De ce ai mâinile și picioarele reci?

În lunile friguroase, este firesc ca mâinile și picioarele reci să ți se pară un lucru obișnuit, atunci când tocmai ai intrat într-o încăpere călduroasă. Când acestea însă devin reci fără nici un motiv aparent, iată care ar putea fi motivele.

Ce spun despre sănătatea ta mâinile și picioarele reci?

Mâinile și picioarele reci arată că ai o circulație periferică deficitară. Asupra cauzei acesteia însă doar medicii se pot pronunța. Și asta pentru că sunt multiple cauze, nu doar cele legate de posibile afecțiuni cardiovasculare sau probleme ale vaselor sanguine, așa cum se crede de cele mai multe ori. În unele cazuri, spre exemplu, chiar și tulburările emoționale pot sta la baza acestor reacții ale organismului.

Ceea ce poți face însă este să îți analizezi obiceiurile de zi cu zi și să vezi ce ai putea face astfel încât senzația de răceală să nu mai fie atât de inconfortabilă.

Activitatea fizică

Este esențială pentru ameliorarea stării de sănătate, pentru că, așa cum obișnuim să spunem, „pune sângele în mișcare”. Nu te gândi la ore îndelungate la sala de sport. Dacă nu ești o persoană activă, cu siguranță vei refuza din start această idee. Gândește-te mai degrabă la ajustarea programului tău, astfel încât să mergi puțin mai mult pe jos, să urci mai des scările sau, de ce nu, să dansezi prin casă timp de câteva minute. Orice modalitate de a-ți pune corpul în mișcare este benefică.

Apă caldă, apă rece

Mâinile și picioarele se încălzesc repede dacă le ții sub un jet de apă fierbinte, însă mult mai eficient este să faci băi alternând apa caldă cu rece, pentru a stimula circulația sanguină. După un astfel de moment, aplică o cremă hidratantă și masează bine extremitățile.

Mâinile și picioarele reci? Nu uita de mănuși

Mănușile și încălțămirea impermeabilă sunt absolut obligatorii atunci când te știi cu astfel de probleme. Optează pentru mănuși cu două degete, astfel încât căldura emanată de piele să se mențină cât mai mult timp.

Alimentația

Porția săptămânală de pește nu ar trebui să lipsească. În plus, include alimente bogate în magneziu, precum banane, alune și mere sau apelează la un supliment pe bază de magneziu.

Cătălina Chiricheș
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate