Dinner with the Doctor!

Cristina Bâtlan este adepta unui stil de viață sănătos, bazat pe o dietă din plante și cereale integrale neprocesate și, desigur, pe sport.

Remarcând interesul românilor pentru stilul de viață sănătos, Cristina împreună cu Integrative Life și partenerii lor organizează un eveniment de lifestyle educativ, la care va fi invitat medicul american Michael Hollie, inițiator al programului “Dinner with the Doctor” în SUA și unul dintre consilierii medicali ai documentarului Eating you alive.

Evenimentul își propune să-i ajute pe oameni să conștientizeze faptul că obiceiurile alimentare și stilul de viață sunt strâns legate de starea de sănătate. Dr.Hollie va discuta cu publicul prezent în sală despre legătura dintre  alimentație și stilul de viață în prevenția și tratarea bolilor grave ale societății moderne: bolile cardio-vasculare, cancerul, diabetul și obezitatea.

Conferințele vor avea loc în zilele de 2, 3 și 4 mai, la orele 18.30, la Clubul Diplomatic București. Pentru fiecare seară au fost alese câte două teme de discuţie, iar participanţii vor putea pune întrebări și vor putea afla cum se prepară mâncarea sănătoasă, cum se îmbină ingredientele organice.

Miercuri 2 mai, ora 18.30: “Bolile de inimă – Sunt medicamentele singura soluție?”

În România, principala cauză de deces este reprezentată de bolile cardiovasculare. În multe cazuri, bolile de inimă pot fi ameliorate prin schimbări ale dietei și ale stilului de viată. Dr Hollis va prezenta câteva dintre soluțiile care pot diminua tensiunea arterială, nivelul colesterolului și pot reduce riscul de infarct miocardic.

Joi, 3 mai ora 18.30:  “Prevenirea și combaterea cancerului”

Statisticile apreciază că una din 6 persoane va dezvolta cancer pe parcursul vieții. Stilul de viață sănătos și o dietă alimentară corectă ajută la prevenirea, încetinirea evoluției bolii și chiar la combaterea ei.

Vineri, 4 mai ora 18.30:  “Diabetul și obezitatea au doar cauze genetice?”

În lume numărul persoanelor obeze și al celor diagnosticate cu diabet zaharat tip 2 crește alarmant. Există soluții de prevenire și chiar de vindecare a diabetului de tip 2? Se poate ajunge la greutatea ideală care poate fi menținută fără dietă? Dr Michael Hollie va răspunde acestor întrebări și te va ajuta să începi un stil de viață care îți va revoluționa sănătatea și viitorul.

Intrarea la fiecare conferință se face pe bază de bilet. Prețul este de 188-235 ron/pers în funcție de tipul de bilet ales. Vânzarea se face pe website-ul asociației  www.integrativelife.ro, secțiunea tickets conference și pe www.iabilet.ro .

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sport si sanatate