DOSAR SPECIAL Terapii neconvenționale: Vindecarea prin puterea minții
V-ați gândit vreodată că puteți scăpa de orice afecțiune, de gândurile negative și de orice obstacol, doar cu puterea minții? Deși pare greu de crezut, acest lucru poate fi posibil.
Mai exact, este vorba despre o modalitate care combină știința și conștiința pentru a identifica și elibera instantaneu blocajele și traumele din mintea noastră. O terapie simplă, dar uimitoare, care te învață cum să te autovindeci.
Nu suntem simple ființe fizice alcătuite din materie, ci sisteme de energie. Suntem formațiuni de vortexuri cu posibilități infinite. Fizica cuantică ne arată că nu suntem doar corpuri alcătuite din particule minuscule de materie.
Apariția bolilor, determinată de gânduri
Suntem matrici, constituite din probabilități, care se schimbă de la un moment la altul. Orice gând pozitiv pe care îl avem atrage binele, iar opusul acestei stări aduce cu sine o realitate fizică mai puțin plăcută. Gândurile rigide au
un impact asupra vieții de zi cu zi și se pot manifesta fizic prin stări emoționale precum irascibilitate, stres, fobii sau dependențe, factori cheie care conduc la declanșarea unor boli în organism.
„Bolile nu sunt decât dezechilibre ale stării noastre fizice și psihice, care ne fac vulnerabili la diverși factori patogeni. Boala apare în minte și se poate vindeca tot prin minte. Factorul genetic intervine în proporție de doar 5-10 %. Restul bolilor apar în funcție de cum gândim, acționăm sau ne alimentăm.
Ura e cancerul ființei. Excesul de cortizon și de adrenalină generat de resentimentele noastre duce la distrugerea masivă de celule nervoase, hipertensiune arterială și alte consecințe soldate în final cu accidente cardiovasculare și cerebrale, cu boli neurodegenerative, precum boala Alzheimer și altele„, spune prof. Constantin Dulcan.
Designul ființei umane
Există cinci frecvențe majore în creierul uman: Gamma, Beta, Alpha, Theta și Delta. Aceste unde cerebrale sunt folosite în același timp, dar în funcție de situație, o frecvență e întotdeauna dominantă. Cercetătorii au descoperit că frecvența creierului Theta e unda creierului care are acces la vindecări instantanee, poate atenua stresul, sporește gândirea creativă, reduce durerea și îmbunătățește claritatea mentală.
Theta e o stare naturală a creierului. O putem avea atunci când suntem profund relaxați, seara înainte de culcare, când visăm sau în primele clipe ale dimineții când ne trezim. În momentul în care creierul uman e în frecvența theta sau alpha, energiile sunt folosite de corp pentru regenerare și videcare interioară. Însă cum putem activa această stare în mod conștient?
Vindecarea prin puterea minții
Mintea are o forță extraordinar de mare asupra oricărui aspect al funcțiilor corpului, până la cea mai mică moleculă și la cel mai mic atom. S-a descoperit că fiecare atom și celulă din corp sunt influențate de natura convingerilor interioare ale pacientului. Lissa Rankin, medic și autoare a cărții Vindecarea cu ajutorul minții, oferă un mic exercițiu care stimulează regenerarea corpului.
„Așază-te în pat pe spate, cu mâinile pe lângă corp, apoi închide ochii și încearcă să te relaxezi. Respiră profund și trage aerul în abdomen. Concentrează-te pe fiecare parte a corpului, frunte, obraji, brațe, până când ajungi la degetul mic de la picioare.
Repetă mental: sunt o persoană sănătoasă, tânără și echilibrată. În timp ce repeți, imaginează-ți un ecran ca la cinematograf, pe care apare întregul tău corp. Vizualizează toate procesele prin care corpul se vindecă, întinerește și se reechilibrează. Încearcă să-ți imaginezi și să simți fiecare mișcare pozitivă din organismul tău„.
Puterea gândurilor
Oamenii de știință au dezvăluit că genele nu ne controlează biologia. În schimb, ADN-ul este controlat de semnale
din afara celulei, inclusiv de mesajele energetice emanate de gândurile noastre pozitive sau negative. Cu alte cuvinte, boala fizică sau dizabilitatea este prezentă mai întâi la nivel energetic, ca rezultat direct al amintirilor și stării noastre emoționale.
Așadar, noi ne creem realitatea!
Citeste si
DOSAR SPECIAL Terapii neconvenționale: Terapia prin râs reduce tensiunea nervoasă și elimină stresul
DOSAR SPECIAL Terapii neconvenționale: Terapia asistată de animale, cea mai blândă terapie
Autor: Ruxandra Hăbeanu
Foto: shutterstock, arhiva personală