condrosarcomul mezenchimal etc.
Diferenţe între tipurile de cancer
Unele cancere cresc şi se înmulţesc foarte repede, altele mai lent. Și în privința tratamentului, răspunsul la acesta poate fi diferit. În vreme ce unele tipuri de cancere sunt cel mai bine tratate chirurgical, altele oferă un răspuns bun la chimioterapie sau radioterapie. Cea mai modernă abordare în cancer este imunoterapia, aceasta ajutând sistemul imunitar să recunoască, să țintească și să distrugă celulele canceroase. Cu o precizare: nu orice tip de cancer poate fi tratat prin imunoterapie. Cel puțin momentan… Imunoterapiile oncologice disponibile vizează melanomul local avansat sau metastatic, limfomul Hodgkin, cancerul pulmonar (altul decât cel cu celule mici), cancerul de vezică urinară, cancerul renal. Vestea bună care vine din viitor este aceea că oamenii de știința studiază în prezent mai mult de 2000 de imunoterapii oncologice, ceea ce oferă mari speranțe în vindecarea mai multor tipuri de cancere.
Remisie și recidivă
Un alt aspect asupra căruia se mai produc confuzii îl reprezintă folosirea termenilor „remisie' și „recidivă'. De fapt nu atât confuzii cât o greșită înțelegere a lor. În privința remisiei în cancer, ea nu este sinonimă cu vindecarea definitvă. Aceasta este doar o perioadă de timp în care cancerul răspunde la tratament și este ținut sub control. Pentru ca spectrul cancerului să fi dispărut definitiv (remisie completă), trebuie ca toate semnele și simptomele bolii să fi dispărut – ceea ce nu mai este imposibil -, dar durează câțiva ani.
Reapariția cancerului după primul tratament instituit (tratament inițial) se numește „cancer recurent' (recidivant). Reapariția se poate produce în același loc (recidivă locală), în apropierea acestuia (recurență regională) sau într-un alt loc (recurență îndepărtată).
După o remisie temporară, recidiva cancerului îl poate devasta emoțional pe pacient. De aceea este foarte important ca, în astfel de situații, abordarea să fie multidisciplinară, intervenția unui psiholog sau psihoterapeut fiind salutară.
Foto: Shutterstock
Citește și:
Un nou studiu aruncă în aer tot ce știam despre Vitamina C