Dana Demetrian, un nume al performanţei

Cum reuşeşte o femeie să rămână în vârful unei cariere ameţitoare și să învingă în lumea performantă, dură şi pragmatică a marii finanțe? Şi care este secretul echilibrului între muncă, viaţa personală și poziţia de lider într-un domeniu de vârf? O femeie aparent obișnuită vorbind despre cariera sa neobișnuită și răspunsurile posibile pentru un drum cu un singur destinatar: succesul.

Mulți îi spun că este o femeie extraordinară, ceea ce poate să sune redundant, pentru unii, şi anacronic ori paradoxal, pentru alţii. Ea însăși crede că orice femeie este extraordinară, numai că nu toate au descoperit acest lucru.

Dana Demetrian trăieşte zilnic, de mai bine de 20 ani, într-o lume dificilă, cu resorturi complicate și fapte deloc simplu de împlinit. O lume croită cumva pe măsura sufletului său îndrăzneț şi în care ideile şi strategiile de mileniu trei, iată, chiar valorează ceva. Dana are în urmă o carieră strălucită al cărei artizan este ea însăși, iar înainte, o mare de responsabilităţi din care, însă, nu lasă să se vadă nimic.

Viața ei este în mare măsură profesia ei, căci se numără, mărturisește, printre norocoșii care au putut să își transforme pasiunea în profesie. Absolventă de Automatică la Politehnică, a pornit la drum, cu peste 22 de ani în urmă, ca manager IT la BRD, dar s-a orientat spre retailul bancar ajungând în poziții de managment și, în urmă cu cinci ani, a ales BCR, cea mai mare bancă din România, cu active de peste 70 de miliarde de lei.

Dana Demetrian este acum Vicepreședinte Executiv Retail și Private Banking al Băncii Comerciale Române, este membru al Comitetului Executiv BCR și, de anul trecut, a devenit membru al Consiliului de Administrație al Biroului de Credit, iar în 2018 a fost desemnată a șaptea în topul celor mai influente 50 de femei din România. O poziție de invidiat, să recunoaștem, în marja de private banking și retail, din care supervizează acțiunile financiare a mai mult de trei milioane de români.

În paralel, face parte și din boardul altor companii deținute de grupul austriac Erste, principalul acționar al BCR în România, cum sunt: BCR Payments Services și BCR Pensii. Toate sunt repere certe ale credinței sale în lucrul bine făcut şi în valoarea înglobată în drumul de la gând la împlinire, un drum parcurs cu ambiția de a deveni un om de valoare mai mult decât unul de succes.

Care a fost gândul cu care ai plecat de acasă ca să cucerești lumea, Dana Demetrian?

Povestea mea de viață a început într-o zi de 13 a lunii lui Cuptor. Poate din acest motiv cred în puterea destinului și în energia fiecăruia dintre noi de a-l modela corect.

Puterea de a construi lucruri frumoase, indiferent cât de dificil ar părea, puterea de a decide chiar și atunci când decizia te poate opri dintr-un drum pe care ai pornit și în care ai investit mult, puterea de a o lua de la început și de a avea încredere că o poți face se traduce într-un simplu gând care m-a călăuzit în permanență în viață: acela că nimic nu este imposibil. Lumea nu poate fi cucerită, dar cu siguranță viața poate fi trăită la maximum, și acesta este „targetul” meu!

Dar cum ajunge o „lăzăristă” în universul tehnologiilor emergente de transformare digitală a lumii bancare? 

Regulile pe care se bazează întregul ecosistem în care trăim au luat naștere pe baza teoriei cifrelor și a teoriei fizicii. Lumea „lăzăriștilor” care pășeau pe treptele Liceului de Matematică-Fizică „Gheorghe Lazăr” din București, așa cum se numea înainte de ’89, se petrecea în jurul acestor povești despre teoria cifrelor, teoria relativității. Dar mai ales despre povestea noilor tehnologii și inovații construite însă tot de oameni.

La nivel mondial, noile sisteme de calculatoare erau la început de drum, iar în licee lipseau cu desăvârșire. Poate că din acest motiv imaginația și curiozitatea noastră s-au dezvoltat atât de puternic în acei ani. Nu aveam acces la informație, dar ne doream să cucerim lumea.

Cum am ajuns de la o „lăzăristă” fascinată de cifre și fizică – dar cu emoția lui „Cișmigiu & Comp” în suflet –, la Facultatea de Automatică și, apoi, în
banking, este, probabil, subiectul unei cărți pe care îmi doresc să o scriu la bătrânețe.

Ceea ce pot afirma însă este că alegerea drumului spre bănci nu a fost o decizie luată în familie, așa cum se întâmpla în acea perioadă în cazul multor tineri, ci pur și simplu o hotărâre pe care am luat-o la „feeling”. Unul care nu m-a înșelat niciodată în viață. Așa a început lungul drum al ultimilor 22 ani de viață, petrecuți în lumea bankingului.

Iar transformarea digitală din banking a însemnat piatra de temelie a transformării bankingului din România, care era aproape inexistent în retail
înaintea anilor 2000.

Cele mai mari rețele de retail bancar românești sunt gestionate cu mare succes de o femeie. Cum este posibil acest lucru? Și de ce oare sunt atât de puține femei în top-managementul băncilor?

Dacă îți place ceea ce faci, dacă îți place să construiești și să dăruiești tot ceea ce  știi celor din jur, dacă energia pozitivă te definește ca om și crezi cu tărie că nu există imposibil, atunci poți să te bazezi pe ține însăți. Dar ca om de echipă, este important să te bazezi pe echipa ta, să o înțelegi, să o susții.

Să muncești zi de zi alături de ea, să-i recunoști meritele și să-i prezinți viziunea ta despre viitor. Cred că toate acestea mi-au dat șansa să lucrez pentru cele două bănci mari ale sistemului bancar din România. Faptul că sunt femeie nu schimbă cu nimic această teorie. Poate că ceea ce m-a definit este faptul că niciodată nu am lăsat lucrurile la nivel de teorie, ci am dus totul în practică.

Pentru mine, este important să vezi rezultatele eforturilor tale, nu doar să te rezumi la teoreme. Este adevărat că prezența feminină în top-managementul băncilor este încă redusă, pentru că este greu de acceptat, probabil, că leadershipul nu este numai despre bărbați. Eu am încredere că această percepție despre cine poate fi cu adevărat leader a început să se schimbe.

Dana Demetrian, BCR

Care este cea mai mare satisfacție pe care ai simțit-o de-a lungul carierei?

Este dificil să vorbesc despre cea mai mare satisfacție profesională, pentru că fiecare pas realizat a fost important pentru mine. Iar când vorbim de pași, mă refer la implementarea sistemului de carduri în România în 1999, proiectul de reorganizare a celei de-a doua bănci din sistem din acea perioadă, recordul mondial înregistrat în emiterea a 500.000 de carduri în doar două luni, implementarea în carduri a tehnologiei contactless – când nimeni nu credea că va fi posibil în România –, implementarea soluției de plată cu carduri EMV în transportul public în 2010, înaintea multor țări din Europa, proiectul de transformare a rețelei de retail a primei bănci din sistemul bancar, prima agenție digitală din România, George – un ecosistem digital unic în Europa –, care va deveni primul banking inteligent din România, și multe proiecte care stau la un pas să vadă lumina zilei.

De fapt, cred că cea mai mare satisfacție pe care am resimțit-o în cariera mea a fost, este și va fi recunoștința pe care am primit-o din partea echipei mele. Pentru mine, toți oamenii cu care am lucrat de-a lungul celor 22 de ani reprezintă echipa mea.

Ea este cea pe care m-am bazat, cu care am construit toate aceste proiecte, cea cu care m-am bucurat și pentru care sunt în stare să muncesc 24/24 pentru ca ea să se simtă fericită. Am o echipă superbă, ai cărei membri nu aș avea loc să-i nominalizez aici. Dar ei sunt echipa mea.

Există niște calități indispensabile pentru a fi un specialist de succes, în banking?

Cred că experiența acumulată în viața practică este cheia succesului oricărui specialist. Este important să nu te oprești și să înțelegi că oricând poți învăța lucruri noi, deoarece viața este într-o dinamică permanentă. Dacă vrei cu adevărat să fii recunoscut ca specialist, trebuie să fii la zi cu tot ceea ce se întâmplă în lume, cel puțin pe domeniul tău, dar și în alte domenii care pot influența într-o mare măsură activitatea pe care o desfășori.

Pot spune că am avut o șansă unică să îmi încep cariera aproape în același timp cu perioada de retail banking în România și am putut să construiesc pas cu pas ceea ce există astăzi. Ceea ce m-a ajutat a fost modul în care părinții mei m-au format: am știut să învăț singură, să nu aștept din partea celor din jurul meu foarte mult ajutor, să fac echipă și am fost în permanență într-un challenge direct cu mine însămi!

Profilul meu de IT, împreună cu masterul în economie, îmbinat cu mii de zile de muncă de la cel mai jos nivel și de la cel mai mic detaliu, m-au făcut să am încredere în mine că pot duce până la final orice proiect. Cred că acest lucru contează, de fapt, cel mai mult până la sfârșit.

Cum ți se par tinerii din „generația web 3.0”? Sunt preocupați doar de aspectul la modă, consumist, al tehnicii, sau și de problemele reale pe care bankingul și digitalul le pot rezolva?

Generația 3.0 este foarte atrasă de curiozitatea testării lucrurilor noi, inclusiv a inovațiilor digitale, fiind mult mai dispusă, față de alte generații, să migreze de la o companie la alta, de la o experiență la alta. Un tânăr între 18 și 25 de ani utilizează aproape exclusiv mobile bankingul și foarte rar internet bankingul, în timp ce adulții între 35 și 55 de ani mai trec din când în când și printr-o agenție bancară.

Pe de altă parte, tinerii până în 25 de ani se avântă rapid în a se îndatora, acoperind nevoia de consum caracteristică vârstei, fără să se gândească foarte mult la modul în care viața lor va evolua. Toate aceste lucruri nu reprezintă niște culpe, din contră, sunt doar caracteristici ale unei generații pe care trebuie să o înțelegem și ale căror nevoi trebuie să le satisfacem, mai ales în ceea ce privește educația financiară.

Sunt extrem de mândră să spun că, în ultimul an și jumătate, prin programul nostru de educație financiară, Școala de Bani, cei 1.000 de colegi de-ai mei care s-au înscris voluntar ca profesori au reușit să ofere cursuri pentru 100.000 de români, din care o bună parte chiar tineri din generația 3.0. Iar asta demonstrează și responsabilitate. Chiar din partea lor.

Noua platformă bancară digitală unificată, construită de Erste, George, pare un ecosistem bancar, cu o personalizare excepțională, cu posibilități de upgrade remarcabile și plug-in-uri extrem de permeabile. Poți să detaliezi puțin?

Transformarea digitală nu înseamnă doar sisteme, înseamnă un adevărat ecosistem pe care clienții îl pot utiliza peste tot în viața cotidiană, de la agenții, self banking, plăți zilnice etc. Așa a luat viață primul banking inteligent din România. George a fost dezvoltat de echipe de IT, de design, psihologi și sociologi comportamentali, iar arhitectura sa este rezultatul implicării clienților în toate etapele proiectului, nu doar în faza de testare.

Da, George este un adevărat univers digital, în centrul căruia se află cea mai avansată platformă de banking din Europa. Vorbesc, practic, de o combinație unică de design, tehnologie, inteligență, consolidată într-un ecosistem de servicii, cu impact direct și pozitiv în viața clienților noștri.

Trei milioane de clienți Erste Bank din trei țări – Austria, Cehia și Slovacia – se bucură deja la nivel internațional de beneficiile acestui ecosistem, iar România pătrunde acum, în același an cu Cehia și Slovacia, în marele univers al lui George. Suntem mândri că în hub-ul de inovație de la Viena, tineri români au participat alături de colegi din alte țări la dezvoltarea acestui nou banking care a luat, într-un mod atât de natural, numele de George.

Chiar, de ce George?

Da, probabil toată lumea se întreabă de unde acest nume? În urmă cu 100 de ani, pionierul american Lawrence Sperry a revoluționat aviația, inventând primul pilot automat. Pe care l-a numit George – primul auto-pilot din lume (Gyro (E) Operated Guidance Equipment).

Clasica întrebare: cum te vezi peste 10 ani? Cu alte cuvinte – proiecte de viitor personal și profesional.

Cu siguranță, următorii 10 ani vor fi cel puțin la fel de importanți ca și ultimii 22 de ani. Îmi doresc foarte mult să-mi continui visul de a transforma percepția oamenilor față de bankingul din România, astfel încât să poată fi considerat un partener real în viața financiară a fiecăruia dintre noi. Îmi doresc ca bankingul să devină un adevărat ecosistem tehnologic care să facă parte din viața oamenilor zi de zi, de la plăți la informații, marketplace și accesabilitate.

Dacă mai mult de 75% din populația României, în funcție de vârstă, va utiliza în 10 ani serviciile bancare în mod uzual, înseamnă că aceste proiecte și-au atins scopul. La nivel personal, proiectul meu de suflet este să reușesc să vizitez fiecare țară din lume, să pot descoperi și înțelege cine suntem noi cu adevărat și cu ce putem influența cursul naturii și al istoriei. Cu siguranță, o să am nevoie de mai mult de 10 ani, dar voi încerca să fac acest proiect posibil.

Care-i secretul echilibrului vieții tale, Dana Demetrian? Există tentații pe care le refuzi? Și cum găsești armonia necesară în tot acest „vacarm” al vieții moderne?

Echilibrul meu este generat de credința mea despre ceea ce înseamnă cu adevărat viața. Este important să nu faci rabat de la nimic din ceea ce este frumos, dar nici de la lucrurile grele care te formează și te întăresc.

Sportul este prezent în permanență în viața mea și, probabil, acest lucru mă ajută foarte mult să echilibrez „vacarmul” vieții. Îmi place să dau valoare timpului și să găsesc timpul necesar pentru a genera valoare în jurul meu. Îmi doresc să nu îmi risipesc viața pe lucruri mărunte, dar în același timp mi-aș dori să nu îmi scape nimic din ceea ce poate să mă ajute să fiu, în fiecare zi, un om mai bun.

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: shutterstock, Banca Comercială Română

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Interviurile Avantaje