De ce ni se zbate ochiul? E semn bun, e semn rău sau trebuie să descifrăm un mesaj pe care ni-l dă organismul?

De ce ni se zbate ochiul

De ce ni se zbate ochiul? Dacă e dreptul, e de bine, vom avea o bucurie. Dacă e stângul, e de rău, ne paște un necaz. Cei cărora nu le plac superstițiile rele, spun doar că ai să vezi pe cineva cu care nu te-ai mai văzut de mult. În realitate, este vorba despre un semnal de alrmă dat de organism.

Totuși,  de ce ni se zbate ochiul? Care este mecanismul?

În tradiția populară se spune că ni se zbate ochiul dar, de obicei, este vorba doar despre o pleoapă. Poate să tremure pleoapa inferioară, poate să fie cea superioară. Ce se întâmplă? Oftalmologul Rubén Pascual de la Spitalul San Pedro din Logroño este de părere că acesta este mai degrabă un semn rău. Dar nu în sensul mistic din credința populară, ci într-un sens medical.

Este vorba despre contracții involuntare ale mușchilor care deschid pleoapele. Dr. Pascual ne liniștește într-o privință. „Aceste contracții nu țin de sănătatea ochiului în sine, sau a vederii. În privința asta, nimic rău nu se poate întâmpla”, explică el. „Sunt contracții cu durată de de zecimi de secundă și se repetă de 3-4 ori pe secundă”, adaugă oftalmologul. Totuși, este deranjant. Pot să treacă lungi perioade fără să apară, dar când apar, pot dura și zile la rând, chiar săptămâni.

Majoritatea acestor episoade trec neobservate de ceilalți. Uneori, nici noi, în oglindă, nu le percepem. „Dar dacă, odată cu pleoapa, tremură și mușchii globului ocular, asta se poate resimți la nivelul vederii”, avertizează medicul oftalmolog. „Nu putem fixa privirea, nu putem vedea cu claritate, nu putem urmări un text scris cu viteza obișnuită. Și nu ne dăm seama de ce.”

În termenii medicinei, aceste contracții minuscule se numesc fasciculații musculare. Sunt contracții involuntare ale mușchilor orbiculari, însărcinați cu deschiderea ochiului. De fapt, se contractă alternativ fibre din mușchi, în mod dezordonat și fără un scop anume. Aceste contracții apar spontan și tot spontan dispar. Nu se dă nici un tratament pentru ele.

De ce ni se zbate ochiul și ce trebuie să facem?

Dr. Rubén Pascual explică: „Fasciculațiile mușchilor orbiculari sunt asociate cu stresul și oboseala. De asemenea, pot fi legate de consumul substanțelor stimulatoare, cum sunt cafeaua, băuturile energizante sau unele medicamente. Deci, în afară de faptul că e sâcâitor, este și un semn pe care ni-l dă organismul.”

Dacă începi să devii conștientă de zbaterea pleoapei sau a globului ocular, înseamnă că trebuie să iei măsuri. Iar aceste măsuri vor fi benefice pentru întregul organism.

Va trebui să-ți analizezi programul de somn. Dacă nu dormi 8 ore din 24, înseamnă că ai nevoie de câteva nopți de somn bun. Dacă în ultimul timp ai fost foarte stresată, organizează-te de așa manieră încât să mai elimini din stres. Ia lucrurile pe rând, lămurește situațiile tensionate, ia-ți o vacanță.

Calculează câtă cafea bei pe zi și poate descoperi că ai putea s-o mai reduci. Cât despre băuturile energizante, poți să le elimini complet, pentru că sunt un moft.

Oboseala cronică, stresul și substanțele excitante au efecte mult mai grave decât simpla zbatere a unei pleoape. Întregul sistem nervos are de suferit. Pot apărea dereglări de ritm cardiac și de respirație. Ca să nu mai vorbim de ficat și stomac care suferă din toate cauzele menționate. Uzura inutilă a organelor interne se traduce prin îmbătrânire prematură. În cazurile mai puțin norocoase, pate duce la îmbolnăviri grave.

Deci, ochiul care se zbate are să-ți spună ceva. Nici de rău, nici de bine: este, deocamdată, un avertisment.

Mihaela Serea
Foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate