Dr. Anca Vereanu: “Eu nu sunt stomatologul acela care face dinții albi ca faianța și care nu se potrivesc cu fizionomia feței”

Dr. Anca Vereanu: “Eu nu sunt stomatologul acela care face dinții albi ca faianța și care nu se potrivesc cu fizionomia feței”

Se zice că, dacă vrei să ştii cum a fost viaţa unui om, e de ajuns să-i priveşti mâinile. Doctoriţa Anca Vereanu are mâini elegante, de o delicateţe specială, muncite dar pline de viaţă. Degetele subţiri şi neliniştite au o fineţe croită în linii cizelate, parcă stând mereu să râdă fericite. De fapt, acum îmi dau
seama, mâinile Ancăi arată ca două mici opere de artă. Aşa cum este şi viaţa ei. Viaţa unei ,,sculptoriţe de zâmbete'.

Prima impresie este decisivă: o femeie distinsă şi dezinvoltă cu un surâs larg şi deschis. Nu pare defel să fi împlinit anii pe care ştiam că îi are, dar totul la ea, de la vorbele sensibile la privirea uşor cercetătoare dar plină de luminiţe de zâmbet, atrage şi fascinează.

Despre viața ei vorbește fără ascunzișurile din spatele cuvintelor frumoase, fără floricelele roz ale unui optimism silit care umbrește numele lucrurilor: „Am fost un copil cu o energie debordantă, eram o zvârlugă. Știu toate jocurile din acele vremuri. Am copilărit în București într-un cartier plin de copii. Îmi aduc aminte că la orice oră ieșeai afară erau cel puțin 10 copii cu care să te joci, era o zarvă generală și-un vacarm de nedescris, dar asta era esența copilăriei. Iar apoi când am împlinit 14 ani, după ce-am intrat la liceu în Cantemir, părinții mei au luat hotărârea să ne mutăm în Cotroceni, în casa bunicilor mei. În liceu, la Dimitrie Cantemir, chiuleam în parcul Ioanid cu cei de la Zoia și cu cei de la Goethe. Eram o gașcă imensă, nici nu e de mirare că acum am prieteni prin tot Bucureștiul. Vicii? Nu știu, nu fumam în liceu și n-am fumat niciodată. Pentru mine fumatul a fost unul din criteriile de alegere al partenerului de viață'. Până să o cunosc, aveam impresia că voi da de un medic inaccesibil şi îmi spuneam că mă va timora fără nicio discuție. Am descoperit apoi, uimită, că Anca Vereanu este o originală din cap până în picioare, veselă, deschisă şi, de fapt, o romantică, ascunsă în spatele unui fel de pragmatism debordând de inteligenţă. În plus, ascultând-o, mi-am dat seama imediat de ce a ales chirurgia orală: pentru melanjul unic pe care l-a creat între aplecarea pentru detaliu și dragostea de oameni. Aici te cucerește definitiv și fără scăpare…

Un medic cu suflet de artist
„În copilărie mă vedeam actriță. Voiam să dau la Teatru, dar tatăl meu, un inginer cercetător, serios și pragmatic nici n-a vrut să audă, s-a opus foarte tare. Evident, în final tata a avut dreptate, când ești tânăr ești ca un atom în atmosferă, pivotezi în toate direcțiile și când cineva îți impune ceva sau e foarte ferm împotrivă, te răzvrătești. Eu l-am ascultat pe tata într-un final, aveam și am un respect anume pentru părinți. Tata a fost cel care a intuit faptul că aveam o manualitate foarte bună, tot ce făceam îmi ieșea, aveam îndemânare. Mi-a spus: o să devii medic…'
Apoi Anca a învăţat ani lungi pentru a-i putea învăţa pe alţii, a format câteva promoţii de doctori, a scris cursuri pentru ei şi a lucrat în picioare, la scaun', cum se spune în limbajul stomatologilor. Între timp a găsit puterea devină şi cadru universitar – cu studenţi, cursuri, examene şi doctorate la bază – dar şi mamă şi soţie, şi să îşi realizeze visul, de a ajunge în topul unei specialități medicale extraordinar de dificile: „Nu prea mă împac cu termenul acesta de excelență într-un anumit domeniu. Clinica mea nu e comercială. Eu cred că în domeniul medical se face uz de acest cuvânt, excelență, mai ales când ți-l atribui singur. Există clinici money-oriented, comerciale, așa cum există profesioniști care lucrează în micile lor oaze de cabinete de unde conduc o activitate medicală de calitate. Eu prefer să fiu un boutique.

Clinica dr. Anca Vereanu
Am fost prima clinică din București care s-a numit după numele medicului responsabil. În 2010 când am deschis clinica eram singura pe piață cu numele personal și nu cu un nume generic. Asta înseamnă că mi-am luat responsabili-tatea în fața pacienților ca garant al calității și profesionalismului. Și dacă am învățat ceva din logistica muncii într-un spital, 15 ani la Spitalul Militar m-au învățat disciplina, munca în echipă, managementul pacienților grei și, nu în ultimul rând, interdisciplinaritatea. Viziunea unui plan de tratament complex orientat către nevoile pacientului. Am o echipă medicală care discută despre fiecare pacient. Ca un raport de gardă, dar în privat.'

Nu s-ar mai întoarce însă, spune ferm, aproape drastic, în sistemul de stat: „Nu m-aș întoarce în nicio condiție. Sunt foarte realistă, nu ai cum să ai la stat condițiile din clinica mea. Statul mai are foarte mult timp de parcurs pentru a putea să asigure niște condiții ridicate, mai ales la nivelul la care am ajuns eu cu clinica dr. Vereanu. De altfel cred că statul nu trebuie să rezolve chestiunile de nișă pe care le fac eu în cabinet. Spitalul de stat trebuie să asigure patologiile, urgențele… Între mine și spitalul de Stat lucrurile sunt clare. Am lucrat ani buni la Spitalul Militar dar nu m-aș întoarce acolo sub nicio formă. Am un istoric anevoios și greu de povestit. Eu acum sunt într-o poziție privilegiată de unde văd lumea dintr-un anume unghi, dacă m-aș întoarce ar însemna să cobor… și de ce-aș face asta?'

Vocație de dascăl
Gândul de a îmbina cariera universitară cu practica stomatologică, directă, de zi cu zi, însă ridicată la nivelul unei clinici utilate occidental a fost și a rămas ca o supapă pentru perfecţionismul pe care îl poartă în suflet: „La catedră aș reveni. Acolo e altceva… am plecat din Universitate după ce am predat 21 de ani la Clinica de Implantologie Orală, acolo este singurul loc unde m-aș întoarce, la studenți. Iubesc generația tânără și mi-a plăcut foarte mult cariera didactică. Probabil că nu întâmplător fac și o emisiune de medicină, la Vorbește Lumea pe PROTV, este rubrica de sănătate. Se pare că da, „trec sticla', așa mi s-a spus. Sunt un om bun de televiziune, da, pentru că, la fel ca la catedră, transmit și sunt convingătoare. Apoi, eu sunt un om foarte liber, nu gândesc în clișee, și în plus, experiența mea de viață își spune cuvântul'.

Stomatologul – arhitect al fizionomiei faciale
O întreb cum e să fii medicul stomatolog al vedetelor dar căutat și de nevedete' și surâde larg, cu ochii puţin mijiţi: „Vedetele nu vor nimic în plus din ce vrea un om normal… doar că la ele se vede, sunt discutate și fotografiate. Omul, oricine ar fi el, când vine la dentist vrea dinți frumoși. Eu nu sunt stomatologul acela care face dinții albi ca faianța și care nu se potrivesc cu fizionomia feței. Pacienții mei sunt pacienții pe care eu îi merit. Cei care vor dinții aceia albi nu vin la mine. În ziua de azi un dentist trebuie să ai aibă cunoștințe temeinice de arhitectură facială, nu trebuie să facă dinți la ordin, după cum le cer pacienții. Eu le vorbesc pacienților mei despre culoarea mucoaselor iar dinții trebuie raportați la culoarea buzelor. Unei femei cu o nuanță a pielii închisă nu-i faci dinții exagerat de albi, rezultatul va fi bizar, nefiresc. Eu le întreb pe pacientele mele cum se machiază, ce nuanță de fond de ten folosesc, dacă se bronzează excesiv vara, dacă folosesc ruj roșu aprins. Eu le creez un tablou și pe el lucrez'.

Frumusețe vs. Atitudine
Mulți i-au comentat ascensiunea pe diverse tonuri. A fost pe rând, admirată, invidiată, criticată, contestată, aplaudată, dar ea, decisă şi talentată, îşi vede de drumul său: „Toată viața mea am fost îndreptată spre lumină și am privit cu optimism orice situație, oricât de dificilă a fost, am știut să râd din tot sufletul, să creez singură situații fericite, m-am bazat doar pe mine și nu am așteptat de la nimeni, nimic. Frumusețea mea fost mereu flancată de o atitudine pe măsură. O femeie care e doar frumoasă și atât, nu-ți trebuie… Bărbații sunt atrași iremediabil de personalitatea femeilor. Nu vi s-a întâmplat să cunoașteți o persoană care nu excelează la capitolul frumusețe exterioară dar cu timpul, pe măsură ce-o descoperiți să vi se pară fascinantă? Eu cred că ne place ceea ce vedem dar iubim ceea ce cunoaștem… Energia și potrivirea temperamentală sunt mai importante decât aspectul fizic. Aspectul fizic se poate retușa, personalitatea, nu. Frumusețea este ultimul argument pe lista mea pentru a alege o persoană'.

Tratamente high class
Anii de cabinet i-au creat și un soi de psihologie a perfecțiunii: „Știți câte finețuri psihologice am deprins de-a lungul anilor în cabinet lucrând cu oamenii? Mie, acum, când îmi intră un pacient în cabinet eu îl pot evalua și psihologic. Știu ce trebuie să-i propun, ce plan de tratament să-i fac. Dincolo de plombe și coroane, noi facem tratamente stomatologice care au ajuns la un alt nivel. Vorbim deja de altă ligă. Eu și echipa mea de la clinică vorbim de estetica feței sau, dacă vreți, arhitectură facială. Pacientul când vine la noi trebuie să primească ce i se potrivește nu ce știu eu să fac… Sunt tehnicieni care fac doar dinți dreptunghiulari, dar aceștia nu se potrivesc tuturor! Aceste detalii sunt importante pentru mine. Eu nu fac „niște dinți' eu creez un echilibru estetic al fizionomiei'.

Greu de gestionat dar fascinantă
Ancăi i-au trebuit curaj, mult curaj, știință şi încăpăţânare, dar a reuşit să rămână ea însăşi, originală sută la sută: „Viața m-a învățat toate dedesubturile și finețurile. Nu mai pierd timp în încercarea de a fi placul tuturor. Nu am nevoie să mai conving pe nimeni. Dacă ai fler să intuiești profesionistul din mine, e norocul tău, dacă nu, nu. Cam așa funcționez. Nu sunt o femeie ușor de gestionat. Sunt demanding…'. Aici, îi seamănă – crede, speră de fapt, doctorița Vereanu – și cele două fete ale ei: „Ines, cea mare, are 23 de ani și este anul V la Stomatologie, Sonia are 15 ani și este la British School. Voia să facă Arte dar, recent s-a răzgândit și a cotit-o spre business. Mie îmi convine… e încă mică și are timp să înțeleagă că în viață nu trebuie să te împiedici de nimic, fie el și-un dascăl nepriceput. Trebuie să mergi pe drumul tău'.
A trecut şi prin momente grele, când s-a lovit de răutatea, de invidia şi de meschinăria oamenilor, dar le-a depășit şi poate nu e întâmplător că a reuşit să realizeze ceva important pentru sănătatea oamenilor. Toate acestea însă, nu au fost lucruri uşoare. Nici lupta cu inerţia celorlaţi, nici tracasările ori nereuşitele, căci au fost şi din acelea, nici durerea, nervii întinși şi dezamăgirile vieții sale, nu au fost lucruri uşoare: „Vedeți… sunt pe lumea asta oameni care au fost ajutați, ținuți în palmă și duși cu destinul înainte acolo unde s-a vrut, dar asta nu înseamnă că au performat, doar pentru că au fost ajutați. Faptul că eu am performat și că am avut un traseu ascendent se datorează și ambiției mele dar și greutăților multe, așa cum spuneți. Am avut multe «plăți». Nimic nu vine de la sine. Probabil de-asta fac totul cu atâta pasiune. Și după ce-am urcat pe jos și-atât de anevoios muntele ăsta al propriului meu destin, acum parcă, de sus, admir mai cu sete peisajul'.

