Cum îți poți transforma baia într-un SPA? Trucurile care te ajută să te relaxezi și să scapi de energiile negative

Nimic nu se compară cu vizita la un centru SPA, locul în care relaxarea este cuvântul de bază. O baie fierbinte, muzica în surdină și aromele îmbietoare ajută organismul să se relaxeze, să scape de energiile negative și să aibă mai multă energie.

Mersul la SPA poate avea o mulțime de beneficii pentru organism, dar de cele mai multe ori, acest obicei este unul costisitor și care poate ocupa mult timp. Pentru că cea mai mare problemă a omului modern este absența timpului liber, posibilitatea de a transforma baia într-un SPA este o soluție la îndemâna oricui.

Cum îți poți transforma baia într-un SPA?

La prima vedere, transformarea băii într-un SPA poate reprezenta o sarcină dificilă și care nu doar că necesită timp, ci și o mulțime de resurse financiare. În realitate, ținând cont de câteva trucuri simple, baia poate deveni un spațiu în care te poți relaxa și îți poți încărca bateriile după o zi lungă și obositoare la birou.

1. Bețișoarele parfumate

Pentru a te bucura de atmosfera din centrele SPA, mirosul din baie trebuie să îți încânte simțurile. Bețișoarele parfumate te pot ajuta să faci acest lucru. Alege-ți aromele preferate și de fiecare dată când faci baie, aprinde aceste bețișoare.

2. Prosoape de baie moi

Știm cu toții că prosoapele de baie din centrele SPA sunt moi, catifelate, iar atunci când intră în contact cu pielea, senzația este una foarte plăcută. Caută cel mai potrivit loc în baia ta și depozitează aceste prosoape, astfel încât să le ai mereu la îndemână.

3. Lampa cu sare de Himalaya

Lampa cu sare de Himalaya te va ajuta să obții un cadru mult mai intim, o atmosferă romantică, dar este benefică și pentru sănătate, potrivit huffingtonpost.com. Specialiștii sunt de părere că aceasta poate contribui la o mai bună funcționare a sistemului respirator, circulator, poate trata alergiile și poate elimina durerile puternice de cap.

4. Plantele verzi

Dacă până acum le țineai în orice altă încăpere din casă, mai puțin în baie, acum este momentul să faci o schimbare. Există o mulțime de plante care se dezvoltă foarte bine într-un astfel mediu, ele contribuind la obținerea unui cadru cât mai aproape de natură.

5. Lumânările

Lumina caldă a lumânărilor te va ajuta să te relaxezi. Le poți alege pe cele cu diferite arome, iar în combinație cu bețișoarele parfumate, acestea te pot ajuta să creezi o atmosferă cu totul specială.

Bianca Hriscu

Foto: Bonami.ro, shutterstock.com

Citește și:

În ce locuri din casă trebuie să așezi plantele pentru a atrage norocul?

Vrei să-ți construiești o casă în stil Feng Shui? Iată de ce reguli trebuie să ții cont!

Cum te influențează culorile pe care le alegi pentru a-ți decora dormitorul?

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Home deco