De ce se usucă mâinile atât de tare iarna?

Te numeri printre persoanele care se confruntă cu pielea uscată, de îndată ce se instalează sezonul rece? Constați că cremele nu par să fie de vreun ajutor? Iată de ce!

Există persoane care au pielea uscată pe tot parcursul anului. În același timp însă există și oameni cărora li se usucă pielea odată cu intrarea în lunile cu temperaturi scăzute. Ce se întâmplă atunci?

Faptul că ți se usucă pielea în această perioadă a anului nu este nimic neobișnuit. Totul are legătură cu nivelul umidității din aer, care scade. Faptul că în exterior aerul este rece și uscat determină ca apa din piele să se evapore mult mai repede. În plus, în zilele cu vânt, acest lucru este și mai evident.

Același lucru se întâmplă cu pielea și în interior, când sistemul de încălzire usucă aerul, ceea ce duce și la uscarea pielii.

În plus, există câteva motive ce țin de obiceiurile noastre zilnice și care duc la neplăcuta uscare a pielii.

Se usucă mâinile din cauza alimentației?

În primul rând, dacă te speri foarte des pe mâini (ceea ce s-a întâmplat cu precădere în ultimii doi ani), acest lucru duce a îndepărtarea uleiurilor naturale ale pielii. În plus, dacă folosești și dezinfectant des, pielea cu siguranță se va simți agresată. Așadar, dacă după desele spălări pe mâini observi că pielea este uscată, caută săpunuri foarte hidratante, care să acopere și nevoile pielii devenite sensibile.

După spălare, folosește întotdeauna o cremă de mâini hidratantă. Iar la culcare, o dată la câteva zile, pune-ți mănuși-măști speciale de hidratare, pe care le găsești în magazinele cosmetice.

O altă cauză a pielii uscate este și lipsa de hidratare a întregului organism. Odată cu trecerea lunilor de vară, corpul nu mai cere atât de multă apă, însă e important să păstrăm obiceiul consumului constant de lichide.

Și, nu în cele din urmă, include în alimentația ta produse cu un conținut ridicat de grăsimi sănătoase, precum Omega-3 și Omega-6.

Citește și: Ce înseamnă spălatul pe dinți corect?

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Sanatate