Chirurgul cu spirit de artist
Nu i-a fost simplu să ajungă aici. Şi de fapt, extrem de puţine lucruri sunt simple în lumea medicală. Puţini înţeleg că într-o clinică stomatologică nu se îngrijeşte numai sănătatea dinţilor ci şi frumuseţea. Se păstrează naturaleţea zâmbetului, care este farmecul desăvârşit al unui om și asta chiar este o formă de artă, dar: „Din păcate oamenii nu vin la timp la medicul stomatolog. Amână… iar această amânare a tratamentelor protetice, a lipsurilor din gură, vine după sine cu modificări care sunt greu de gestionat. Românii nu dau importanța pe care ar trebui s-o atribuie stomatologului. Din păcate, pentru că nu există niciun fel de susținere de la sistemul de asigurări, românii nu trec vizita la stomatolog pe lista priorităților. Eu sunt un medic cu o tehnologie foarte actuală, lucrez foarte mult pe sfera digitală, mă implic personal în designul fațetelor'. E greu, recunoaște și Anca Vereanu, să dai o reţetă, concretă a succesului unui vis, aşa cum este cel al succesului clinicii sale. Nu poți spune pur și simplu: iei un spaţiu, îl faci frumos, aduci aparatură, angajezi specialişti, personal, faci un program, îl afişezi pe uşă şi gata, eşti şef de clinică. Intră acolo mulțime de detalii care ție, pacient, nici nu-ți trec prin minte. De la conexiunile cu laboratorul, la acoperirea tuturor specialităţilor, şi chirurgie şi ortodonţie şi protetică, de la adresabilitate la costuri, materiale și tehnologii. Totul trebuie gândit şi verificat. Şi asta nu o dată. De zeci de ori, la fiecare element din proiect în parte. Aproape inginerie: „Ca manager sunt unul foarte demanding… Și cu toate astea sunt cea mai bună prietenă cu toată echipă, dar am pretenții foarte mari. Sunt foarte aplecată către detalii, de la cum se vorbește cu pacientul până la calitatea fără cusur a actului medical. Este foarte greu să păstrezi un standard înalt într-o lume în care nu mai contează calitatea ci doar aparența. Din păcate trăim într-o lume a aparențelor…'

Mai presus de orice
Nu-mi e teamă de anii care au trecut, de ceea ce se cheamă «pragul ridurilor», cel greu de depășit psihic. Cred că teama aceasta vine din conștientizarea faptului că nu mai ai atâtea posibilități. Se împuținează alegerile, aici este marea temere. Dar dacă te gândești că fiecare etapă de viață vine cu alegerile ei și că tu odată cu trecerea anilor ești mai puternică și știi mai bine ce vrei, eu cred că abia atunci realizezi că ești mult mai bine decât erai în urmă cu 10 ani. Eu acum, la 52 de ani sunt mai presus de ridurile mele. Am ajuns la un apogeu de carieră pentru care am muncit și-am învățat enorm, văd cu satisfacție ce iese din mâinile mele, văd chipul pacienților mulțumiți, văd cât de mult am evoluat profesional, fac altceva decât făceam acum 10 ani. De ce-aș vrea să mă întorc în urmă cu 10 ani?'. Știe, da, că e extrem de dificil să împaci amestecul de visuri, cerinţe, obligații şi aşteptări şi să faci toate astea la nivel de excelență, la limita de sus a profesionalismului. Dar când realizezi că ai reușit, e superb.

În loc de concluzie…
Sunt puţini cei care pot să dea o definiţie fericirii. Nu există unitate de măsură pentru aşa ceva. Dar pentru doctorul chirurg Anca Vereanu, „şefa' unuia dintre cele mai titrate „laboratoare de zâmbete' din Capitală, fericirea are un nume simplu. Se cheamă dragoste. De performanţă, de profesionalism, de familie, de meseria ei dăruită unei sănătăți a frumosului. Şi se mai cheamă cumva: vocație.

Material realizat cu sprijinul Clinicii dr. Anca Vereanu

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Interviurile Avantaje