Grețurile de dimineață, semnul unei sarcini sănătoase. Care este explicația?

grețurile de dimineață sunt semnul unei sarcini sănătoase

Grețurile de dimineață reprezintă un disconfort total pentru foarte multe viitoare mămici și chiar dacă organismul lor are serios de suferit, specialiștii sunt de părere că acestea nu ar trebui să fie un semn de îngrijorare.

Majoritatea femeilor se confruntă cu grețurile de dimineață, unele dintre ele fiind nevoite să își întrerupă întreg programul din cauza acestora. Cu toate acestea, cercetătorii de la Universitatea din Reading sunt de părere că aceste grețuri ar trebui să ne bucure, ele fiind semnul unei sarcini sănătoase.

De ce grețurile de dimineață sunt semnul unei sarcini sănătoase?

În urma mai multor studii, oamenii de știință au descoperit că aceste grețuri sunt provocate de un hormon care este vital pentru buna desfășurare a sarcinii. Endocinina este hormonul care acționează asupra creierului și provoacă starea de vomă, dar tot el este responsabil de asigurarea unui flux sanguin bun în interiorul placentei. Astfel, fătul primește oxigenul și nutrienții de care are nevoie, ceea ce va face ca el să se dezvolte mult mai bine.

Multe femei caută tot felul de tratamente care să atenueze aceste simptome neplăcute, lucru criticat de profesorul Philip Lowry.

„Există tentația de a utiliza medicamente care blochează endocinina pentru a trata grețurile de dimineață în timpul sarcinii, însă cercetările arată că astfel de medicamente ar putea afecta starea de sănătate a sarcinii și trebuie evitate”, a spus Philip Lowry, potrivit dailymail.co.uk.

Cu toate acestea, femeile care se confruntă cu probleme severe și în cazul cărora stările de vomă sunt frecvente pot apela la ajutorul specialiștilor.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Ce trebuie să faci ca să previi apariția infarctului miocardic? În România, rata mortalității cauzate de aceată boală este mult peste media europeană

Prezbitismul, boala care afectează aproape jumătate din numărul românilor. Cum apare această afecțiune?

Care sunt principalele simptome ale meningitei? Uite cum faci diferența între această afecțiune și o simplă răceală

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate