Femeile care mă inspiră

femei care ma inspira

De Daniela Palade Teodorescu

De Ziua Femeii, un gând bun tuturor femeilor cărora le datorez evoluția mea personală și profesională. La mulți ani!

În fiecare an, în luna martie, m-am obișnuit să scriu pe o listă numele femeilor care mă inspiră în ceea ce fac; e un grozav exerciţiu de gratitudine şi ordonare a gândurilor. De fapt, completez o listă începută cu ani în urmă, când scriam ori editam poveștile multor femei de ispravă, apărute în revista Avantaje.

Multe mi-au devenit reper în creșterea mea profesională și personală și le datorez mult din devenirea mea. Nu am șters niciodată pe nimeni, chiar dacă poate relația s-a diluat, semn că alegerile au fost bine făcute și fiecare a contat la momentul potrivit. Pe cât de firavă e solidaritatea feminină în România, pe atât de mult mi-am dorit să schimb măcar un pic din această stare de fapt atât de puțin constructivă și să promovez cât mai multe femei – pe cât de obișnuite, pe atât de neobișnuite în parcursul lor.

 Multe sunt marile doamne cărora le datorez bucăți mai mari sau mai mici din ființa și evoluția mea și mă gândesc cum să le prezint: cronologic, în ordinea importanței ori a profunzimii cu care mi-au influențat mintea, sufletul, atitudinea?

Femeile din familia mea

E așa de greu și de nedrept de făcut o ierarhie, încât mă gândesc că tot timpul e cel care ne salveaza din impas, deci voi apela la ordinea firească și voi vorbi întâi despre femeile din familia mea, de care nu contenesc să mă minunez: de bunica mea maternă, o femeie simplă de la țară, alături de care mi-am petrecut cea mai mare parte a copilariei și care fără să vrea a eclipsat imaginea propriei mele mame; mai târziu, cind am aflat despre conceptul de matriarhat, prima imagine a fost cea a bunicii, pentru că ea reprezenta perfect ideea – mamă de mulți copii, bunică pentru ceva mai puțini nepoți, un excelent pedagog fără diplomă – pe mine și pe verișorii mei ne-a învățat să scriem și sa citim de la 3-4 ani, în joacă – o persoana foarte activă si prezenta in comunitatea ei, generoasă, înțeleapta, discretă și eficientă – ea a fost icoana copilăriei mele. O redescopăr la maturitate, mă uit cu drag la puținele poze pe care le am cu ea, ma fascineaza mai ales cele din tinerețea ei, despre care nu prea voia să vorbească. Nu-i de mirare că fiicele ei, mama și mătușile mele, continuă sa-i transmita calitățile. Ele mă-nvață lecția iubirii necondiționate, a grijii și sprijinului afectiv pe care mi le transmit de la distanță – sute ori mii de kilometri. Le simt gândurile bune, duioșia, blândețea, discreția de înger păzitor. În rarele momente când le întâlnesc, le urmăresc pe furiș ridurile, tabieturile, defectele și am imaginea mea când voi fi la vârsta lor. Am avut privilegiul să cresc într-o familie care, deși profund tradițională, pretuieste femeia, fapt care m-a ajutat peste ani să mă simt bine cu feminitatea mea. Am simțit puternic acest lucru atunci când am iesit din coconul părintesc și m-am trezit într-o lume nouă, cu stereotipuri tradiționale, sexiste. Nu le-am înțeles niciodată; si acum mă revoltă concepțiile acelor mame care le spun fetelor lor “mai bine te nășteai băiat, ca tare greu o sa-ti fie in viață” sau mamelor “de băieți” care consideră că masculinitatea este premiza reușitei garantate în viață. Ambele categorii de mame nu înțeleg cât de negativ își programează odraslele pentru viață. Asadar, încă o dată am să le multumesc femeilor din familia mea pentru faptul ca mi-au “prezentat” condiția femeii în sensuri profund pozitive.

Până aici nimic deosebit; sunt convinsă ca pentru majoritatea oamenilor, lumea începe cu mama, bunica și alte rude de sânge – și e cumva în firea lucrurilor să fie așa.

Femeile-mentor

 Au urmat apoi anii de școală, mulți, cu multe chipuri feminine, dar nu le pot uita pe “doamnele” mele profesoare – prima, profesoara de română, din gimnaziu – un model de feminitate, rafinament, profesionalism, un formator de spirite care nu avea nimic in comun cu “programa” de studiu și tiparele rigide ale sistemului educațional de atunci, a doua – profesoara de franceză, pe care o știu doar de mai puțini ani, un om special care îmi dovedește că vârsta spiritului nu are nici o legatură cu cea biologică, o persoană cu un tonus proaspăt, optimist, de om înțelept cu mirări de copil. Mă uit la ea și știu că așa aș vrea si eu să fiu când voi ajunge vârsta pensionării. Ca ea și ca minunata Uca Marinescu, exploratoarea care la vârsta pensiei a descoperit bucuria de traversa lumea în lung și-n lat, de a face ocolul Pământului la 70 de ani și de a-și face mereu planuri de călătorie.

Comunitatea femeilor Avantaje

O altfel de profesoară, de data asta pe filiera directă cu specificul profesiei mele, e jurnalista Tita Chiper – și stiu cu siguranță că ea e un cap de listă pentru toți cei care au avut privilegiul să o cunoască. Nu știu cum aș putea să rezum în cuvinte senzația pe care o aveam în preajma ei  – asta pentru ca era o lumină, iar lumina există pur și simplu, fără epitete care să o descrie. Era, precum titlul cărții ei de interviuri, “o lumină (v)orbitoare”. Nu știu cuvinte mai potrivite să descriu starea de spirit pe care o crea în jurul ei. La fel și cea care m-a învățat principiile feminismului corect și foarte necesar în România – Mihaela Miroiu.

Și toate protagonistele reportajelor, interviurilor care s-au adunat în peste 20 de ani în paginile revistei Avantaje – femei care transformă obișnuitul în remarcabil. Celebrități și persoane publice implicate în activități caritabile, dar și eroine anonime care au reușit să facă din lumea în care trăim una mai bună. Femei obişnuite cu poveşti neobişnuite. Pentru a încuraja femeile sa lupte împotriva nedreptăţilor cu care se întâlnesc in viaţa de zi cu zi. Ele alcătuiesc comunitatea femeilor puternice, a femeilor curajoase care nu acceptă verdictul „nu se mai poate face nimic!” Sunt femei care îşi transformă impasul sau tragedia personală într-o șansă de a schimba în bine viața celor care trec prin situații similare.

Care își sublimează toată suferița în ceva pozitiv, care poate face lumină în viaţa celor care trăiesc aceleaşi încercări, care traversează acelaşi zbucium. Femei care, ajunse într-o situaţie-limită, îşi descoperă şi activează nişte resurse pe care nici nu şi le bănuiau. La voi mă gândesc în mod special, Eleonora Pokola, autoarea primului testimonial de violență domestică din România, și Liliana Nechita, autoarea primului testimonial despre exodul mamelor. Și la toate femeile de ispravă pe care le-am premiat de-a lungul a 19 ediții de Gala Premiilor Femeia Anului – sunt peste 200!

Și ar mai fi un gând bun pe care-l datorez unor femei pe care le-am cunoscut prin intermediul revistei – Lilia Mîndru, Monica Radu, Marta Bencze, Maria Constantin, Ecaterina Ani Jager, suflete alese în trupuri cu dizabilități imobilizate in scaunul cu rotile, persoane care se luptă să trăiasca decent și frumos într-o lume potrivnică, meschină, față de care au totuși puterea să o înțeleagă și să nu o judece. Femeile astea sunt îngeri. De la ele am învățat mai multe decât toate cărțile de dezvoltare personală citite până acum.

Femeile cărților mele

Apoi mai sunt femeile “din cărți” – personaje ori autori. Fiecare vârstă și-a avut idolul ei, unele imagini deja s-au estompat, pe alții i-am îngropat de mult. Două imagini revin însă puternic: cea a artistei Lena Constante, pe care am descoperit-o mai ales din cele două carți ale sale “Evadarea tăcută” și “Evadarea imposibilă”, vorbind despre universul concentraționar din anii ’50-‘60, și, într-un alt registru, hagiografic, cea a Sfintei Maria Egipteanca. Citindu-i biografia în “Viețile sfinților” am fost uimită de destinul ei, de capacitatea unică de a-și depăși firea – mi se pare o virtute ieșită din comun. De ce spun asta? Pentru că e mult mai simplu când oamenii se nasc blânzi, buni, generoși și reușesc să se mențina astfel, pentru că asta le e firea. Dar ce face un om ajuns în abisul neputinței și păcatelor sale? Cât de prețioasă e revenirea lui, de câtă forță și voință supraomenească are nevoie pentru a reuși să-și învingă firea, să-și depășească condiția? Asta mi se pare o virtute cu totul specială. Asceza sfintei Maria Egipteanca ar trebui să fie studiata la toate cursurile de optimizare umană. Sau pur și simplu să i se citească biografia – e răscolitoare.

Și ultima, dar deloc în ultimul rând, trebuie să o amintesc pe cea la care am și eu o contribuție efectivă – fiica mea, Isidora, care de 10 ani mi-a încredințat cea mai grea și frumoasă misiune – cea de mamă. Și care, împreună cu fratele ei, Victor, îmi furnizează cele mai dure, dar și înduioșătoare lecții de viață.

Pe toate vă cuprind și vă mulțumesc că mi-ați îmbogățit viața!

Foto: 123rf.com

Citește și:

Când ești mamă ești divină, nu de vină

Zi liberă de 8 martie? Cum petrec vecinii noștri de peste Prut de Ziua Femeii

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse