Fiecare temă pe care Aurora Liiceanu alege să o așeze sub lupa psihologiei ni se potrivește fiecăreia dintre noi și de aici atracția firească de a citi puțin și despre tine. O ocazie de a fi în centrul atenției. De a fi vedetă. Volumul „Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat' se apleacă ceva mai mult asupra acestei nevoi de atenție care, se pare, a ajuns la exacerbare în contemporan.
Spuneți chiar la începutul cărții că astăzi dorința de anonimat este mai greu de înțeles ca oricând. Să fie această goană după celebritate noua boală modernă și cum se explică apariția ei?
Goana după celebritate este într-adevăr o boală modernă. De fapt, ea are la bază lipsa de simetrie între interioritate și exterioritate, adică între ceea ce este intim, personal și ceea ce este exprimat în exterior. Psihanalistul francez Jacques Lacan a făcut distincția între intimitate și extimitate. Din păcate distincția lui nu este prea folosită. În schimb, vorbele lui Andy Warhol – „Orice individ obișnuit are nevoie de 15 minute de celebritate – sunt deja frecvent citate. Alți sociologi amintesc de eroizarea anonimului și de rolul mediei în inducerea și promovarea acestei dorințe. Expresia „fii eroul nostru' este deja frecvent folosită pentru a încuraja concursurile de tot felul, ajutând persoane anonime să devină măcar efemer celebre. Unul dintre cei mai cunoscuți paparazzo internaționali a afirmat că el poate face o celebritate dintr-un nimeni. Astăzi, frontierele tradiționale cum e cea între viața privată și cea publică au devenit fluide.
Ați ales să ilustrați una dintre fațetele celebrității prin povestea actriței Greta Garbo, ceea care și-a hrănit mitul chiar fugind de celebritate atunci când, la 36 de ani, a hotărât să se retragă din lumea filmului. Ce v-a impresionat cel mai mult din biografia Gretei Garbo? Ceva din ceea ce ați descoperit în urma documentării pentru carte?
Cred că m-a impresionat ambivalența ei din perspectivă psihologică. Își dorea să fie celebră, dar își apăra intimitatea. Ori, când devii celebru plătești prin expunere publică excesivă pentru a răspunde curiozității publicului. Ea n-a înțeles acest lucru.
Delectați mereu publicul cu volume care ne pun pe gânduri și care par stârnite de o scânteie: un eveniment, o personalitate, o alăturare de idei. Dar care este geneza cărților dumneavoastră mai ales a acestei recente cărți – „Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat'?
Poate că citind mult se sedimentează unele realități și atunci simți nevoia să-ți faci ordine în cunoștințe. Astfel, se conturează o idee despre o carte. Cred că eu sunt primul beneficiar al cărților mele.
Vorbiți despre disocierea dintre imaginea publică și cea privată. Cum balansați dumneavoastră viața personală și activitatea profesională care vă solicită o anumită expunere, iată, ca și acest interviu?
Bună întrebare! În primul rând, nu mi-am dorit niciodată celebritatea de care vorbeam, sunt conservatoare în sensul că păzesc cu atenție frontiera de care am amintit. Detest confidențialitatea fără control, dar o accept în situații profesionale, ca psihoterapia. Un mare scriitor pakistano-englez, bun psiholog, spunea, amintind de psihoterapie, că la psihoterapie iese străinul din individ. Toți avem un străin în noi. Media nu caută străinul, ci pojghița de la exteriorul persoanei, persoana fiind de fapt goală, fără profunzimi. Mai trist este faptul că mulți oameni ajunși celebri își împing copiii către celebritate, nu e prea mare nevoie să fie fugăriți de paparazzi. Eu nu-mi târăsc fiul după mine în situații publice și nici nu mă fotografiez cu el cum fac atâtea persoane publice astăzi, nu numai la noi.
Care este diferența dintre celebritate în epoca Garbo, de exemplu, și celebritatea perioadei contemporane? Ce mai înseamnă celebritatea astăzi, în era rețelelor sociale, când poți ajunge faimos în urma unui filmuleț postat pe YouTube?
Este adevărat că în epoca Garbo a apărut și filmul sonor, revistele erau foarte citite, fotografiile mici sau mari erau și ele foarte căutate, fie în reviste fie pentru colecționari, dar nici vorbă de televizor și de rețelele sociale de astăzi. Timpul a fost ca o sită, unii actori au rămas în istorie, alții mai apar din când în când ca amintiri. Celebritatea în condițiile tehnologiilor comunicării de astăzi este efemeră în aproape toate cazurile. De aceea cei așa-ziși celebri „momentan' exploatează cât pot prezentul, poate știu că în viitor îi va spulbera timpul, care este astăzi mai aprig. Se va alege praful de Loredana, Andra, Smiley, Fuego etc. Astăzi este mult mai greu să rămâi celebru, este o concurență diferită de cea a trecutului. Și totuși există Nuriev, Edith Piaf, Pavarotti etc. Ei sunt lampă, restul sunt fluturi care vin către lampă, dar fug sau mor.
Oamenii par că își doresc celebritate, dar apoi, așa cum explicați și în carte, de multe ori recurg la diverse strategii de „supraviețuire' sau de gestionare a acestei celebrități: dependența de diverse substanțe, cheltuieli extravagante, relații caudate. Nu este psihicul uman făcut pentru celebritate?
Cred că există o diferență între celebritatea bruscă și cea care se coace în timp. Cred că timpul ordonează totul. Cred că a păstra celebritatea, a fi mereu persoană publică, de succes, este ceva greu de gestionat. Ca și celebritatea bruscă, a rămâne în atenția publicului, a dezvolta o dependență față de interesul publicului te face să ai căderi. Multe celebrități inventează ceva în biografia lor sau fac confidențe jenante, iau droguri, fac tratamente de dezalcoolizare, etc. Eminem a afirmat că celebritatea l-a năucit, l-a destabilizat emoțional.
A schimbat pandemia modul în care ne raportăm la celebritate după perioada asta în care nu a existat public, niciun fel de apropiere, doar comunicarea online cu orice gen de idol?
Fără îndoială că celebritățile acestea efemere au intrat în criză de pierdere a atenției publicului și, direct sau indirect, de golirea buzunarelor. Poate par cinică, deși recunosc interesul celebrităților față de public și succes, dar discret și mai pe față au amintit și de pierderile financiare. Când Sofia Vicoveanca a mărturisit că a avut doar un concert în cinci luni, dacă îmi amintesc bine, sigur s-a gândit și la bani, deși nu a avut curajul s-o spună. Imposibilitatea de a se afișa public, de a-și expune un fizic bine exprimat, toaletele, folosirea doar a spațiului locuinței pentru a trimite poze sau imagini de la piscine a creat situații neașteptate pentru celebritățile noastre. Inconfort și frustrări.
Există o apetență mai mare acum din partea publicului pentru cărțile de psihologie și pentru acest domeniu în general, cum priviți această tendință?
Bine venită. Oricum, succesul cărților de dezvoltare personală, de privire introspectivă asupra propriei persoane este o tendință bună și o bucurie pentru psihologi.
Material realizat de Andreea Chebac
foto: Arhiva Personală
Citeste și: