Cum poți să rămâi însărcinată chiar dacă te-ai îmbolnăvit de cancer de col uterin? Operația de ultimă generație care îți poate salva viața

CONȚINUT VIDEO AVANTAJE

Cancerul de col uterin este o boală gravă care ucide în fiecare an mii de femei, numai în România, și care poate să apară din senin, fără să existe neapărat în familia pacientei un istoric cu această afecțiune. Așadar, acest tip de cancer nu se transmite neapărat pe cale ereditară, ci poate fi declanșat în corp în urma contactării unei infecții cu virusul HPV în organism.

Invitată în cadrul emisiunii „Lifestyle sănătos' a revistei Avantaje, Prof. univ. dr. Elvira Brătilă a explicat în detaliu cum apare cancerul de col uterin, dar și cum se transmite virusul HPV. De asemenea, aceasta a precizat și faptul că prezervativul nu protejează în totalitate.

„Purtători sănătoși (n.r. ai virusului HPV) sunt și femeile și bărbații, pentru că atâta timp cât nu am făcut o leziune, ne numim purtători sănătoși. Evoluția unei infecții cu HPV, evoluția tranzitorie când apare infecția prin contact sexual, virusul proliferează la nivelul epiteliului, la nivelul stratului bazal al epiteliului cervical.

Dacă apare un contact cu un alt patener, există riscul să-l infecteze pe partenerul respectiv, nu numai bărbații sunt vectorii, dar și femeile. Important este comportamentul sexual, numărul de parteneri, contactele protejate sau neprotejate. Protejarea cu prezervativ nu acoperă și nu te apără în totalitate de infecția cu HPV, chiar dacă folosești prezervativul, tot există riscul de a te infecta,' a explicat dr. Elvira Brătilă, pentru revista Avantaje.

cancer de col uterin 4SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

Cum poți să rămâi însărcinată chiar dacă te-ai îmbolnăvit de cancer de col uterin?

Specialistul a vorbit și despre tratamentele de ultimă generație ale acestui tip de cancer, în special despre chirurgia robotică. Chirurgia robotică este o formă avansată de chirurgie minim invazivă sau laparoscopică (incizii mici). O femeie bolnavă de cancer de col uterin, poate rămâne însărcinată dacă este tratată cu o astfel de intervenție.

„Robotul Da Vinci oferă, spre deosebire de celelalte mijloace, cum este paroscopia unde îți trebuie o cameră specială pe care nu o ai întotdeauna, îți oferă posibilitatea să vezi toate traseele limfatice și să identifici mult mai ușor ganglionul sentinelă. Acesta este primul ganglion invadat de către celule canceroase. Identificându-l, îl trimiți la anatomie patologică și faci examenul intraoperator, cu pacientul pe masă, iar dacă acesta nu este invadat de celulele tumorale atunci poți să faci o operație conservatoare. O operație după care pacienta să poată să rămână însărcinată, chiar dacă are cancer de col uterin,' a adăugat dr. Elvira Brătilă.

Pentru a afla mai multe detalii, urmărește materialul video de mai sus!

Foloseste calculator sarcina si afla in cate saptamani esti!

Foto: shutterstock.com

Mihaela Tudor

Citește și:

De ce apare cancerul de col uterin și cum se transmite virusul care îl declanșează? Dr. Elvira Brătilă a dat explicații uluitoare

Prof. univ. dr. Elvira Brătilă, medic primar obstetrică-ginecologie, despre chirurgia robotică de ultima generație pentru tratarea cancerului de col uterin

Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Cancerul de col, uter și ovare